Sa facem un exercitiu de imaginatie. Cu nota ca el nu va fi de interes decat cititorilor cu apetente pentru strategie politica si analiza ei. Si cu scuze pentru ceilalti cititori pentru ca ne permitem cu atata usurinta sa fim ispititi de circumstante. Evolutiile recente fac insa prea tentant un astfel de exercitiu. Nu putem rezista tentatiei.
Sa presupunem ca o tara est-europeana trece printr-o criza economica. Criza are origini atat structurale (probleme interne mai vechi, nerezolvate) cat si conjuncturale (probleme determinate de impactul economiei globale in recesiune). Conducerea politica a tarii face tot ce se poate face, mai bine sau mai rau, mai competent sau incompetent, in conditiile date. Trebuie sa ia masuri de austeritate. Nu are grade de control prea mari asupra evolutiei economice. Cel putin pe termen scurt. Poporul e nemultumit. Popularitatea conducerii politice scade vizibil. Dar economia are logica ei si mare lucru nu poate face, dincolo de masurile luate (bune, rele) decat sa astepte.
In acelasi timp, mass media din tara respectiva discuta intens despre criza economica, legand-o sistematic de conducerea politica actuala a tarii, de coruptie si iresponsabilitate si -prin implicatie- de problema clasei politice. Politicienii puterii si in special liderii sai, sunt acuzati si responsabilizati. Zi de zi, sistematic. Astfel incat electoratul nici nu mai percepe criza ca pe altceva decat ca pe un fenomen politic, legat de conducatori, de clasa politica si de coruptia acesteia. Orice perceptie privind dimensiunea economica, europeana sau globala a crizei este estompata in dezbaterea publica, dezbatere setata si dominata de mass-media hotarate sa faca din criza o tema pur politica.
Odata indusa aceasta perceptie, asocierea dintre problemele economice ale cetateanului de rand si ideea de clasa politica abuziva si corupta devine automata. Asadar acum avem acum doua teme legate. Strans legate. Principul vaselor comunicante. Dai intr-una, rezonezeaza celalata. Si invers.
Iata o observatie interesanta: „ Si invers!”
Sa reluam,explicand si facand un mic pas inainte.
Criza economica = nemultumirea populatiei . Poate sa faca conducerea politica ceva bun anti-criza in ochii poporului? Stim ca orice masura economica va lua ea, nu va fi nici prizata, nici inteleasa de majoritatea electoratului. Filtrul mass media pune alte accente. Criza economica este privita acum de populatie ca fiind rezultatul coruptiei clasei politice. In mintea sa, cele doua se asociaza mai mult sau mai putin nebulos. Nu spunem ca e corecta sau incorecta asocierea. Doar ca ea exista in mintile lor si ca a fost serios indusa si intarita de mass media in detrimentul altor prespective, nu neaparat alternative ci complementare.
Indiferent insa cum s-a ajuns aici, fapt e insa ca asocierea, odata observata de un decident politic cu influenta, schimba dinamica politica. Faptul ca problema economica a crizei este comasata in ochiul public cu cea a coruptiei nu este de loc o chestie fara urmari. Multe de mare relevanta strategica.
De pilda: prin asociere, lupta impotriva coruptiei devine un fel de instrument (nebulos dar nu mai putin eficace in mintea publicului) de lupta impotriva crizei. Publicul in sfarsit poate vedea ceva pe intelesul sau. Nu masuri macroeconomice, microeconomice, discutii despre statul social, masuri de austeriate bugetara etc! Toate astea sunt chestii in cel mai bun caz fara relevanta pentru el, in cel mai rau sunt lucruri care il afecteaza negativ si-l deranjeaza. In schimb: Lupta cu clasa politica iresponsabila si corupta, accelararea si intensificarea ei! Prioritatea strategica numarul unu la nivel national! Iata ceva „anti-criza” pe intelesul tuturor.
Acestea sunt beneficiile unei prese libere. Ea potenteaza dezbaterea publica si creaza noi situatii cu potential strategic si politic nebanuit. Fara ea si insistenta ei in a politiza criza, aceasta cale a asocierilor si tangentelor – des utilizata in politica- ar fi fost imposibil de indus de catre putere, in conditiile date. Problema este insa: au ochi liderii puterii sa observe ce s-a intamplat intre timp? Vad ei cum treptat s-a consolidat in public o perceptie cu un potential strategic remarcabil?
Sa continuam deci pe aceasta linie exercitiul de imaginatie.
Ce ar fi daca intr-o zi, un caz de coruptie mai mult sau mai putin banal genereaza o revelatie unor lideri sau unui decident politic cu influenta? Sa zicem ca urmarind mass media si modul in care se seteaza discutia publica, modul in care se reactioneza la problema crizei si la problema coruptiei, cineva are brusc revelatia noii ecuatii strategice ce s-a format prin alaturarea intrinseca a problemei economice cu cea a coruptiei si iresponsabilitatii clasei politice.
Niste sondaje recente poate ca ii focalizeaza si mai clar ideile. Sa zicem ca exista mai multe sondaje in care la intrebarea „credeți că liderul Cutare a avut succes în lupta împotriva corupției sau nu”, raspunsurile sunt: Da: 15%; Nu: 62%; Nu stiu, nu raspund: 23%. Si tot in sondajele respective, acelasi personaj ipotetic vede ca increderea populatiei in el a scazut dramatic pe fundalul masurilor de austeritate economica. Ce ar face personajul respectiv? Avem aici o intrebare interesanta, nu?!
Ne putem pune insa si alte intrebari:
1. Va intelege puterea politica noua ecuatie ce leaga problema economica de problema coruptiei si chiar si mai general, de problema clasei politice? Va intelege ce inseamna practic si concret pentru ea –in bine si in rau- aceasta asociere?
2. Vor fi intelese implicatiile mai largi ale pachetului de masuri anticoruptie si de primenire a clasei politice, dincolo de functia sa conjuncturala de „masura anti-criza”, in contextul in care pe linie de comunicare cu electoratul , canalul perceptiilor economice este blocat, iar timpul lucreaza mult prea incet in transformarea economiei reale?
3. Pe linia de mai sus, vor fi, de pilda, intelese implicatiile sale in jocul putere-opozitie? Cum ar suna de pilda initiativa suspendarii unui lider politic aflat intr-o plina campanie de anti-coruptie si de „asanare a economiei nationale si clasei politice”? Dar a „izolarii politice” a unui partid care isi asuma un astfel de program de masuri?
Toate cele de mai sus sunt insa intrebari retorice, intr-un nevinovat exercitiu de imaginatie. Orice asemanare cu intamplari sau personaje reale este doar o asemanare, nimic mai mult...
Citeste si comenteaza pe Contributors.ro
