Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Cât câștigă șeful tau, aproapele tau? Asistatul gras, privatul slab?

de Ciprian Domnisoru     Contributors.ro
Luni, 6 iunie 2011, 18:00 Actualitate | Opinii


Ciprian Domnisoru
Foto: arhiva personala

La revoluție se discuta despre averile nebănuite ale lui Ceaușescu – țin minte și acum poveștile despre cântarul poleit cu aur pentru carnea macră a câinilor Elenei. Băsescu avea la Revoluție de patru ori mai mult în conturi la CEC decât Ceaușescu, citiți aici. În scurt timp, averile nomenclaturiștilor intrau în miturile urbane, alături de conturile lui Ceaușescu din străinatate.

Încet încet ne întorceam în anii 90 cu fața spre Vest (cu mici pauze de ciomăgire a celor ce vroiau sa aducă moșierimea înapoi), cu Florin Călinescu care se înavuțea cu mânuțele lui alea două și ne lăsa să ne întrebăm cam cât câștigă Andreea Esca. Apoi întrebarea “Cât câștigi?” a devenit tabu și cam de prost gust. Până la marile eforturi anticorupție, când a devenit relevant cât câștigă nu numai politicienii, ci și verișorii lor de gradul IV sau mătușile de 80 de ani. În criză s-a pus apoi problema cât câștigă asistații social, pensionarii grași, mai ales cei din armată, funcționarii cu salarii mai mari decât ale președintelui sau profesorii care muncesc mult mai puțin decât președintele și își permit doar un whiskey mai ieftin, îndoit cu ceai de mușețel. Cu topuri Capital sau Forbes, verificări ANI, raportări ale multinaționalelor, statistici ANAF și anchete sociale, avem o idee despre cât căștigă cei mai bogați și cei mai săraci, continuăm însă să fim sceptici și să credem că cei mai bogați au conturi în Elveția iar cei mai săraci fraudează și ei statul și muncesc la negru. Ceea ce este în ambele cazuri adevărat, 80.000 de români au conturi în Elveția (citiți aici) și mă îndoiesc că sunt cei cu credite în franci pentru o garsonieră. Iar după unele estimări cam între 25 și 40% din munca în România este la negru.


Şi acum, două politici publice ca să aflăm cât câștigă aproapele nostru:

  1. Beneficiile (salariale, prime, sporuri, etc) devin publice la nivel de întreprindere. În întreprinderile unde funcționează contracte colective de muncă se poate ști în general care este salariul minim la nivel de ramură, ce coeficienți se aplică pentru muncă calificată, vechime sau studii superioare.

În majoritatea multinaționalelor în schimb salariile sunt păzite cu sfințenie și nu e voie să le discuți cu colegii. În SUA, unde confidențialitatea veniturilor este bine încetățenită, există National Labor Relations Act, prin care angajaților le este garantat dreptul să discute între ei ce salariu au. Scopul acestei politici este de a facilita negocierile pentru salarii la nivel de sindicat sau prin reprezentanți ai angajaților. Asemenea drepturi au și angajații români- adică de a discuta salariile în contextul activității sindicale.

O astfel de politică le-ar prinde bine și feministelor. Pentru o femeie care ar vedea diferențe clare de salarizare ar fi mai ușor să le conteste. Desigur și pentru un bărbat care ar fi într-o situație similară într-o firmă de amazoane.

Avantajul unei scheme transparente de salarizare ar fi echitatea desigur, dar poate și moralul și productivitatea într-o organizație în care criteriile de promovare și recompensare ar fi publice. Companiile care plătesc bine n-ar avea nicio problemă în a angaja cei mai buni absolvenți iar piața muncii s-ar fluidiza considerabil, cu riscul desigur al unor fluctuații de personal și salarii de ar albi toate directoarele de resurse umane într-un an.

  1. Salariile și averile sunt publice la nivel național. În SUA în anii 20, în Japonia între 1950 și 2004, precum și în Norvegia (și, cu anumite limite și în Finlanda și Suedia), declarațiile fiscale erau sau sunt publice. În Norvegia declarațiile de venit sunt publice din 2008. Trasparența a fost preferată într-un stat dedicat unor idealuri de echitate socială. Au fost multe voci care au ridicat problema normală a sanctității proprietății private, a intimității și a expunerii bogaților la hoții. Au apărut și probleme neașteptate, cum ar fi că în școli copiii se tachinează cine e mai bogat. Argumente pentru ar fi reducerea evaziunii fiscale și controlul asupra “bonusurilor nesimțite” , mai ales în contextul dezbaterilor despre cum a scăpat Wall Streetul basma curată. Așa s-ar putea vedea mai ușor și cum unii plătesc taxe foarte mici plătind un contabil să se ocupe, deși bănuiesc că practica asta e mai în floare în SUA decât la noi.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1118 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by