Nicolas Sarkozy este ultimul lider european care a decretat sobru moartea multiculturalismului. O facusera mai inaintecancelarul german Angela Merkelsipremierul britanic David Cameron. Este una din acele rare ocazii cand guvernele celor mai importante state europene, independent unele de altele, ajung la aceeasi concluzie.
De ce acum? De ce, dupa zeci de ani de eforturi se renunta brusc la aceasta doctrina cu un rol major in conturarea unei identitati europene in care toleranta si respectul fata de minoritati au fost punct central al constructiei democratice pe continent? Pare sa fie, in primul rand o strategie de adaptare politica in state in care, de dragul normei multiculturale, s-a intamplat de prea multe ori ca realitatea sa fie ignorata. Realitatea comunitatilor inchise, a casatoriilor fortate, a crimelor in numele onoarei sau a atacurilor teroriste teoretizate si incurajate de personaje aflate intr-o zona gri a societatii dar intangibile pentru autoritati prea atente sa nu fie acuzate de insensibilitate, intoleranta sau chiar rasism.
Aceasta reticenta a fost descrisa in cuvinte simple de premierul Marii Britanii David Cameron:
(...) when a white person holds objectionable views, racist views for instance, we rightly condemn them. But when equally unacceptable views or practices come from someone who isn’t white, we’ve been too cautious frankly – frankly, even fearful – to stand up to them
Cand un alb emite opinii controversate, rasiste spre exemplu, il condamnam. Si pe buna dreptate. Dar cand opinii sau practici la fel de inacceptabile vin din partea cuiva care nu este alb am fost, sa fim onesti, prudenti sau chiar tematori sa le confruntam.
O parte a presei britanice si politicienii laburisti s-au grabit sa il acuze pe Cameron ca incurajeaza extremismul de dreapta. Cu atat mai mult cu cat discursul, rostit intr-un oras de trista amintire pentru istoria recenta a Europei (Munchen-ul lui "pacii" lui Chamberlain) venea cu putin timp inainte de un mars al extremei drepte englezesti. Cateva zile mai tarziu, argumentele stangii britanice au fost subliniate involuntar de Marine Le Pen (fiica lui Jean Marie si stea in ascensiune a nationalismului francez) care a vazut in declaratiile lui Cameron o confirmare a propriilor pozitii anti-imigrationiste.
Tentativa de legitimare a Marinei Le Pen in dezbaterea privind multiculturalismul a fost probabil unul dintre motivele care l-au determinat pe Nicolas Sarkozy sa incerce sa devina proprietarul acestui tip de discurs, pe teritoriu francez cel putin. De altfel si in Germania, dupa discursul din toamna al Angelei Merkel in care era proclamat esecul celebruluimultikulti,explicatiile politicienilor de centru-dreapta pentru brusca schimbare de directie gravitau in jurul pericolului extremei drepte. Pentru ca dreapta legitima europeana se vede pusa intr-o situatie dificila. Prinsa intre angajamente democratice si ne-negociabile si presiunea provocata de temerile populatiei (alimentate diversi populisti, politicieni si jurnalisti deopotriva) dreapta reprezentata de Cameron, Sarkozy si Merkel trebuie sa gaseasca calea de mijloc. Calea acelui "liberalism cu muschi" suficient de curajos cat sa isi apere propriile principii impunand respectarea lor si suficient de inteligent cat sa nu instraineze si mai mult comunitatile minoritare.
"Un stat democratic trebuie sa isi aplice legile", spune europarlamentarul Traian Ungureanu, dand astfel glas unei frustrari mai vechi a adversarilor multiculturalismului, aceea privind tratamentul diferit, chiar privilegiat uneori, de care se bucura anumite grupuri etnice sau religioase minoritare din statele occidentale. Din punctul de vedere al domnului Ungureanu, schimbarea de directie a guvernelor occidentale vine tarziu si e de presupus ca o asemenea intoarcere la 180 de grade e greu de aplicat. Iar daca vor avea loc schimbari acestea trebuie sa inceapa inca din scoala adauga reprezentantul PPE
Asculta-l pe Traian Ungureanu vorbind despre multiculturalism.
Rezervele lui Traian Ungureanu sunt usor de inteles: cum anume va reusi guvernul britanic sa opreasca un pakistanez locuitor al Londrei sa se insoare cu o femeie importata din Lahore si obligata de familie sa accepte casatoria, ramane un mister. Asa cum ramane un mister ce va face un politist francez care va gasi un musulman rugandu-se in mijlocul strazii. Sau cum va reusi guverul german sa ii convinga pe imigranti sa invete limba oficiala impotriva vointei lor. Integrarea unui individ e un act dificil, cu atat mai mult a unor intregi comunitati rezistente si suspicioase.
Proiectul pe care, separat, il propun cei trei sefi de guverne amintiti mai sus vizeaza intoarcerea la un set de valori nationale, valabile pentru toti cetatenii respectivelor state. E vorba de incluziune si nu de separare sau masuri retaliatorii. Daca ar fi sa incercam o sinteza, ar putea suna astfel: intoleranta pentru intoleranti, integrare si respect pentru restul. Frumos. Dar neclar.
Raman doua probleme. Prima este aceea privitoare la legatura directa dintre multiculturalism ca politica de stat si relele provocate de grupuri minoritare in interiorul minoritatilor. Nu s-a stabilit inca cu precizie legatura dintre cele doua. E neclar de ce lasitatea sau incapacitatea guvernelor de a aplica, cum spunea Traian Ungureanu mai sus, legile trebuie sa duca la masuri care afecteaza comunitati intregi. De ce libertatea de a trai in interiorul unei comunitati minoritare trebuie sa fie sacrificata din cauza unor indivizi a caror responsabilitate este pana la urma individuala. E totusi o diferenta intre portul unui niqab si o crima ritualica.
Pe de alta parte, previzibil pe undeva, in discursurile celor trei Europa institutionala ca punct de referinta a lipsit. Desi dificultatile sunt asemanatoare, fiecare dintre cei trei prefera sa actioneze pe cont propriu, ferindu-se sa aduca dezbaterea acolo unde i-ar fi fost locul: la Bruxelles. Anterior, Uniunea Europeana a incercat fara succes sa intervina impotriva Frantei care expulza aleatoriu tigani romani. Nu a reusit, dar e greu de crezut ca logica acelei interventii a fost abandonata doar pentru ca o batalie a fost pierduta. Iar cei care sustin inca multiculturalismul ca religie laica europeana stiu foarte bine ca mecanismele europene sunt uneori eficiente. Foarte probabil, nu vor ezita sa le foloseasca iar cele trei sobre discursuri vor ramane doar atat. Discursuri.
