Ion Iliescu, salvatorul nomenklaturii comuniste, revendică spiritul lui decembrie 1989. Il vrea “reactivat si reanimat”. Citesti si te crucesti, iti revin in minte cuvintele perseverare diabolicum . Omul nu are frâne, nu are mecanisme inhibitorii. Inca si inca odata, fara urma de cainta, veteranul propagandist comunist mistifica, desfigureaza, distorsioneaza si falsifica lucrurile. Cum a facut tot posibilul pentru a mortifica, a amuti si a paraliza acel spirit, ironia este de dimensiuni cosmice. La fel si tupeul. Nimeni nu a fost mai nefast-activ in a anihila mesajul revolutiei din decembrie 1989 decat cel care a nascocit FSN-ul. Nimeni nu s-a opus mai vehement dezvaluirii crimelor comunismului si pedepsirii celor vinovati decat Ion Iliescu si formatiunile pe care le-a condus (de fapt aceeasi reincarnare a PCR sub varii pseudonime). Ion Iliescu este numele regimului pe care atatia il considera, pe buna dreptate, responsabil de esecul marilor sperante din decembrie 1989. Reiau mai jos un articol publicat pe blogul meu in ianuarie 2010. Din nefericire, nu cred ca textul si-a pierdut actualitatea.
Socialismul paranormal al lui Ion Iliescu
Ma intreb cine este mai instrainat de realitate–Mircea Geoana ori Ion Iliescu? Primul, cu ale sale viziuni despre fortele paranormale, al doilea, patronul sau din umbra, recidivand pe linia “nobilelor idealuri” pe care le-ar fi tradat un Stalin ori un Ceausescu? Ambii par sa fie ostatecii unor naluciri, dispusi sa ignore evidentele empirice in numele unor pulsiuni de-a dreptul irationale. Infeudati fixatiilor si frustrarilor auto-devorante, cei doi lideri pesedisti si-au pierdut instinctele pragmatice. Pentru ca numai astfel ne putem explica interpretarea elucubranta a revolutiilor din 1989 de catre Ion Iliescu.
Una este sa crezi niste lucruri absurde, alta sa le proclami public, cu o teribila, jenanta auto-suficienta. Teza lui Iliescu, similara asertiunilor unui Mark Tkaciuk, ideologul Partidului Comunistilor din Republica Moldova, este ca stalinismul ar fi o “degenerare”, o “deformare”, o “denaturare” a unui comunism originar impregnat de idealuri umaniste. In acest sens, stalinismul poate fi condamnat pentru ca “a intinat” comunismul. Criminalitatea sa a fost de fapt una accidentala, nicidecum legata de natura intrinsec despotica a ideologiei radicale de stanga. Sunt de fapt tezele opozitiilor din anii 20, ideile lui Trotsky pentru care impulsul intial al revolutiei din octombrie 1917 a fost unul emancipator. Ori, mai aproape de timpurile noastre, este vorba de iluzia hrusciovista. Ceea ce uita Ion Iliescu este ca bolsevismul contine samanta barbariei totalitare in chiar proiectul sau fondator. Lenin, Buharin, Stalin si Trotsky au fost militanti si ideologi marxisti, ca si Mao, Castro, Che Guevara etc Asadar, pentru presedintele de onoare al PSD:
“… stalinismul nu poate fi considerat orientare de stinga. Socialismul de tip sovietic a fost de fapt, in esenta lui, un capitalism de stat cu ambalaj socialist. Revolutia din 1989 a fost nu o revolutie antisocialista, nu de dreapta, dreapta n-a fost prezenta. Cine a fost factorul motor in Revolutie? Pai comunistii. Membrii de partid au fost majoritatea celor prezenti in acest proces. Factorul social de baza – muncitorimea.”
La doua decenii dupa ce l-a tratat pe Corneliu Coposu drept un neavenit, refuzand in perseverenta traditie leninista sa accepte pluralismul politic, Ion Iliescu continua sa intretina mitologiile extenuate ale unei stangi falimentare. Pozand in super-democrat, omul responsabil pentru confiscarea revolutiei de catre nomenklatura si pentru mineriade il ataca pe Traian Basescu, recurgand la aceleasi poncife gaunoase precum Adrian Severin si Adrian Nastase: “Tendintele si tentatiile totalitariste ale sefului statului apar ca un pericol, ca si incercarea de a slabi celelalte verigi ale statului, in primul rand, a Parlamentului.” Este intr-adevar culmea tupeului ca Ion Iliescu sa reproseze altcuiva “tendinte totalitariste”. Mai lipseste sa-l auzim pe Vadim Tudor acuzandu-l pe Traian Basescu de “sovinism” si “xenofobie”. Avem de-a face cu un truism: Iliescu nu a iubit si nu va iubi vreodata stanga democratica. Atasamentele sale adanci, pe care nu le-a abjurat sincer niciodata, sunt in directia pe care a servit-o cu entuziasm inca din frageda junete: a Pravdei, a Scanteii, a sectiei de propaganda si agitatie.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
