O intreaga dezbatere a gazduit Revista22 pe tema rolului statului in organizarea si functionarea sistemelor de educatie si formare profesionala. Uniunea Europeana isi fixeaza obiective ambitioase in programul Europa 2020, in privinta reducerii parasirii timpurii a scolii la cel mult 10% din populatia scolara. Alt obiectiv important se refera la invatarea continua, (long live learning-LLL), la care Romania este, bineinteles, codasa, cu un procent de 10 ori mai mic decat media europeana.
Indeplinirea acestor importante obiective se poate face prin politici publice, promovate de stat, legislativ, guvern, alte institutii ale statului. Cel mai violent atac impotriva invatamantului formal organizat de stat l-am gasit in Impotriva socialismului educational de Murray N. Rothbard. Iata ce spune autorul citat: „Pentru că dacă târâm întreg tineretul în vaste închisori, sub pretextul „educaţiei”, cu profesori şi administratori pe post de paznici şi gardieni, de ce nu ne-am aştepta să obţinem nefericire, nemulţumire, alienare şi revoltă din partea populaţiei tinere?” Herbert Spencer, marele filosof individualist englez de la sfârşitul secolului XIX, punea problema în următorii termeni: Ce înţelegem atunci când spunem că guvernul trebuie să educe poporul? De ce ar trebui poporul să fie educat? La ce foloseşte educaţia? E limpede, pentru a-i face pe oameni apţi pentru viaţa socială – pentru a-i face buni cetăţeni? Dar cine poate spune ce anume sunt bunii cetăţeni? Şi cine poate spune cum pot fi obţinuţi aceşti buni cetăţeni? Guvernul: nu există nici un alt judecător.
Prin urmare, propoziţia de mai sus este convertibilă în următoarea: guvernul trebuie să îi modeleze pe copii după tiparul bunului cetăţean… [15] Herbert Spencer, Social Statistics (Londra: John Chapman, 1851), pp. 332-333. As putea continua citarile dar, pentru a nu lungi articolul, voi trece la sfarsit articolele importante care arunca o lumina asupra problemei in discutie. Sa incerc, mai intai, sa raspund la intrebarile ridicate de Alin Fumurescu in …zoofilia, educatia si libertarienii (II) 1.
Pentru ce? Cui prodest? Pentru ce educam oamenii? Ne asteptam (noi toti, societatea), ca la sfarsitul scolarizarii elevii sa-si poata oferi raspunsuri la intrebari de genul: cum este lumea in care traiesc, cum ma raportez eu la aceasta lume, ce responsabilitati personale si colective trebuie sa asum, ce traseu profesional mi se potriveste, cat am strabatut si cat mai am de strabatut pe drumul cunoasterii.
Ne mai asteptam sa fi achizitionat cat mai multe dintre cele opt competente cheie acceptate prin consens in UE. Amanunte aici Ne asteptam ca fiecare absolvent sa-si gaseasca un loc in piata muncii globalizate, cu un nivel de salarizare corespunzator aspiratiilor si potentialului fiecaruia, premisa a unei vieti personale si familiale linistite si implinite. 2. Ce se „cere”? Ieri se cereau vizitii de diligente, pe urma nu s-au mai cerut.
Aceasta este iarasi una din marile provocari aparute un ultimii 20-30 de ani. Evolutia exploziva a tehnologiilor face sa nu mai putem anticipa „ce se cere”, nici macar pentru urmatorii 5-10 ani. Plus evolutia pietei globalizate a muncii. Angajatorii trebuie sa spuna scolilor de ce au nevoie in prezent si in perpectiva, predictia statului nu mai exista. Singura solutie este asigurarea, inca din scoala, a competentelor de invatare continua, astfel incat cetatenii sa poata urma fluctuatiile din piata muncii, sa schimbe joburile si chiar tara, in cautare de ocupare a unui loc de munca.
Trebuie sa reevaluam conceptul de „cultura generala”, atat de drag celor de varsta mea. „Ce scoala am facut noi, ce cultura generala profunda avem”. O fi, dar lumea de azi cere o cultura generala la zi: limbi straine, cat mai multe si mai bine stapanite, informatica, cunostinte despre functionarea economiei globalizate, a pietelor, a societatii si legislatiei europene, comunicare eficienta si structurata, etc.
Acestea si altele nu se invatau pe vremea noastra. Asa ca pe buna dreptate tinerii de azi ne apostrofeaza: evolutia umanitatii nu s-a oprit la voi. 3. Cine stabileste si pe baza caror criterii nivelul de educatie la care ai ajuns? Avem nevoie de referentiale nationale, bazate pe asteptarile de mai sus? Cred ca da, pentru a da coerenta demersurilor educationale si a mobiliza elevii, familiile si furnizorii sa atinga rezultatele pretinse de beneficiari si angajatori.
Altfel, se culca pe o ureche, leafa merge, copiii si parintii sunt bucurosi de diplome, chiar daca fara acoperire in cunostinte si competente.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
