Domnul Antonescu a lansat recent o mărgică presei românesti, dorind probabil să-si înmoaie putin degetele în apa căldută a populismului: ce-ar fi să dezbatem pe seama limitării unui drept fundamental al cetăteanului – dreptul de vot. Mai exact, hai cu totii să vedem dacă nu cumva cei care si-au abandonat tara mumă în virtutea unui viitor (sau prezent) mai bun ar trebui să-si vadă de căpsunile, bătrânii, copii si constructiile altora si să lase în pace democratia românească (care merge si-asa, adică fără ei).
Până acum nu au fost multe ecouri în presă pe acest subiect – cred eu – esential, cel putin pentru cariera politică a Domnului Antonescu si dacă la acest articol sunt în mare parte critici ai ideii, la acest articol se găsesc câtiva sustinători avizi, unii chiar care duc lucrurile mai departe, gândindu-se la alte si alte restrictii, doar-doar ei si cu cei ca ei (în imaginea lor auto-proclamată, bineînteles) vor rămâne să decidă pentru tară si deci o vor salva rapid si o vor propulsa pe noi culmi de bunăstare!
Mai văzusem de fapt, în alte zile, idei similare manifestate de forumisti, deci e foarte posibil ca ideea să nici nu-i apartină Domnului Antonescu ci să fie parte al unui mix de strategie politică de genul „hai s-o încercăm si pe-asta”.
Însă nu vreau să-i dau eu lectii Domnului Antonescu, în schimb as vrea, prin intermediul internetului, să-i dau o idee, pornită de la turcii pe care i-am cunoscut în Elvetia, unde locuiesc de câteva luni. Disclaimer: Am să mă întorc la vară, promit că nu sunt trădător de tară! Încă!
As porni cu o întrebare: ce stiti despre turci? Probabil destul de aproape de ce stiu toti europenii: că fac kebab (saorma), baklava, că fumează narghilea si beau bere Efes. Ba s-ar putea ca europenii să mai fi auzit si de alte produse, cum ar fi de „Uludag”, sucul carbogazos de portocale, care nu lipseste din magazinele, fast-food-urile si benzinăriile turcesti.
Poate întelegeti deja unde bat – turcii, recunoscuti negustori, sunt în relatie directă peste granite, vând produse turcesti în străinătate, turcilor si străinilor deopotrivă, aducând bani în tară direct prin furnizorii lor, cărora le cresc veniturile. Mai mult, furnizorilor le cresc cheltuielile interne (ca să producă în plus) ceea ce duce la distribuirea veniturilor externe, dar le cresc si impozitele (pe venit / profit), bani care merg în buget. La asta se adaugă banii trimisi indirect, prin familiile lor care păstrează relatia cu turcia perfect functională, totul în liniile unui „win – win – win”: câstigă si cetătenii din afară – si cetătenii din tară – si aparatul de stat).
Citeste si comenteaza pe Contributors.ro
