Unul din sectoarele economice primare cele mai afectate de recesiune rămâne domeniul construcţiilor. În prezent, deşi anumite ramuri economice cum ar fi industria , de care de fapt se leagă uşoara revenire a economiei româneşti, au crescut notabil, industria de construcţii îşi continuă declinul.

Cristian BanicaFoto: Arhiva personala

Statul reacţionează şi propune pentru stimularea revenirii economice, după modelul Keynesian de combatere a crizei economice, intervenţie masivă în domeniul investiţiei în infrastructură.

Înainte de încerca un răspuns la întrebarea propusă prin titlu, aş vrea sa fac câteva clarificări

Primul comentariu ar fi legat de termenul construcţii. Există o permanentă confuzie de terminologie – construcţii pot însemna infrastructura sau cum e numeşte INS construcţii tehnice

(drumuri, poduri, reţele utilităţi, amenajări hidrotehnice sau de teren) dar si clădiri de diverse feluri (primării, spitale, scoli, universităţi, unităţi militare, aeroporturi). Limba engleză oferă o distincţie mai clară intre “mediu construit” ce include infrastructura – “built environment” şi construcţii/clădiri – “buildings”. Această distincţie este relevantă conceptual dar şi economic. În România – construcţiile de infrastructură, drumurile, amenajările de teritoriu, rămân exclusiv proiecte publice – iar mediul privat se implică numai în zona construcţiilor comerciale, rezidenţiale, industriale.

O a doua idee este legată de natura produsului final al industriei de construcţii. Un produs complex şi de regulă unicat, ce necesită engineering distinct pentru fiecare proiect în parte, o mobilizare financiară substanţiala dar şi la nivel de resursă umană, cu un ciclu de realizare ce se numără în ani şi o durată de viaţă ce se numără în decenii dacă nu secole.

O ultimă idee este legată de natura industriei în sine. Din punct de vedere tehnologic, industria de construcţii este o industrie lentă, la polul opus fiind să spunem industria IT, unde salturile tehnologice se numără în ani . Anumite tehnici de construcţii datează de milenii iar altele se preschimbă greu sau în zeci de ani. Nu înseamnă ca nu există inovaţie, numai că exista limite fizice de aplicabilitate.

Uzinarea deocamdată nu poate fi decât parţială, şi în ciuda avansului mecanizării şi transporturilor, multe operaţiuni se fac cu contribuţie umană directă, spre deosebire să spunem de majoritatea altor industrii ce au redus prin mecanizare, automatizare, robotizare personalul uman necesar. Într-un fel este firesc, nu poţi produce o clădire de birouri în fabrică după care să o transporţi şi sa o plantezi în oraş. Este fizic imposibil sa preasamblezi şi să transporţi un obiect cu milioane de repere, cu dimensiuni de zeci de metri şi care cântăreşte mii sau seci de mii de tone.

Acestea fiind spuse sa trecem la miezul chestiunii.

Ce importanţă au construcţiile? La anul de maxim, 2008, construcţiile erau responsabile de 10,6% din PIB (date INS) şi aveau o contribuţie la creşterea PIB de 16,5%. Cu alte cuvinte o creştere sau o scădere de 20% în acest domeniu afectează PIB cu aproximativ 2%.

E mult, e puţin? În condiţiile în care în 2011 se speră la o creştere de 1,5% – este relevant.

Ce presupune intervenţia masivă a satului în acest domeniu?

În primul rând merită spus că statul a fost aproape absent în aceste sector în ultimii douăzeci de ani, ceea ce pentru o doctrină economică non-intervenţionistă – poate părea o veste bună. Dar având în vedere particularităţile locale – de fapt este o veste proastă. Pur şi simplu avem nevoie de autostrăzi, drumuri mai bune, energie din resurse regenerabile dar şi de porturi, aeroporturi sau amenajări agricole care cel puţin pe moment depind aproape exclusiv de sectorul public.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro