Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

… In marginea revizuirii: putin Hegel, putin Madison, putina carte

de Alin Fumurescu     Contributors.ro
Luni, 6 iunie 2011, 11:09 Actualitate | Opinii


Alin Fumurescu
Foto: Arhiva personala

Ioan Stanomir are fara indoiala dreptate cand afirma ca adoptarea unui legislativ unicameral ar reprezenta, “daca ar fi adoptata, cea mai importanta mutatie de natura constitutionala de dupa 1989”. Daca, ar spune spartanii. In bine sau in rau, am putea adauga. Mai are dreptate si cand spune ca « viitorul acestui proiect va depinde de evitarea capcanelor personalizarilor dezbaterilor conceptuale ». Tocmai de aceea gasesc oportuna reamintirea catorva consideratii pe marginea bicameralismului la care ne pregatim sa renuntam cu atata entuziasm.

Sa incepem cu Hegel, care ar fi fost cu siguranta suspicios fata de deferenta aratata unei opinii populare public exprimata printr-un referendum. Pentru Hegel , vointa « poporului » exprimata prin referendum nu ar fi constituit un motiv suficient pentru o « mutatie constitutionala » de o asemenea importanta. « Daca prin popor intelegem o sectiune particulara a cetatenilor, atunci este exact acea portiune care nu stie ce doreste. A stii ce vrei, ba mai mult, a stii ceea ce vointa absoluta, Ratiunea vrea reprezinta fructul unei profunde intelegeri si clarviziuni, adica exact a acelor calitati care nu sunt populare. » (Filosofia Dreptului, Viata Etica, comentariul la 301 – sublinierile apartin ii lui Hegel). « Opinia publica se cuvine in egala masura admirata si dispretuita. (…) Astfel, a fi independent de opinia publica este prima conditie formala pentru a realiza ceva maret sau rational in viata sau in stiinta ». (FD 318)

Ratiunea parlamentului este aceea de a media intre opiniile Multimii (indivizii particulari) si unitatea de actiune a executivului si de aceea scopul institutiei « nu este acela de a fi un inerent sine qua non al eficientei maxime »  - argumentul principal al sustinatorilor sistemului uncameral – nota mea – ci acela ca prin deliberari sa aduca in existenta « momentul libertatii formale » al poporului inteles mai mult decat o colectie de indivizi. (FD 314) Or, din moment ce functia sa e una esentiala de mediere, trebuie sa existe un moment de mediere inlauntrul legislativului – asigurat de existenta celor doua camere (FD 312).

« Aceasta diviziune [in doua camere] … este cea mai sigura garantie a maturitatii deciziilor luate, cea care previne caracterul accidental al unor decizii luate pe moment pe care o majoritate numerica le poate adopta. » (FD 313)

Dar poate ca Hegel vi se pare prea … filosofic (sic), oarecumva disconectat de la realitatea politicii. Ei bine, in acest caz veti fi poate surprinsi sa aflati ca politicieni unsi « cu toate alifiile », precum James Madison sau Alexander Hamilton, au adus acelesi argumente – in cuvinte poate mai simple, pentru a justifica adoptarea solutiei celor doua camere in Congresul SUA. Cum The Federalist Papers abunda de astfel de citate, propun sa zabovim pentru moment, doar asupra Numarului 10 (Madison) in care e discutat pericolul factiunilor. Pentru existenta factiunilor, constata Madison, libertatea este precum aerul pentru foc – le incurajeaza si inteteste. Dupa cum insa e absurd sa interzici aerul, fara de care  viata e imposibila, e la fel de absurd sa interzici libertatea, fara de care viata politica e imposibila. Solutia ? Precum in artele martiale: folosirea fortei “celuilalt”. Nu interzicerea, ci multiplicarea factiunilor in asa fel incat unei factiuni – indiferent daca e majoritara sau minoritara – sa-i devina imposibil sa-si impuna vointa in dauna binelui comun. Intr-o singura camera, « o pasiune de moment » a masselor se poate transforma intr-o lege care sa surpe intregul edificiu al republicii. Exemple aveau deja (the Shay Revolt). Acesta e principalul argument al Fondatorilor Constitutiei SUA. Reprezentarea egala a intereselor statelor vine de-abia pe locul doi.

S-ar putea replica si ca, politicieni de geniu cum fara doar si poate erau, Fondatorii au trait cu mult timp in urma si ca « altele erau vremurile ». Ei bine, intamplarea face ca exista o intreaga literatura – nu doar teoretica, dar si practica – care evalueaza stiintific avantajele bicameralismului. Recomand calduros in acest sens (dintr-o lista lunga) Tsebelis and Money (1997) sau Cutrone and McCarty (2006). Toate studiile stiintifice serioase indica acelasi lucru: sistemele bicamerale sunt mai avantajoase (si mai democratice) decat cele unicamerale.

As putea continua asa mult si bine, dar concluzia ar fi aceeasi: avem pe de o parte sistemele bicamerale – si aici sunt intru totul totului de accord ca suprapunerea atributiilor si a modului de alegere a celor doua camera se cuvine revizuita de urgenta – si sistemele unicamerale, pe de alta. Teoretic, istoric si practic absolut toate argumentele pledeaza pentru bicameralism. De cealalta parte, argumentele sunt mirifice, sublime, dar lipsesc cu desavarsire.

Asta nu mai e « dezbatere conceptuala ». Asta e macel ideatic. Nu mai are nici un haz. E ca si cum ai dezbate conceptual daca Pamantul e rotund, pentru ca Gigi de la Scularie crede ca e plat.

Singurele motivatii cat de cat decente sunt economiile financiare (ne scumpim la tarate) si eficienta legislativului. Aceasta obsesie a eficientei, in conditiile in care un sistem electoral majoritar generalizat are in spate o « filosofie » similara (politicul ca si management de intreprindere) ce nu face decat s-o intretina si s-o incurajeze pe prima, nu e doar riscanta. E sinucigasa de-a dreptul, nu doar ingaduind ci chiar incurajand (efectul mecanic si cel psihologic de care vorbea, printre altii, Pippa Norris) dominatia intereselor unei majoritati conjuncturale (care nu va fi pe vecie a PDL) in dauna interesului general. Simplu spus, pe termen mediu si lung va pierde toata lumea si in primul rand cei care se vor afla maine in opozitie.

Ce-i drept, mai exista inca un argument pe care l-am trecut cu vederea: cel al manelistilor cu sau fara palarioara care, in videoclipuri mestesugit filmate in fata parlamentului, sa convinga « poporul » sa « ii radem », sa-i tragem « in tepe », s.a.m.d. In fata acestor argumente, toate celelalte de mai sus devin inutile.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















396 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by