Ultimul sondaj publicat de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a facut valuri. Din el reiese ca 44% dintre cei intervievati declară despre comunism că „a fost o idee bună, dar aplicată greşit“ etc. Daca era nevoie de o demonstratie ca exista totusi in clasa comentatorilor si analistilor nostri un filon inca viu de responsabilitate si seriozitate, reactiile la rezultatele sondajului au demonstrat-o. Fie ca au manifestat perplexitate, fie indignare, fie ca au analizat conditiile ce au dus aici, fie ca au sugerat solutii pentru remedierea situatiei ingrijoratoare semnalate de sondaj, comentariile au dovedit in majoritatea lor inteligenta si un simt moral-politic sanatos. Pe scurt, sondajul ne-a revelat ceva nu doar despre opinia publica romaneasca cat si ceva despre o parte mica dar activa a elitelor mediatice romanesti.
Stim asadar ce a fost pus in lumina cu aceasta ocazie despre orientarile comentatorilor media. Dar nu cred ca e foarte clar ce a fost pus in lumina despre romani si pozitia lor fata de comunism. Autorul de fata crede ca desi au fost moral si strategic corecte, majoritatea concluziilor trase cu privire la dezastrul si starea deplorabila a poporului roman sau la pericolul mentalitatilor comuniste, nu sunt justificate empiric.
Am sa ma explic mai jos; cu nota ca cele ce urmeaza nu se vor o critica a interventiilor ingrijorate sau indignate mai sus mentionate. Indignarea si ingrijorarea sunt justificate. Vreau doar sa facem un pas inainte, apeland la stiinta sociala, in incercarea de a intelege mai bine realitatea cu care ne confruntam. Problema este de a vedea mai bine care este natura fenomenului, care sunt contururile sale reale si care este semnificatia sa. Daca nu facem acest pas, riscam sa ne creem o realitate paralela si sa operam in ea. Si nu e bine.
De ce trebuie sa fim mai rezervati
Ar fi gresit si contrar spiritului stiintific daca am considera actualele date si interpretarea lor ca fiind ultimul cuvant in chestiune. Este loc imens pentru nuante si elaborare.
Sa incepem prin a spune ca instrumentul folosit (chestionarul) – cu care sunt familiar prin amabilitatea cercetatorilor de la IICCMER - este mai degraba exploratoriu. Este pur descriptiv. El e menit sa acopere suprafata fenomenului. Sa dea exact informatia primara pe care a dat-o. Nu este insa un instrument analitic.
Design-ul sau nu a inclus nici o teza sau ipoteza. Sondele nu intra dincolo de suprafata pentru a investiga corelatii si patternuri atitudinale sau valorice. Cu atat mai putin, instrumentul nu permite analiza modurilor in care aceste atitudini sau valori se orienteaza fata de spectrul politic. Prin urmare este structurat de asa fel incat nu permite concluzii de tipul celor pe care le-am vazut vehiculate intens in mass media.
Sa luam cateva exemple
In primul rand ar trebui sa ne intrebam ce se masoara si ce se descrie de fapt in cercetarea in cauza. Vladimir Tismăneanu, de pilda, atrage cu pertinenta atentia ca nu e bine sa sarim la concluzii: „Nu ştiu în ce măsură sondajul probează nostalgia pentru ceea ce a fost socialismul lui Dej şi al lui Ceauşescu, cît mai degrabă un protest latent în raport cu frustrările zilei de azi“. El elaboreaza: „Anxietăţile prezentului mai degrabă decît romantizarea comunismului autohton explică opiniile favorabile epocii Ceauşescu. În situaţii de criză există întotdeauna ispita de a nu vedea libertatea drept o şansă. Este un lucru ce trebuie avut în vedere cînd participăm la conversaţia democratică despre trecutul totalitar...“.
Iata o problema serioasa. Din pacate instrumentul nu are o cheie de raspuns pentru ea. Pentru asta ar trebui sa fie construit special pentru a explora cele doua teze. Teza (a): Romanii au capatat o inclinatie spre comunism. Versus Teza (b): Opinia pro-comunista ca forma de protest latent sau comentariu critic la problemele prezentului. Or el nu e construit in acest scop. Este neprofesionist sa pretindem ca vedem in datele aduse de chestionar raspunsuri care nu sunt acolo.
In al doilea rand, sunt efectele distorsionante binecunoscute expertilor in analiza sociala. Cum ar fi : (a) Problema formularii si incadrarii fiecarei intrebarii in contextul sematic al interviului (“framing effects”), (b) Problema rememorarii si evaluarii de catre cei intervievati a unor evenimente, idei, sentimente sau atitudini trecute (“recall effects”) si (c) Problema ordinii intrebarilor si a relatiilor dintre ele in sintaxa instrumentului (“sequencing effects” etc.).
Daca vrem sa trecem de faza exploratorie si sa avem o baza de interpretare mai solida, un sondaj pe o tema atat de sensibila trebuie sa incorporeze si anticipeze problemele potentiale puse de aceste efecte. Fara a face asta, nu stim prea bine cat din datele obtinute este dat de bruiaj si efecte distorsionante si cat este semnal real.
Or, nici unul dintre efectele de mai sus (sau altele similare) nu este tratat in instrumentul folosit. Repet: nu e o critica. Pur si simplu design-ul instrumentului a fost unul elementar si exploratoriu. Nu s-a intentionat mai mult decat se vede. Asta inseamna insa ca nici noi nu trebuie sa consideram ca datele aduse spun mai mult decat spun. Ele spun ceva important, e drept. Dar sa fim atenti la limitele dincolo de care, in concluziile noastre, nu mai putem sa pretindem ca suntem bazati pe ele.
De pilda, am vazut la cativa comentatori si la nenumarati cititori ideea ca acest sondaj confirma fie ca (a) romanii au ajuns sa aiba ca a doua natura o inclinatie comunistoida fie ca (b) romanii sunt structuralmente de stanga (adica o forma mai relaxata a primei tezei).
Au ajuns sa fie romanii comunistoizi sau structuralmente de stanga?
Pentru cineva cu oarecare experienta in stiintele sociale reactia imediata este: Interesant. Oare asa sa fie? Cum am putea testa aceste ipoteze?
Asa cum am spus, sondajul IICMER nu are resursele necesare pentru a opera astfel de probleme. Intamplarea face insa ca zilele acestea autorul de fata lucreaza la mai multe cercetari social-politice pe teme romanesti. Cercetari ce presupun investigatii masive in teren, inclusiv sondaje de opinie.
Una dintre aceste cercetari, pe care o coordonez impreuna cu Aura Matei la Centrul de Analiză și Dezvoltare Institutionala (CADI) si in care colegii de la Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) ne asigura suportul operational si logistic in teren la nivel national, tocmai ne-a adus rezultatele primului val al unei investigatii in doi timpi. Aceste date, desi tangente, pot sa genereze ceva lumina in tema discutata.
Sa subliniem ca nu este vorba despre un instrument creat special pentru problema in discutie in acest articol. Este o cercetare de sisteme economice comparate in care forta de munca romaneasca este analizata in ipoteza unui dualism structural al economiei nationale. Deci trebuie sa fim atenti si aici - ca intotdeauna - cand deducem din instrumente construite pentru o tema anume, raspunsuri pentru o alta tema.
Dar odata atentionati, sa notam ca in interiorul acestui chestionar avem o sectiune de evaluare a atitudinilor (in special economice). Or aici folosim cateva seturi de intrebari care pot sa fie transferate cu oarecare relevanta si in contextul discutiei noastre.
Ce aflam din chestionarul CADI
Inainte de toate, sa notam ca avem si aici intrebarea:
In ce măsură sunteti de acord cu afirmatia „Pe vremea lui Ceausescu, comunismul a fost o idee bună, pusă prost în practică”?
In foarte mare masura 34%
In mare masura 34%
In mica masura 13%
In foarte mica masura 5%
Nu stiu, nu raspund 14%
Deci rezultatul converge cu alte rezultate care ne spun ca majoritatea romanilor nu vad comunismul ca o idee rea. In chestionarul CADI insa am mers pana la capat si am pus si intrebarea in oglinda:
În ce măsură sunteti de acord cu afirmatia „Pe vremea noastră, capitalismul este o idee bună, pusă prost în practică”?
In foarte mare masura 38%
In mare masura 38%
In mica masura 12%
In foarte mica masura 3%
Nu stiu, nu raspund 9%
Iata deja un rezultat interesant. Capitalismul e o idée buna. Zice asta o majoritate si mai consistenta. Deci: ce sa mai credem? Lucrurile au doua fete. Acum cand vedem si fateta cealalta, nu-i asa ca deja incepem sa credem ca nuantele conteza?
Sunt romanii, sau mai bine zis, este opinia publica romaneasca la aceasta ora inclinata spre stanga, sau mai rau, comunistoida? Sigur ca putem sa-i intrebam direct. Dar o metoda mai sigura este sa deducem orientarea si sa o reconstitutim in mod indirect. N-are rost sa vorbim de abstractia “comunism” fara sa ne uitam la chesiuni mai precise ce dau substanta si viata unei atitudini de stanga sau dreapta.
Sa folosim deci explorarea unor atitudini fata de teme mai concrete si sa recompunem din ele imaginea mai larga.
Sa vedem ce se intampla cand aplicam aceasta strategie:
Atunci când vă gânditi la regimul de proprietate, credeti că...?
Proprietatea de stat ar trebui extinsa 33%
Proprietatea privata ar trebui extinsa 49%
Nu stiu, nu raspund 18%
Nu suna totusi ca ceva deosebit de comunist. Si in occident numarul celor cu inclinatii de stanga fata de proprietate este nu cu mult mai mic. In continuare nu mai comentez, pur si simplu las intrebarile si raspunsurile sa vorbeasca:
Presupunând că ati putea alege între mai multe locuri de muncă, ati prefera...
Sa lucrati la stat 31%
Sa lucrati intr-o firma privata 29%
Sa aveti afacerea dumneavoastra proprie 39%
Nu stiu, nu raspund 9%
Atunci când vă gânditi la competitie, credeti că...?
E buna, ii ajuta pe oameni sa munceasca 79%
E un lucru rau, scoate ce e mai rau din oameni 10%
Nu stiu, nu raspund 11%
Pentru cei care se grabesc sa spuna ca romanii au o mentalitate de asistati social, de clienti ai statului si de au o problema cu munca, iata mai jos si o mica ebosa care ne poate da de gandit:
Ce credeti că trebuie să facă un om pentru a reusi în viată în România?
Sa munceasca foarte mult 58%
Sa aiba relatii 22%
Sa aiba o educatie temeinica 9%
Sa aiba noroc 10%
Nu stiu, nu raspund 1%
Este totusi ceva! Dupa decenii si decenii de favoritism, coruptie, retele informale, PCR - pile, cunostinte, relatii - te asteptai ca “sa aiba relatii” sa fie numarul 1! Nu e. Cine e numarul 1? Surprinzator, munca. Romanii par sa afirme in continuare o teorie a vietii in care munca e centrala! Mai jos, tatonari suplimentare ale acestui unghi:
În ce măsură credeti că următoarea zicere din bătrâni se adevereste:
„Cine munceste are”?
Foarte mult 21%
Mult 43%
Putin 25%
Foate putin 7%
Nu stiu nu raspund 3%
În ce măsură sunteti de acord cu afirmatia „Este normal să existe diferente între veniturile oamenilor, în functie de calificare si munca depusă”?
In foarte mare masura 41%
In mare masura 44%
In mica masura 8%
In foarte mica masura 3%
Nu stiu nu raspund 1%
Dacă cineva din gospodăria dumneavoastră ar avea de ales dintre a primi ajutor de somaj, în valoare de 400 de lei si să se ocupe de gospodărie si a munci 8 ore pentru un salariu de 600 de lei, dumneavoastră ce i-ati recomanda?
Vaianta 1: 24%
Varianta 2: 70%
Nu stiu nu raspund, 6%
Cum vede romanul relatia cu statul? Fara a fi de o concludenta decisiva, ceva ni se semnaleaza totusi in raspunsurile de mai jos:
În ce măsură sunteti de acord cu afirmatia „Mai bine te descurci singur decât să te ajute statul”?
In foarte mare masura 44%
In mare masura 38%
In mica masura 12%
In foarte mica masura 2%
Nu stiu, nu raspund 4%
În ce măsură sunteti de acord cu afirmatia „Statul îti dă cu o mână si îti ia cu două”?
In foarte mare masura 59%
In mare masura 31%
In mica masura 6%
In foarte mica masura 1%
Nu stiu, nu raspund 3%
Exemplele pot continua. Atat studiul CADI / IRES cat si alte cercetari paralele (inclusiv si foarte important, una de analiza comparativa a satisfactiei individuale la romani in comunism si capitalism, coautorata de subsemnatul cu Vlad Tarko de la CADI) indica nevoia unei nuantari a interpretarilor noastre. In acest context, poate ca ar trebui sa citim intr-o alta nota si raspunsurile la intrebari cum ar fi:
Atunci când vă gânditi la cine ar trebui să fie responsabil pentru bunăstarea fiecărui individ, credeti că...?
Statul ar trebui…53%
Individul ar trebui…43%.
Când credeti că tara o ducea mai bine?
Inainte, pe vremea comunismului 55%
Acum, pe vremea capitalimului 24%
Nu stiu, nu raspund 21%
Este drept, nu este usor sa le dam de cap si sa interpretam aceste date. Mai ales ca ele nu sunt inca replicate si deci nici nu stim foarte sigur pe ce stam. Dar dar daca ar fi usor, stiintele sociale nu ar mai fi ceea ce sunt…
In loc de conluzii
Autorul de fata crede ca datele actualmente disponibile nu sustin teza potrivit careia romanii de azi au o orientare clar stangista. Sigur, nu uitam ca opinia intervievatilor e una si comportamentul e altceva. Ca romanii pot spune ca sunt procapitalisti de mii de ori in sondaje dar in practica sa se comporte in cel mai comunist stil.
Dar stiintific e sa vorbim pe baza datelor disponibile. Ce stim acum ne sugereaza sa evitam concluzii cum ar fi ca romanii doresc comunismul sau ca au o puternica inclinatie anticapitalista si de stanga. Din datele suplimentare, cum sunt cele ce se acumuleaza la CADI sau din excelenta baza de date deja existenta la IRES, reiese ca nu trebuie sa ne grabim sa acuzam, insultam sau dispretuim “poporul”. Este incorect si nedrept. Romanii sunt cum sunt si au problemele lor. Dar sa nu le imputam lucruri despre care nu este clar ca le sunt imputabile.
In final. dincolo de cele spuse mai sus, autorul de fata indrazneste sa dezvolte doua corolarii:
- Raspunsurile primite la intrebarile despre comunism sunt inainte de orice o functie a performantei sub orice critica a elitelor noastre politice si mediatice. Daca cineva este blamabil, atunci acest cineva sunt aceste elite. Raul facut opiniei publice de un numar restrains de indivizi, cu influenta politica si mediatica majora, a fost si este imens.
- Reformistii romani ar trebui sa intre in noul an optimisti. Lucrurile nu sunt asa de negre. Poporul nostru isi pastreaza inca resursele revenirii. Problema nu este poporul. Problema sunt elitele. Asadar problema nu este una fara solutie.
PS
Anticipand ca sunt multi cititori ce asteapta si niste interpretari ale datelor strict politice:
Momentan autorul de fata nu poate decat sa confirme ceea ce probabil cititorii stiu déjà din mai multe surse: PDL nu sta atat de prost pe cat era de asteptat. PNL nu sta atat de bine pe cat era de asteptat. PSD sta mult mai bine decat era de asteptat si de dorit.
Revelatia este ca in ultimele luni PDL a navigat curenti mai putini nefavorabili decat se credea. De fapt a avut in mana (cel putin pana la povestea votului imunitatii) o carte surprinzator de buna. Nu a jucat-o. De ce? Fie ca nu au datele, fie ca nu stiu sa le citeasca, fie ca e prea greu sa gandesti si sa guvernezi in acelasi timp, fie ca orice strategie presupune comunicare in conditiile in care liderii PDL nu sunt familiari cu notiunea in cauza, fie ca nu le pasa… pentru ca planul e sa se cupleze cu galacticii de la PNL si sa guverneze fericiti pana la adanci batraneti…
Oricum, ineptia lidershipului PDL in a valorifica nisa deschisa – partid de dreapta cu acte in regula, facand o reforma de dreapta, pentru un electorat de dreapta - incepe sa ne para una de dimensiuni epice. Concurenta dintre liderii PDL si cei ai PNL pentru titlul de galactici ai incompetentei este antologica. Cand unii semnalizeaza dreapta si fac stanga si altii semnalizeza staga dar fac dreapta si cand cei doi se ciocnesc cap in cap, buimaci, in mijlocul culuarului pentru care se bat, fara sa para ca inteleg ce li se intampla, comentariile sunt inutile…
Sa nu afirmam insa mai apoi ca “poporul” este confuz, ca nu deosebeste dreapta de stanga sau ca e comunistoid. Nu e corect…
Vom reveni in ianuarie cu niste comentarii pe tema asta. Nu de alta dar nu vrem sa ni se spuna iar de la inaltimea marii gandirii politice “bazata pe experienta realitatilor practice din partid”, ca nu ar fi existat sau ca nu exista alternative la (in)deciziile luate de lideri… Lideri a caror activitate curenta pare ca include orice, numai lidership nu. Si da, cand spunem asta ne referim si la “reformatori”, nu doar la “vechea garda”. La toti. La gramada.
