Sunt zile cand in Romania totul pare urat. Oamenii cu gesturile lor marunte, vesnic agresivi, felul abrutizat in care te privesc, dublul discurs intalnit la tot pasul, oameni care una spun si alta fac, ura din trafic, isteria de la televizor, politicienii goi. Arata hidos infrastructura, arhitectura, casele de neam prost, mizeria, saracia. Nu ne iese nimic, guvernarea merge prost, vedem peste tot coruptie si incompetenta si avem, in general, putine motive de speranta. Cam asa arata tot spatiul acesta blestemat din Est. Comunismul si tranzitia a mutilat oamenii si locurile cam la fel, in Bulgaria, in Ungaria sau aiurea. Diferentele sunt minore, in sus sau in jos.
Discut uneori cu un amic despre cenusiul tarilor ex-comuniste si despre motivele de pesimism de mai sus. El respira alt aer, traieste parca pe alta planeta. Vine din cultura occidentala, a calatorit mult si taie Romania in lung si-n lat. Intr-o tara obisnuita sa huleasca zilnic raul si uratul, are totusi ochi pentru frumos si bine. Ii spun ca generatia mea a crescut jinduind la Occident, la standardele si etica lui, ca ne-am impacat cu semi-ratarea intr-o cultura minora si avand mereu, in fata, perspectiva dezastrului, nu a fericirii.
A revenit cu un mail, dupa o astfel de discutie. Nu m-as fi gandit sa-l reproduc daca n-ar fi pus, pana la urma, in discutie atitudinea noastra, a tututor. Cum putem merge mai departe? Ocupati mereu cu raul din jur, sufocati de urat sau cautand binele, cultivandu-l refugiati in oaze mici de frumusete? A acceptat sa redau mai jos o parte din observatiile lui despre Romania. Este, in definitiv, un dialog intre doua moduri de a fi: altul unul mai pesimist si mai intunecat, altul mai optimist si mai solar. Mai avem apoi si viziuni politice diferite. Ascultati-l:
"Recent m-am gandit inca o data la convorbirea noastra despre Romania si Europa de Est, « o zona trista », cum zici tu. M-am gandit inca o data la asta, mai ales pentru ca am vazut-o pe prietena mea, Adriana. Adriana are 85 de ani, o doamna frumoasa si inteligenta, cu care beau cafea, fumam tigari si, din cand in cand, bem si un pahar de whisky, de vin sau de liqueur de figue (liqueur de smochine pe care l-am adus din Franta). Adriana vorbeste franceza perfect (vorbim in limba romana in general) si cunoaste literatura franceza mai bine decat mine (chiar daca nu sunt chiar nepriceput in acest domeniu J). Te intrebi desigur ce legatura este intre Adriana si dialogul nostru. Legatura este ca Adriana arata ca tine, trista cand vorbeste despre tara voastra.
Dar nu pot sa fiu atat de negativist. Si nu datorita unui optimism orb. Da, simt cat de trista este o tara plina de resurse (apa, gaz, paisaje frumos, pamant fertil si asa mai departe) care ajunge sa fie una din cele mai sarace din Europa.
O tara in care inculpatii pentru mare coruptie probabil vor scapa de procese din cauza prescriptiei, o tara in care oameni motivati si competenti prefera deseori sa plece din ministerul unde lucreaza pentru ca nu pot munci fara imixtiunea coruptiei si oamenilor incompetenti dar protejati. O tara unde se distruge to ce este mai frumos din Bucuresti pentru a construi niste drumuri gandite de urbanisti cu conceptii comuniste sau cladiri urate (pentru ca se castiga bani asa). O tara unde platesti sa te duci la spital, sa ai o intalnire cu un specialist chiar daca ar trebui sa fie gratuit. O tara unde seful politiei este invitat la nunta fiului Antonie Solomon, cum ai scris tu. O tara unde anumite persoane care reprezinta institutii asa-zis respectabile sunt mai putin respectabile. O tara in care multi oameni au un fel de nostalgie pentru o dictatura. Da, simt aceste tristeti.
Dar simt si cat de trist este ca in tara mea, Franta, mii de oameni lupta sa manance suficient (ai fi interesat sa vezi o data tone de ajutoare venite din Europa in fiecare iarna...). Si sunt multi, oameni care lucreaza dar nu reusesc sa aiba un trai decent, nu reusesc sa plateasca chirie sau trei "meals". Simt cat de trist este cand vezi cazuri de coruptie care sunt foarte asemanatoare cu cele din Romania. Si daca ma gandesc la alte tari din Europa de nord vestite pentru asa numita toleranta unde oamenii au devenit atat de xenofobi si egoisti, limitand zborurile cu elicopter de salvare pentru ca erau deranjati de zgomot.
Si asta sunt doar lucrurile triste pe care noi, oamenii, le controlam intr-un fel. Cat de trist este cand un om plin de viata, care dadea oamenilor din jurul lui foarte multa energie moare in mai putin de doua luni de un cancer nemilos? Cat de trist este cand o femeie de 29 ani ajunge sa fie aproape handicapata fara ca nimeni sa stie de ce. O fata care deja a pierdut trei ani din viata ei in razboi.
Da, sunt multe situatii triste. Dar nu trebuie sa ne intristam prea mult. Cum spune o prietena de-a mea, nu lupti impotriva umbrei cu umbra. Daca vrei ca umbra sa dispara dintr-o camera, deschizi geamul si lasi soarele sa intre….Nu vreau sa ma las invadat de tristete si de negativism in exces care umbla in general in Romania. Eu nu consider ca Romania este o tara trista in sine. Cum ti-am spus, am intalnit multi oameni frumosi de cand am venit aici. Oameni care au devenit pentru cativa dintre ei prietenii mei, alti care fac viata mai frumoasa doar cand te duci la piata.
Da, intr-adevar, oameni au fost mutilati de comunism si dupa de reteta voastra secreta de Kapitalism cum ar spune Alexandru Solomon. Mi se pare din cand in cand incredibila lipsa aceasta de interes pentru spatiul public si interesul public, lipsa de interes pentru oameni din jur. Inteleg ca notiunea asta de « interesul public » a fost atat de pervertita in timpul comunismului, inteleg si ca intr-o dictatura unde oameni au fost tradati de vecini, sau chiar de propria familie, oamenii au o anumita neincredere in celalalti. Vad de unde vin aceasta problema de dublu discurs.
Dar, la un moment dat, nu putem sa traim cu o permanenta neincredere in celalalti. Mi se pare atunci ca nu am iesit din comunism, daca suspectam toate persoanele de dublu discurs, daca nu mai avem incredere in nimeni . Dar multi romani imi spun: ai grija, oameni aici au un dublu discurs, sunt ipocriti si asa mai departe. Dar daca te gandesti asa, pot sa ma intreb daca nu cumva ai si tu dublu discurs? Si viata devine imposibila. Mi se pare ca romanii trebuie sa aiba putin mai multa incredere in alti romani. Da, sunt persoane dezgustatoare dar sunt si in SUA, Spania, Suedia, Grecia etc….nu ?
Dar lucrurile se misca. Intr-adevar, ai dreptate, nu exista inca o masa critica. Dar avem nevoie de timp. Exista acum niste oameni care incearca, care au idei si succes. Vor urma si altii sau exista deja. Poate va dura pana cand ajungem la o masa critica.
Situatia Romaniei este asemanatoare cu cea a unui om care a cazut in viata lui si a ajuns sa locuiasca in strada. Crezi ca poti sa il ajuti sa iasa repede din situatia asta. Dar nu e atat de simplu cand ai pierdut tot, pana si increderea in tine. Dureaza, e un parcurs lung dar nu inseamna ca nu vei reusi, nu inseamna cu nu exista frumusete umana undeva, care va iesi din nou la iveala.
In pofida lucrurilor triste, vad si frumusete aici. Si cred ca e important sa vorbim si despre asta."
Am incercat sa-i ucid optimismul cu noi observatii acre: aici binele trebuie sa-l cauti ca sa-l gasesti, in schimb te intalnesti cu raul la tot pasul. In tarile tale binele te inconjoara, in schimb raul trebuie cautat ca sa-l gasesti. Mi-a raspuns sec: Atunci o sa caut in continuare binele, chiar daca, in Romania, inseamna un efort mai mare.
2
29
