În fiecare început de an, pe 1 ianuarie, japonezii comemorează plecarea din această lume a unuia dintre cei mai însemnaţi maeştri ai buddhismului zen: Tetsugen Doko (1630 – 1682). Deoarece sutrele buddhiste nu se găseau decât în limba chineză la acea vreme, Tetsugen a hotărât publicarea acestora în japoneză, ceea ce presupunea o muncă uriaşă şi un efort financiar pe măsură. Plănuia o ediţie în şapte mii de exemplare, folosindu-se de aproximativ 60.000 de plăcuţe-matriţă din lemn. Pentru asta trebuia într-o primă instanţă să adune o adevărată avere.

Marius VasileanuFoto: Contributors.ro

Zis şi făcut: a început să călătorească prin ţară pentru a strânge banii necesari. A primit oarece sume mai importante de la câţiva donatori generoşi, dar majoritatea banilor i-a adunat călătorind timp de zece ani prin întreaga Japonie. În momentul în care avea deja suma necesară, s-a întâmplat ca râul Uji să se reverse, producând imense pagube. A urmat, desigur, foamete. Înţeleptul Tetsugen nu a avut nici o reţinere: a luat toţi banii strânşi cu multă trudă şi i-a cheltuit pentru salvarea oamenilor.

A pornit apoi din nou să strângă banii. Când suma necesară a fost refăcută, ţara a fost bântuită de o cumplită molimă. Tetsugen nu a stat deloc pe gânduri: a cheltuit iarăşi toţi banii pentru ajutorarea semenilor. A pornit apoi, pentru a treia oară, să adune bănuţ cu bănuţ suma necesară. Şi abia după 20 de ani de când avusese ideea traducerii dorinţa i-a fost îndeplinită. Plăcuţele de lemn cu ajutorul cărora a fost tipărită prima ediţie japoneză a sutrelor buddhiste pot fi văzute şi astăzi în mănăstirea Obaku din Kyoto.

Japonezii îşi învaţă copiii că înţeleptul Tetsugen a editat în realitate trei serii ale sutrelor: primele două sunt însă invizibile şi, evident, mult mai importante decât seria vizibilă.

…Ca orice om normal, am fost fascinat zilele acestea de înţelepciunea, inteligenţa şi coerenţa cu care Japonia a reuşit să întâmpine şi apoi să treacă peste un cutremur care pentru alţii ar fi însemnat o distrugere totală. După cum ştim cu toţii, noi nu numai că nu ne protejăm clădirile vechi şi monumentele istorice în vederea unui cutremur mare care poate veni oricând, ci nu facem mai nimic pentru a ne proteja vieţile noastre şi ale copiilor noştri în întâmpinarea unui cataclism de proporţii.

Precum majoritatea celor ce citesc aceste rânduri, sunt şi eu creştin ortodox. Iată de ce nu pot decât să spun că, după credinţa în Dumnezeu, zilele acestea cred în Japonia.

Citeste articolul si comenteaza pe Contributors.ro