Ieri, Comisia juridica a Senatului a respins, cu unanimiate de voturi, proiectul de lege privind legalizarea prostitutiei, promovat de PDL-istul Silviu Prigoana. Prigoana a invocat o serie de argumente, cum ar fi protectia sociala a prostituatelor, dreptul la indemnizatii si somaj de pensie de care vor beneficia in eventualitatea legalizarii prostitutiei, dar in zadar.

Victoria StoiciuFoto: Hotnews

Ca si argumentele lui Silviu Prigoana, majoritatea pozitiilor pro-legalizare s-au intemeiat pe o logica utilitarista. Acest gen de argument, desi esential in elaborarea de politici publice, are un mare handicap: logica utilitarista poate fi aplicata cu acelasi succes oricarei activitati, indiferent de continutul acesteia: de exemplu, daca ne confruntam cu o penurie pe piata fortei de munca, de ce nu am legifera munca minorilor? Sau, daca pedofilia oricum exista, de ce nu am legaliza-o si nu am incasa mai multe taxe? Este periculos sa justifici un fenomen prin recursul la rationamente de ordin utilitarist, pentru ca astfel te incadrezi pe o pista in care utilitatea finala poate legitima absolut orice.

Prostitutia - o munca ca oricare alta

Din punctual meu de vedere, argumentul principal in favoarea legalizarii prostitutiei este unul foarte simplu: acela ca prostitutia este un tip de munca ca oricare alta. Prin urmare, ea trebuie tratata ca orice alta munca si trebuie legalizata, intrucat orice activitate practicata in afara legii sporeste riscul abuzurilor si silniciilor.

Munca inseamna, prin definitie, in societatea capitalista a-ti vinde capacitatile fizice sau intelectuale in schimbul unei sume de bani. Cu toate acestea, vanzarea gandirii si creativitatii cuiva pentru sporirea profitului unei multinationale este perceputa drept fireasca si normala, in schimb, situatia in care o persoana isi vinde intregul corp este considerata revoltatoare si imorala. De ce ne putem vinde bratele, dar nu si intregul corp? Care sunt sursele acestui refuz? Unde punem limita?

Militantii impotriva legalizarii sustin ca prostitutia nu poate fi considerata o munca ca oricare pentru ca este un act fortat (de o alta persoana sau de un set de circumstante sociale disperate), care are consecinte negative pentru sanatatea fizica si psihica a prostituatei.

As vrea sa elimin din strat doua aspecte: primul se refera la situatia in care o persoana este fortata de altcineva sa se prostitueze, adica e traficata. Faptul ca exista trafic de persoane nu inseamna automat ca prostitutia trebuie interzisa: fumatul este legal si totusi avem trafic de tigari, munca in sine este legala si totusi exista muncitori traficati. Traficul nu se confunda cu prostitutia, asa cum un contract de munca nu se confunda cu sclavia, chiar daca sclavul munceste. Daca cele doua - prostitutia si traficul - se suprapun adeseori, ele raman totusi fenomene distincte. Existenta traficului de persoane nu e un argument pentru a nu legaliza prostitutia, asa cum traficul de alcool nu poate servi drept argument pentru interzicerea consumului bauturilor alcoolice. De aceea, as dori sa scot din discutie chestiunea traficului: el face subiectul unei cu totul si cu totul alte dezbateri.

Intr-al doilea rand, elimin argumentul riscurilor pentru sanatate - numai o orbire dogmatica ne poate face sa credem ca a munci intr-o mina sau intr-o fabrica de substante toxice este mai putin nociv pentru sanatate decat a lucra intr-un bordel. Nu trebuie sa neglijam insa un aspect care poate explica partial o asemenea concluzie eronata, acela ca minerul sau muncitorul din fabrica se afla la adapostul unui set de standarde de protectie impuse de un cadru normativ, in timp ce prostituata isi desfasoara activitatea in afara unui context legal, prin urmare e mai expusa abuzurilor, la fel ca orice alta forma de munca ilegala. Dar diferenta in ceea ce priveste riscurile pentru sanatate, in acest caz, nu are legatura cu natura activitatii, ci cu extensibilitatea sferei de actiune a legii.

Asa ca, in cele ce urmeaza ma voi referi strict la argumentele care insista pe caracterul de victima al prostituatei, considerand prostitutia 1) un act fortat de niste circumstante economice disperate si 2) care distruge respectul de sine al persoanei.

Metamorfoza muncii: de la blestem biblic la virtute

Argumentul circumstantelor constrangatoare si cel al caracterului degradant se inradacineaza intr-o viziune asupra muncii tipica societatii capitaliste moderne. Capitalismul cultiva si ne inoculeaza o etica a muncii care transforma munca intr-o virtute, intr-o chestiune de onoare. In capitalism, ne place sa ne amagim ca nimeni nu munceste pentru ca altfel moare de foame, ci pentru ca a munci este un act de demnitate umana. Munca are prin excelenta doar valente pozitive, merge mana in mana cu respectabilitatea, onoarea, harnicia, dezvoltarea personalitatii. Aproape ca muncim din pura placere.

De fapt, munca in sine nu este nici buna, nici rea - ea este raspunsul uman la o constrangere ontologica determinata de necesitatile supravietuirii, dublate, mai nou, de dorinta de satisfacere a unor nevoi de consum crescande. Pana in epoca modernitatii, nu a existat nici o paradigma etica raspandita la nivelul intregii societati care sa ridice in slavi munca - in epoca primitiva, munca raspundea necesitatilor vitale de hrana si adapost; in crestinism, munca insemna rascumpararea pacatului originar; in antichitate sau evul mediu, munca era efectuata de sclavi, apoi de iobagi, reprezentand o consecinta irefutabila a unui statut social imuabil. Pe scurt, munceai sau mureai - de foame sau de mana stapanului.

O data cu zorii modernitatii, s-au produs doua procese: pe de o parte, rolurile sociale pre-stabilite, care condamnau intregi categorii sociale la munca au fost date pste cap, iobagul nu mai era obligat prin virtutea unui statut predeterminat sa munceasca pentru feudalul sau. Pe de alta parte, datorita industrializarii si tehnologizarii, a inceput sa se produca alienarea muncitorului fata de produsul si scopul muncii sale. Astfel, a aparut necesitatea unuinou liant care sa re-inoade firul rupt dintre efort, rezultat si finalitate: acest rol a revenit eticii muncii. Etica muncii nu restabileste conexiunea dintre munca si produsul creat, pentru ca nu ar avea cum: in loc sa justifice munca prin rezultatul sau, deci prin ceva exterior actului, ea legitimeaza munca prin semnificatia actului insusi. Munca isi suficienta siesi - munci este,per se, o obligatie morala si o virtute, la fel ca bunatatea sau caritatea. Fara exigentele moralei, dezgolita de straturile de justificari etice, munca ar ramane aidoma unui rege gol: un proces penibil, repetitiv, care presupune oboseala, efort, incordare a muschilor sau din contra, intepenire in fata unui birou, supunere si limitare drastica a libertatii. Cu alte cuvinte, un rau necesar. Or, in lipsa unui statut social imuabil, ca cel al taranului serb, care sa transforme munca in destin, este firesc sa ne intrebam daca nu cumva exista si alte metode prin care ne putem satisface nevoile legate de supravietuire. Sau, oare nu cumva putem limita nevoile proprii astfel incat sa trebuiasca sa muncim mai putin? Intreg edificiul economiei capitaliste, dar si al societatii umane in ansamblul ei, asa cum o cunoastem de la contractul social incoace, incepe sa se zdruncine atunci cand aceste intrebari sunt rostite. Munca este necesara pentru a evita haosul si dezagregarea corpului social. Mai mult, munca trebuie sa fie singura modalitate onorabila de castigare a existentei pentru a limita furturile, jafurile, pentru a restrange abuzurile fizice si atentatele la proprietatea care este sacra si pentru ca, iata, onorabilitatea actului muncii genereaza motivatia, care poate sa se transforme, finalmente, in productivitate, deci in profit.

Confortabila pudibonderie a eticii muncii

Aceasta etica, care metamorfozeaza substanta muncii, transformand-o dintr-o constrangere naturala intr-o virtute sociala, furnizeaza terenul pe care infloresc argumentele de genul "prostitutia degradeaza" si este "fortata".Pentru ca prostitutia e considerata degradanta, ea nu poate fi considerata drept munca, pentru ca munca in sine nu are cum sa fie degradanta, ci doar onorabila.A trata prostitutia ca pe o munca insemna a redefini insusi conceptul de munca si fundamentele morale ale acesteia. Intre munca si injosire pare sa se instaleze o relatie de excludere reciproca.

Acum vreo 2 ani, am vizitat o fabrica de reciclare a deseurilor in Austria, langa Linz. Mormane de 10 metri de gunoaie, in care se amestecau toate deseurile posibile, de la cutii goale de iaurt pana la scutece Pampers, se inaltau intr-o hala uriasa, imprastiind in jur un miros fetid. In hala alaturata, muncitorii - 99% dintre ei imigranti de culoare - sortau pe banda rulanta gunoaiele in functie de materialul din care erau fabricate: plastic la plastic, hartie la hartie, samd. In aer pluteau particule de mizerie vizibile cu ochiul liber, pe care muncitorii, lipsiti de masti de protectie, le inhalau timp de minim 8 ore pe zi, laolalta cu duhoarea irespirabila a aerului. Mi s-a spus ca nu sunt cele mai rele conditii de munca - ca aici, cel putin, se reciclau doar deseurile de origine non-animala, dar existau alte fabrici unde se incinerau cadavre, resturi alimentare alterate etc.

Aceasta este fata nevazuta a capitalismului de consum, la fel ca alte sute de imagini ale unor munci pe care noi, fabricantii si apologetii eticii muncii, dotati cu job-uri caldute si salubre, nu ajungem sa le vedem niciodata, hranindu-ne linistea constiintei cu iluzia ca orice munca este onorabila. Care sunt insa diferentele intre circumstantele care il imping pe muncitorul de culoare sa accepte un loc de munca in fabrica si cele care o determina pe o tanara sa se prostitueze si de ce primele sunt mai putin dramatice decat celelalte? Nu e vorba de o situatie limita in ambele cazuri? Si cum ramane cu respectul de sine al muncitorului a carui singura priveliste timp de 8 ore pe zi este banda pe care se perinda gunoaie si a carui piele este imbibata, la sfarsitul zilei, cu duhoarea din fabrica?

Tragedia prostituatei si atacul la respectul de sine al acesteia, argumenteaza opozantii legalizarii, vin din faptul ca ea stie ca ceea ce face nu este dezirabil social. Prostituata a interiorizat normele sociale si aceste norme o stigmatizeaza. Munca ei este degradanta pentru ca ceilaltiovadca fiind degradanta. Munca muncitorului din fabrica este, in schimb, declarataonorabila in interiorul setului de reguli morale ale societatii noastre.

Oare?

Oare pe langa aceea ca este decretata ca fiind onorabila, este aceasta munca siperceputa efectivca atare? O ipocrizie la fel de mare ca cea care ne face sa sucim fals indignati nasul cand se vorbeste de prostitutie, ne determina sa sustinem - pretins in ton cu principiile corectitudinii morale si politice - respectabilitatea muncilor penibile. In fapt, atunci cand dispare ochiul atot-vazator al cenzurii sociale si ne regasim singuri, in intimitatea noastra secreta, ne debarasam imediat de preceptele corectitudinii, scuturandu-ne zdravan din tot trupul la gandul ca am putea, intr-o buna zi, sa sortam deseurile pe banda rulanta. Desi ne place sa sustinem contrariul, adevarul e ca niciodata in societatea noastra un gunoier sau un maturator nu va fi tratat cu acelasi respect ca un angajat in sacou al unei micro-intreprinderi, indiferent de salariile lor. Trebuie sa fii orb - sau sa nu fi stat de vorba pe indelete niciodata cu migratii romani din vestul Europei, de exemplu, carora le revin majoritatea muncilor murdare sau penibile ale societatilor occidentale, pentru a sustine ca nici o munca nu il umileste pe om si nu erodeaza imaginea de sine a muncitorului. Numai in teoriile noastre auto-confortante, in care ne decoram propriile viziuni despre lume cu perdelute roz prin care privim realitatea de dincolo si suradem impacati, pentru ca cenusiul dur nu strabate prin valul trandafiriu, numai acolo imaginea de sine si respectul de sine al gunoierului nu sunt lezate.

Insuportabila povara a vinovatiei noastre

In fapt, motivul pentru care admitem cu atata usurinta caracterul degradant al muncii unei prostituate este iluzia caracterului non-necesar si utilitatea marginala a serviciilor acesteia. Ne place sa credem ca ne putem debarasa de serviciile prostituatelor. Spre deosebire de prostituata, insa, de serviciile gunoierului nu ne-am putea lipsi; migrantul de culoare din fabrica din Austria care sorteaza deseurile pe banda face o munca de care nu ne-am putea dispensa si la care contribuim cu totii de fiecare data cand aruncam cutia goala de bere la pubela.A recunoaste caracterul umilitor al muncii gunoierului inseamna a recunoaste propria contributie la aceasta umilinta, a convietui in permanenta cu un sentiment de vinovatie care nu poate fi eliminat, concret, decat in doua feluri: sau nu mai producem gunoaie, sau facem noi insine munca gunoierului. Si cum ambele sunt imposibile, recurgem la morala, decretam munca gunoierului onorabila si cu asta ne-am incheiat conturile cu propria constiinta. Cel putin provizoriu si la nivelul constientului.

Pentru ca in pofida acestui tertip, sentimentul culpabilitatii nu poate fi total anihilat, si atunci ne canalizam compasiunea catre acea tipologie de victime care insa nu pun in chestiune intreg stilul nostru de viata, cum ar fi prostituatele. Putem sa deplangem soarta prostituatelor si sa consumam linistiti in continuare, sa incarcam planeta cu tone de gunoaie, spre exemplu, pentru ca altii se ocupa de "onorabila" reciclare. Victimizarea prostituatei joaca, la nivel colectiv, un rol similar, desi in sens invers, celui asumat de "tapul ispasitor". De altfel, in paradigma dominata de preceptele moralei bisericesti impregnate de intoleranta, figura prostituatei continua sa joace si azi rolul tapului ispasitor: declarand prostitutia un pacat, automat femeile care o practica sunt niste stricate, deci justifica agresiunile sexuale ale barbatilor; incriminand prostituata, dezincriminam clientul, deci restul societatii. Imbibate cu tezele post-moderne despre toleranta si relativism moral, teoriile care vin dinspre zona feminista sau liberala, dar care se opun legalizarii prostitutiei functioneaza dupa o schema asemanatoare: ele nu incrimineaza prostituata, in schimb, o transforma in victima.Asa cum tapul ispasitor prelua asupra sa o vina colectiva, prostituata-victima devine azi subiectul unei exonerari colective. Ea are un rol terapeutic - prostituata victima absoarbe sentimentele de culpabilitate ale unei societati apasate de povara vinovatiei proprii.

Prin urmare, argumentele care se opun prostitutiei dinspre o anumita zona laico-liberalo-feminista au ca miza nedeclarata si probabil inconstienta mentinerea unui sistem de valori si a unei viziuni despre lume de care depinde, in ultima instanta, confortul nostru individual si colectiv. Refuzand sa recunoastem prostitutia ca fiind o munca ca oricare alta refuzam de fapt dezvrajirea lumii, scoaterea ochelarilor de protectie care ne feresc de imagini prea tari si lumini prea puternice. Sub pretextul afisat al preocuparii pentru soarta victimei, care fundamenteaza refuzul legalizarii, se ascunde preocuparea pentru salvgardarea artefactului ideologic care, o data destructurat, ar pune in chestiune intreg ansamblul societatii moderne si stilul nostru de viata. Putin ne pasa, in realitate, ca prostituata ar beneficia de un contract de munca, de o asigurare medicala si drept la pensie daca prostitutia ar fi legalizata - cu ce ne-ar ajuta pe noi, pe restul,toate astea, din moment ce rolul confortabil de Don Quijote in care ne complacem ar fi aruncat in aer, laolalta cu caldutele noastre convingeri morale?

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro