Daca “se face un Nou Partid” se face in mod sigur in conditii de profunda clandestinitate. Ca strategie nu e rau de loc. Se numeste “factorul surpriza”. In ziua alegerilor, cand nimeni nu se mai asteapta, prinsi toti fiind cu pomenile si furtisagurile electorale obisnuite, pac, apare la lumina Noul Partid! Chiar in fata urnelor. Echipat, cu secretar general, cu echipa de comunicare, imn compus si interpretat de Paula Seling (versuri, Mircea Cartarascu), sigla, tot…, plus un banner sponsorizat de Academia de Stiinte Suedeza: “Noul Partid, garantia vie a aplicarii integrale a tuturor principiilor morale – romanesti, europene si internationale”. Lovitura de teatru. Adversarii prinsi descoperiti, se pierd cu firea. Noul Partid profita de confuzie (confuzia este intotdeauna urmarea interventiei factorului surpriza, spune manualul). Si astfel, pana sa se dumireasca adversarii, Noul Partid castiga alegerile detasat. Urmeaza o epoca de progres si bunastare.
Sa zicem insa ca scenariul de mai sus nu e realist. In Romania nu se poate face nimic la secret. Cu atat mai putin un ditamai partid de larga respiratie nationala. Deci daca n-am auzit nimic de atata timp, probabil ca motivul e cel banuit. E adevarat, acum mai bine de o luna pe Facebook se depuneau semnaturi la temelia noii forte politice iar adeptii entuziasti scriau pe forumuri lungi mesaje cu tot felul de ganduri, mai clare sau mai neclare, asa cum le treceau ele prin minte in acel moment. Se pare insa ca aceste doua activitati, desi foarte importante, am zice chiar necesare, nu sunt suficente. Ar fi fost bine daca n-ar fi fost necesare dar ar fi fost suficiente. Discutam altfel azi. Asa fiind insa lumea croita, azi discutam altceva. Anume:
Nu ne intrebam ce sanse ar avea Noul Partid sa castige alegerile. Nu ne intrebam ce sanse ar avea sa intre in parlament. Nu ne intrebam nici ce sanse ar avea sa supravietuiasca. Ne intrebam ce sanse ar avea sa se formeze. O sa ziceti: Pai nu asta era discutia de acum o luna si ceva?! Nu. Acum o luna era o incercare de discutie. Dar vedem bine acum, cu intelepciunea patitului, ca incercarea e una, reusita e alta. Pe vreme aceea era o explozie de entuziasm. Pe internet. Si o discutie care era sufocata de entuziasm. Tot pe internet. Acum, la rece, dupa ce entuziasmul s-a topit in fata altor prioritati (Florii, Paste, planificarea Vacantei de Vara etc.) putem in sfarsit discuta la rece. Sau cel putin putem incerca.
Intrebarea este: De ce sansele reformatorilor romani de a face un nou partid sunt minime?
Sa incercam un raspuns: Ca sa formezi un partid nou iti trebuie niste antreprenori politici. Sa le luam pe rand. Antreprenor = cineva care are experienta si/sau capacitatea sa intreprinda lucruri legate de organizarea si managementul transormarii unei noi idei, viziuni, proiect in realitate practica. Politic = cineva care sa inteleaga, fie instinctiv fie conceptual, natura si mecanica elementara a proceselor politice. In cazul de fata, a partidului politic ca pivot si esenta a sistemelor politice moderne.
Cu privire la prima jumatate termenului, sa nu comentam pentru ca nu este nimic de comentat. Cu privire la a doua, sa spunem ca reformatorii romani, fie ei apartinici, fie angajati deja in partidele existente, nu par sa inteleaga doua chestiuni politice elementare.
(1) Partidele sunt organizatii. Organizatiile se construiesc si mentin motivand oamenii. Adica oferindu-le stimulente. Motivatia pentru imensa majoritate a oamenilor, in politica si oriunde, e data de trei lucruri: bani, functii (citeste putere) si status.
(2) Partidele sunt coalitii de coalitii. Un partid este o agregare de indivizi si grupuri in jurul unor seturi de interese. Aceaste agregari se numesc coalitii. Nu stii sa construiesti coalitii sau sa te porti in coalitii, nu ai ce cauta in politica.
Asadar: atat timp cat “antreprenorul politic” nu intelege obiectul muncii si adopta strategii ce sunt contrare insasi naturii acestui obiect, antreprenoriatul sau are sanse de reusita doar prin accident. Sau prin miracol. Ceea ce din punct de vedere al teoriei politice tot aia este.
Daca cineva insa ar lua in serios ideea de coalitie ca element central al unui partid politic (si al politicii in general) atunci ar descoperi foarte repede ca o coalitie politica relevanta nu poate fi formata decat intre grupuri. Si ca grupurile politice se agregheaza in jurul unor interese. Ar descoperi deci ca formarea unor grupuri de interese apte sa se angajeze in actiune colectiva pe durata medie si lunga este cheia succesului in intreprinderea sa. Altfel spus, un partid se coaguleaza intr-o arhitectura de grupri. In centru, un grup sau o serie (retea) de grupuri ultra-motivate. In jur, concentric, alte grupuri cu varii intensitati motivationale. La periferie, galaxia de indivizi, votanti, sustinatori seriosi sau pomanagii, atrasi de forta partidului, asa cum este ea generata si proiectata public de grupurile de interese coalizate in zona centrala.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
