Daca in filmul cu acest titlu realizat in 1963 de Stanley Kramer caracterele alergau din ce in ce mai haotic si nebuneste dupa o comoara, in pietele financiare din aceste zile jucatorii alearga in toate directiile incercand sa discearna cursul economiei mondiale. Momentan acest lucru pare o misiune imposibila daca tinem cont de fluxul continuu de stiri negative de la inceputul anului: revolutiile din Tunisia si Egipt, razboiul civil din Libia si Coasta de Fildes (se pregateste Sudan), tulburarile sociale din Arabia Saudita si Bahrein, cresterea abrupta a dobanzilor pentru finantarea Portugaliei, catastrofa naturala si potential nucleara din Japonia. Pentru cineva care a trecut prin momentele maxime ale crizei economice de la sfarsitul anului 2008 prezent fiind in inima furtunii pot sa va spun ca nu suntem inca la acelasi nivel de teama si volatilitate, dar ne apropiem cu pasi repezi. Increderea fragila a consumatorilor si companiilor care a fost refacuta incet si cu mare dificultate in ultimii doi ani este din nou sub presiune. Aceasta incredere va determina parcursul economiei mondiale si ale pietelor financiare pe termen scurt. Impactele secundare asupra actului de guvernare, in special gestionarea banilor publici, pot fi insa semnificative.
Ingratitudinea guvernarii
Guvernele tarilor din tari democratice cu economii deschise si de piata au de gestionat aceeasi problema fundamentale. Veniturile bugetare sunt foarte variabile pentru ca in esenta deriva din activitati economice pe termen scurt in timp ce cheltuielile bugetare sunt in mare parte fixe pentru ca deriva din obligatii continue pe termen lung: pensii, educatie, sanatate, aparare, etc. Administrarea acestei disparitati fundamentale necesita competenta, credibilitate, buna comunicare si tarie in situatii dificile.
Concret, TVA-ul si accizele sunt direct proportionale cu consumul care la randul lui este influentat de increderea consumatorilor. Taxele pe profit si venit precum si cele de tip social deriva din profitabilitatea sectorului corporatist si nivelul de angajare (sau somaj) care la randul lui este direct determinat de profitabilitatea companiilor. Aceste cinci tipuri de taxe reprezinta majoritatea veniturilor bugetare din orice stat dezvoltat sau in curs de dezvoltare (in Romania acest procent este de 78%). Dupa cum s-a vazut in anii 2008 - 2010, volatilitatea increderii consumatorilor si a profiturilor corporatiste a fost mult mai mare decat s-au asteptat autoritatile. In acelasi timp cheltuielile bugetare au continuat sa creasca sub presiunea imbatranirii populatiei dublata de cresterea pensiilor, prelungirea duratei de viata, si cresterea numarului de angajati si a salariilor din sectorul public. Rezultatul a fost o serie de deficite bugetare nemaintalnite in timp de pace. Finantarea acestor bugete pe perioada crizei a devenit o chestiune de securitate nationala.
Tari precum Grecia si Irlanda au cazut la examenul de administrare a banilor publici, Portugalia este corijenta cu sanse mici de trecere, Spania, Italia si Belgia sunt sub presiune sa produca raspunsul corect. Cum se prezinta Romania? A luat in mod diligent meditatii (scumpe!) de la FMI si BCE si, pana in prezent, se mentine pe linia de plutire dar este in permanent pericol din cauza slabelor aptitudini de aplicare in practica a teoriei invatate. O intrebare mai important insa este ce se poate intampla mai rau in viitorul apropiat si daca suntem pregatiti sa facem fata?
Mirarea Dlui Lazaroiu
Dl Sebastian Lazaroiu, Consilier Prezidential, Departamentul de Planificare si Analiza Politica, a observat cu interes si aparent cu surpriza ca BNR este principalul artizan al politicilor macro-economice ale Romaniei din ultimii doi ani. Lasand la o parte falsa ingenuitate a dlui Lazaroiu care are scopuri pur electorale observatia dansului este corecta si conduce la intrebarile firesti „de ce?” si „dar mai departe?” Putem raspunde la prima intrebare beneficiind de intelegerea ulterioara a anilor de criza: compententa colectiva, credibilitate nationala dar si in pietele financiare globale, comunicare abila. Merita observat ca atat BCE cat si Federal Reserve si-au extins si ele rolurile normale in mod similar si din motive similare. Intr-o mare masura se poate spune si despre cele doua cele mai importante banci centrale din lume ca au capatat inevitabil si un rol politic semnificativ. Ce nu pot sa faca insa nici BNR si nici BCE sau Federal Reserve este sa implementeze politici anti-criza.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
