Atunci cand semnam un document, ne asumam o raspundere, nu ne jucam. Vreau sa sper ca aceasta regula elementara i se aplica si d-lui Crin Antonescu. Asemeni Proclamatiei de la Timisoara, publicata acum 21 de ani, Declaratia de la Praga din 2009 este un document esential al rupturii cu totalitarismul, un pas decisiv catre depasirea scindarii memoriei europene. Initiata, intre altii, de Vaclav Havel si Vytautas Landsbergis, Declaratia cere condamnarea simultana a regimurilor comuniste si fasciste, a ideologiilor lor, a crimelor contra umanitatii comise de aceste dictaturi. Se cere de fapt claritate morala, renuntarea la strategia dublelor standarde, la minciuna si ipocrizie. Din Romania, Declaratia a fost semnata de sute de persoane, intre care si numeroase figuri politice si intelectuale importante, de la Mihai Sora si Valeriu Stoica la Zoe Petre, de la Catalin Avramescu la Horia-Roman Patapievici, de la Ioan Stanomir la Andrei Oisteanu, de la Mihail Neamtu si Dragos-Paul Aligica la Caius Dobrescu si Angelo Mitchievici, de la Adrian Cioflanca la Mircea Mihaies, de la Viorel Padina la Devis Grebu, de la Angela Furtuna la Sorin Iliesiu si Radu Filipescu, de la Laszlo Tokes la Sever Voinescu, de la Carmen Musat si Daniel Vighi la Cristian Preda, Monica Macovei si Traian Ungureanu. As accentua ca Declaratia a fost semnata de, pe atunci ca si acum, senatorul PNL, istoricul de profesie, Crin Antonescu. A semnat-o in calitate de Senator PNL. Am salutat atunci acest lucru. Il consider in continuare relevant si tocmai de aceea nu pot sa nu-mi exprim mirarea ca dl Antonescu, devenit intre timp liderul PNL, nu vede o problema in continuarea colaborarii (aliantei politice si, vai, morale) cu un partid-emanatie condus cu mana de fier de catre un personaj declarat acum, in chip irevocabil, de catre suprema instanta judiciara a Romaniei,drept colaborator al Securitatii.

Vladimir TismaneanuFoto: AGERPRES

http://praguedeclaration.org/sig

Nu astept ca Radu Mazare ori Victor Ponta sa aiba framantari etice, nu este "stilul" lor, ba chiar dimpotriva. Dar astept ca dl Antonescu sa se gandeasca atent cum ar putea continua decomunizarea in conditiile unei coalitii, practic ale unei simbioze, care il include pe principalul adversar si pe marele loser al unei asemenea mult-asteptate si binevenite asanari a spatiului public. Se indoieste Crin Antonescu si cei care il crediteaza ca primul lucru pe care l-ar face Dan Voiculescu daca ar putea ar fi sa desfiinteze CNSAS? In aprilie-mai 2007, in timpul suspendarii presedintelui Traian Basescu, reprezentantii lui Dan Voiculescu, seful Comisiei Senatoriale, nu aveau preocupare mai urgenta decat sa gaseasca, la Cotroceni, documentele Comisiei Prezidentiale care a redactat Raportul Final. Timp in care, din ordinul lui Nicolae Vacaroiu, instalat interimar ca sef al statului, Raportul Final era eliminat de pe site-ul Presedintiei. Iata mai jos interventia mea intr-o discutie pe acest subiect de pe excelentul blog "Madame Blogary". Cred ca este un rationament de bun simt. Sper ca dl Antonescu sa-l citeasca.

Dl Crin Antonescu a semnat in 2009 “Declaratia de la Praga”. S-a jurat, in repetate randuri, ca este un adversar al dictaturii comuniste. Aceasta dictatura n-ar fi putut functiona fara Securitate. Securitatea, condusa de ofiterii “indrumati” de partid, se baza pe informatori (colaboratori platiti sau neplatiti). Dl Voiculescu a fost colaborator al Securitatii (poate si mai mult). Reiese acum ca dl Antonescu a semnat “Declaratia” dar refuza sa actioneze in spiritul ei. Cu alte cuvinte, isi incalca propria semnatura.

http://blogary.ro/2011/03/colaborarea-e-mama-progresului/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+blogary%2FxAVh+%28Madame+Blogary%29

citeste si comenteaza pe Contributors.ro