Ce sa fac, asa sunt construit. Sa vad, mai degraba, partea plina a paharului. Niciodata nu suntem atat de nefericiti sau de fericiti, pe cat ne place sa credem. Si sa ne plangem. Ce s-a intamplat, notabil, in 2010?
1. S-a destramat paradigma statului asistential. A statului care are grija de fiecare cetatean. In primul rand ca statul a ajuns la fundul sacului. Nu numai ca nu are bani, dar se imprumuta 1 miliard pe luna sa plateasca pensii si salarii. Pe urma, de ce ar fi statul obligat sa poarte de grija si celor care stau cu burta la soare sau prin carciumi, cand jumatate din suprafata agricola a tarii sta parloaga? Dar exemplul celor 3 milioane de romani care si-au cautat, unii si gasit, o viata mai buna pe alte meleaguri? Au invatat ce inseamna munca adevarata, au trimis multi bani in tara, de care au beneficiat familiile lor si finantele tarii. Printre mostenirile comunismului a fost si aceea a statului asistential. Cand Ion Iliescu spunea in piata centrala a Craiovei, prin 1992, ca va trebui sa muncim mai mult, un “huoooo” sincer, din mii de piepturi, s-a ridicat peste piata.
2. Romanii au inteles aceasta despartire. Ca nu poti cheltui mai mult decat castigi. Sau poti, dar ajungi in situatia Greciei. N-au fost manifestatii violente, cu morti si raniti, ca in alte tari. N-au fost greve generale cu care ne tot amenintau sefii sindicatelor. (Apropo, au disparut din peisaj. Or fi plecat in tarile calde ?) Disponibizarile s-au petrecut fara mare tam-tam. Chiar si Presedintele Basescu avea o temere: “daca ies in strada 5 milioane de oameni, ne facem bagajele si plecam”. In ciuda acuzelor opozitiei, populatia a inteles ca economiile cu piete globalizate nu asculta de guverne ci de contextul economic general. Romanii stiu sa se chiverniseasca, mostenire din batrani. Au pus si ceva deoparte, in perioada de crestere economica. (Se pare ca 15 milioane de cetateni au depozite in banci de 40 miliarde euro). Pe langa faptul ca si-au cumparat masini, si-au construit case, atunci cand au avut de unde. Soselele, statiunile si hipermarcheturile sunt pline in continuare. Sigur nu toti sunt la fel avuti. Nu toti arunca mancarea la ghena, dupa Craciun, cum am vazut la tv. Iar exemple de genul Sobaru se intampla cu zecile, in fiecare luna. Doar ca nu in Parlament. Exista vreo tara in care toti cetatenii sa fie fericiti ?
3. Presa si societatea civila au fost cainii de paza ai guvernarii. Dezvaluiri peste dezvaluiri, culminand cu cazul Ridzi, dat in vileag de Catalin Tolontan, dezbateri infinite cu specialisti romani si straini despre mersul ecoomiei si societatii. Tot mai multi oameni din interiorul sistemului refuza sa fie complici la matrapazlacuri si trimit documente si date la presa. Licitatiile pe SEAP reprezinta o sursa de informatii de prima mana. Dezbateri indelungi pe legile angajate de guvern, atat in plan economic cat si social (legea pensiilor, legea educatiei, etc.) au condus la o mai buna intelegere a situatiei in care ne aflam, a gravelor dezechilibre structurale carora trebuie sa le facem fata.
4. Am indeplinit conditiile cerute si am ramas in acordul cu FMI. Desi multi comentatori spun ca nu aveam nevoie de un astfel de jandarm. In fapt este diferenta intre conceptia americana a consumerismului, indiferent de pret si consecinte, cu deficite oricat de mari si conceptia europeana, a cumpatarii si a mentinerii echilibrelor structurale. Fara supravegherea atenta a FMI, fara banii ieftini obtinuti ca pret al respectarii acordului, probabil n-am fi pus capat “cadourilor” otravite ale unei clase politice obisnuite sa cumpere voturi cu pretul ingroparii viitorului tarii.
5. Clasa politica se schimba si ea. Opozitia, condusa de doi “carlani”, unul fara minte, celalalt mai tomnatic, dar tot cam asa, daca umbla cu “comasarea” in gura, fara sa stie ce inseamna acest lucru. Lipsa de alternativa economica, in primul rand, pe care ar fi trebuit s-o ofere opozitia, a mentinut unitatea coalitiei aflata la guvernare si relativa pace sociala din tara.
6. Masurile de austeritate extrem de dure ne-au atras si aprecierea forurilor europene si a guvernelor altor tari. La noi s-a procedat cam in stilul “ori la bal, ori la spital”. Nu stiu cati or fi ajuns la spital din cauza acestor masuri dar, in mod sigur, dupa revenirea la echilibrele structurale esentiale vom contabiliza profitul. Cel mai important, revenirea investitorilor straini, goniti din tarile cu grave probleme derivate din datoriile suverane uriase. Plus investitiile proprii, rezultate din micsorarea cheltuielilor cu statul supradimensionat.
7. Inceputul de dreptate sociala. Eliminarea pensiilor si, in parte, a salariilor nesimtite, aduc un inceput de echilibru in sfera sociala. Inca mai sunt discrepante nejustificate de performanta. Exista si riscul egalitarismului de sorginte comunista, ilustrat cum nu se poate mai bine de Legea Salariarii unitare, care salarizeaza functii, nu performanta profesionala. Ca si cum salariatii bugetari sunt “unitari”. Se perpetueaza astfel ca singure criterii de salarizare gradele si vechimea, conditii nici necesare nici suficiente pentru prestatii de calitate. Pe dos decat se intampla in privat. Numai buna sa alunge tinerii performanti de sectoarele bugetare. Care vor ramane in continuare sub stapanirea celor “imbatraniti in rele”.
8. Legea Educatiei Nationale angajata de guvern, daca va trece si de Curtea Constitutionala, va crea cadrul necesar alinierii la standarde europene a educatiei, formarii profesionale si cercetarii. In special in sectorul invatamantului superior. Se discuta tot mai mult de importanta acestui sector, dar si de faptul ca doar finantarea, in sine, nu rezolva nimic. Banii dispar ca apa in nisip, daca nu sunt alocati in sisteme eficiente, reformate, in care sa se instaureze evaluarea si auditul de terta parte, in care sa se dea socoteala de fiecare leu cheltuit. Fara aceasta ultima componenta banii nu se transforma in peformanta si eficienta.
9. DNA si DIICOT isi fac datoria. Aresteaza pe banda rulanta, inclusiv senatori sau judecatori de la Inalta Curte, procurori sefi, simpli politisti sau sefi de inspectorate. Unii sunt si condamnati definitiv. Gutau de la Valcea si Anghel da la Satu Mare. In zona judecatorilor sunt inca multe de schimbat. Din pacate CSM-ul a ramas tot in paradigma comunista. Isi apara supusii, indiferent ce ar face. Daniel Morar si Codruta Kovesi fac ce trebuie acestei societati. Sincere felicitari!
Nu stiu daca pericolul invocat de Emil Boc, cu scufundarea tarii “ca o barca”, a fost asa de aproape de noi. Nu stiu daca i-a venit “sa-si ia campii” de mai multe ori. Dar nimeni nu poate contesta fptul ca masurile luate de Emil Boc pot insemna, inca, sinuciderea sa politica si a PD-L. Si pentru asta trebuie apreciat. Mai ales ca mai toata lumea l-a injurat. Inca n-am trecut puntea suspinelor. Premisele sunt insa bune. Eliminarea ultimelor gauri negre, reprezentate de regiile de stat neperformante si recalibrarea serviciilor publice (in finante, ordine publica, etc.), astfel incat sa fie disponibilizate fonduri mai mari pentru investitiile in infrastructura, reprezinta urmatoarea miza politica.
Daca procesul de modernizare a tarii va fi continuat de Emil Boc, sau de alt premier, vom afla in curand.
Tracand linie si adunand, cred ca anul 2010 a fost unul necesar pentru infrastructura mentala a societatii si reechilibrarea economiei romanesti.
