In ziarul The Times de astazi, 9 iunie 2011, fostul premier britanic Tony Blair avanseaza o propunere revolutionara: un presedinte al Europei ales direct de toti cetatenii continentului! Argumentul dlui Blair este ca Europa de astazi nu se mai jusifica prin necesitatea mentinerii pacii pe continent, asa cum o facea cand a aparut, ci prin necesitatea de a-si asigura si mentine locul in noua ierarhie de putere, in curs de cristlizare pe scena globala!

Ioan Mircea PascuFoto: Satmareanul

Un Presedinte al Europei ar putea vorbi in numele unui urias centru de putere si ar fi luat in serios de puterile emergente (China, India, Brazilia, chiar si Indonezia), spune dl. Blair. De asemenea, acest pas revolutionar s-ar cere completat cu eforturi serioase in cinci domenii esentiale pentru statutul Europei in ierarhia mondiala de putere: un sistem de taxare reformat si un nou model social, finalizarea pietei unice, elaborarea unei politici energetice comune, o singura politica de aparare si o politica unica in domeniul imigratiei si al combaterii crimei organizate. “El crede – spune ziarul The Times – ca societatea internationala ar trebui sa auda o voce mai puternica sub steagul European si ca acest lucru ar putea fi realizat prin intermediul alegerii unui presedinte al Europei. Acest ziar este sceptic in privinta obiectivului si total opus modalitatii avansate pentru atingerea sa”.

Sa fie vorba doar de cunoscutul conservatism britanic? Nu cred. Mai degraba, este vorba de sansa de reusita a propunerii avansate de fostul premier britanic. In realitate, acesta propune un presedinte cu un mandat inferior celui al Consiliului UE – organul de conducere format din sefii de stat si de guvern ai tarilor membre – insa superior celui actual al Inaltului Reprezentant pentru Politica Externa si de Securitate.

Ca unul care traiesc zilnic in mijlocul acestor realitati, pot spune ca de aici trebuie pornit, daca dorim sa stim cat de realizabila este propunerea dlui Tony Blair. Un mandat inferior Consiliului ar asigura, presupunem, acceptabilitatea ideii, din moment ce sefii de stat ai tarilor membre nu vor disparea pur si simplu prin alegerea presedintelui Europei si nici nu-si vor vedea prerogativele subminate.

Pe de alta parte, o voce europeana in problemele de politica externa si de securitate mai puternica decat de cea a Inaltului Reprezentant de astazi este necesara; de multe ori, cel putin in Palamentul European, declaratiile si actiunile Inaltului Reprezentant – Baroneasa Ashton – au fost criticate pentru lipsa de curaj si intarziere. Insa nu cred ca trebuie sa fim farisei, pentru ca ne-a convenit ca in aceasta functie sa alegem un birocat, tocmai pentru ca acesta sa nu submineze autoritatea Consiliului. Ori, a-l critica astazi ca nu este suficient de curajos, mi se pare necinstit. Este adevarat ca Tratatul de la Lisabona confera acesui birocrat puterea de a initia si propune Consiliului politici si cursuri de actiune, lucru pe care Baroneasa Ashton l-a facut aparent prea putin, insa ma indoiesc ca acestea ar fi fost insusite cu entuziasm de un Consiliu atat de “gelos” cu prerogativele sale …

Dar sa revenim la chestiunea principala, si anume autoritatea unui presedinte ales direct de cetatenii Europei. Sigur, alegerea directa aduce cu sine o autoritate mult mai mare decat o numire (actualul presedinte al Consiliului – nu al Europei – dl. Van Rompuy a fost numit in aceasta functie pentru un mandat de doi ani si jumatate, cu posibilitatea de a mai putea primi inca unul), insa o atare autoritate nu se poate translata direct in ochii interlocutorilor nostri externi, decat daca el le poate demonstra ca Europa ii indeplineste angajamentele luate in raport cu ei, ca il urmeaza, in general, ca face ce spune el ca trebuie sa faca. Ori, atata timp cat puterea mandatului sau va fi din start inferioara celei a Consiliului, cum propune dl. Blair, acest lucru nu se va intampla! Consecinta? Autoritatea sa pe plan international, adica principala motivatie a infiintarii unei asemenea functii, va fi iluzorie, in cel mai bun caz. Ca sa nu mai vobim de faptul ca, in plan intern, adica in interiorul Uniunii, atata timp cat tot tarile vor conduce prin intermediul Consiliului, cele cinci obiective avansate de dl. Blair vor trebui sa astepte inca o buna bucata de timp din aceleasi cauze (interesele nationale divergente ale membrilor) pentru care astazi sunt puse relativ “la ghiata”.

Sigur, s-ar putea argumenta ca, bazandu-se pe faptul ca este ales direct de cetatenii Europei, presedintele va putea sa incerce sa impuna o accelerare a atingerii obiectivelor respective, insa acest lucru l-ar plasa pe un curs de coliziune directa cu Consiliul, ceea ce va avea ca efect, in cel mai bun caz, o accentuare a paraliziei intregului sistem, adica exact a starii pe care vrem sa o depasim prin infiintarea functiei de Presedinte al Europei

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro