Mircea Mihaies este un redutabil analist al infamiei din Romania post-comunista. Unii il descriu drept un maestru al pamfletului. Se prea poate, pentru mine el este insa maestrul portretului. Nu sunt mult comentatorii politici care sa fie in acelasi timp exceptionali cunoscatori ai literaturii, ai artelor in genere. L-am cunoscut pe Mircea Mihaies in iunie 1990 la Bucuresti. Publicase in “Orizont” dialogul meu cu N. Manolescu realizat imediat dupa Revolutie. Distinsul critic imi vorbise admirativ despre revista si despre formidabilul grup timisorean. Aveam sa-i cunosc si sa ma simt acasa printre ei: Livius Ciocarlie, Vasile Popovici, Mircea Mihaies, Cornel Ungureanu, Adriana Babeti, Serban Foarta, Smaranda Vultur, Brandusa Armanca, Daniel Vighi, Marcel Tolcea. A urmat experienta grupului “A Treia Europa”, intalnirile prietenesti cu Daciana si Dorian Branea, cu Gabriel Kohn, cu Ioana Copil-Popovici, cu Mirela si Sorin Tomuta, conversatiile cu Victor Neumann, cu Gabriela Coltescu, cu Valentin Constantin, doctoratul honoris causa, scolile de vara, conferintele si cate altele…
N-am mai ajuns atunci la Timisoara, au venit minerii, am ramas la Bucuresti, am scris despre barbaria declansata de regimul Iliescu-Roman. In iulie a venit aici, la Washington, un grup de jurnalisti invitati pentru un stagiu in Statele Unite (la California State University din Chico) de profesorul Peter Gross (el insusi originar din Timisoara). Intre acestia se afla si Mircea Mihaies, eseist, romancier, ziarist, specialist in literatura victoriana, in Faulkner, Salinger, Drieu la Rochelle, Camus si Kafka. De-atunci a inceput una dintre cele mai frumoase prietenii ale vietii mele. Cand am primit romanul “Femeia in rosu” scris de Mircea Nedelciu, Adriana Babeti si Mircea Mihaies, l-am citit pe nerasuflate. Aveam sa-l mai citesc de cateva ori, de fiecare data uimit de subtilitatea constructiei narative, de ramificatiile sale in zonele mereu stranii si nelinistitoare ale memoriei si istoriei central-europene. Impreuna cu Mircea, Adriana si regizorul Dinu Tanase am ajuns la Comlos si am stat de vorba cu una din “sursele” care au inspirat marea scriere romano-americana…
Citeste tot articolul pe Contributors.ro
