Cine crede ca aceasta criza pe care o traim a inceput acum doi ani se inseala amarnic. Ea a fost “anuntata” acum 18 ani si s-a propagat in cateva etape. Primul semnal ca ceva nu este in regula cu sistemul financiar american a fost fara indoiala si primul “focos de declansare” a crizei actuale care s-a petrecut intre anii 1987-1991. Lumea, ocupata cu evenimentele din Estul Europei, nu a fost atat de preocupata de ceea ce s-a intamplat in SUA. Criza respectiva, numita si criza “Cooperativelor de Creditare” (savings and loan crisis – S&L crisis), a determinat falimentul a 747 de institutii de acest gen (cred ca si in Romania am avut de a face cu asemenea institutii prin anii ’90). Cooperativele de Creditare au fost institutii create de F.D. Roosvelt pe timpul ultimei mari crize si a fost o unealta folositoare pentru a stimula constructiile in cadrul “Noii Intelegeri” (New-Deal), care a scos America din Criza anilor 1929-1933. Aceste cooperative acceptau contra unor depuneri periodice sa acorde membrilor sai imprumuturi girate prin bunurile cumparate, de obicei locuinte sau automobile.
Aceasta criza a costat cam 160 de miliarde de dolari, din ei 124,6 milarde platite de stat (FED), care garantase aceste cooperative. Mai mult decat atat, criza financiara a produs o criza economica, exact dupa modelul pe care il simtim noi acum. Criza respectiva incepe in “neuitatul Black Monday” din octombrie 1987, cand Dow Jones a scazut intr-o singura zi cu 22,6 procente, cea mai mare scadere intr-o singura zi, din istoria economica a secolului, inclusiv cea inregistrata in 1929. Deci avem igredientul de baza – o criza financiara generata de prabusirea pietei imobiliare si ipotecare, cadere bursiera si scaderea consumului, care genereaza o criza economica si in sfarsit ultimul ingredient necesar pentru o criza de lunga durata – cresterea exorbitanta intr-o perioada scurta a pretului petrolului. Cresterea preturilor in perioada respectiva a durat exact 9 luni, cat a durat si ultima crestere inceputa in ianuarie 2008 si stopata in septembrie 2008, la inceputurile crizei actuale. Preturile petrolului crud au fost in iulie 1990 de 28 de dolari barilul si au crescut pana in octombrie 1990 la 46 de dolari barilul (adica crestere aproximativa de 65%). In perioada dintre ianuarie 2008 – septembrie 2008 pretul petrolului a crescut de la 82 dolari barilul la 138 de dolari barilul si asta face cam 68% .
Asa cum a zis reputatul filozof pragmatist, George Santayana, “Cei care nu invata din trecut sunt condamati sa-l repete” (Those who cannot remember the past are condemned to repeat it – Reason in Common Sense, volume 1 of The Life of Reason). Stiu ca aceasta superba propozitie este atribuita lui Platon sau altora, sursa este insa cea mentionata de mine. Deci noi nu am invatat nimic, mai rau decat atat, ne-am creat un conglomerat de politicieni populisti si neonesti, bancheri si finantisti lacomi si am condimentat cu niste “profeti economici” de genul Roubini sau Krugman, care propagati de o presa rudimentara ce cauta senzationalul au “indopat” masele cu date lipsite de sens, de multe ori manipulative sau scoase din context.
Mi-am inceput aceasta cautare istorica bazandu-ma pe un articol care a devenit pentru o mare majoritate a expertilor adevarati o piatra de fundament a predictibilitatii economice “The Financial Crisis and the Policy Responses: An Empirical Analysis of What Went Wrong”. Articolul a fost scris de John B. Taylor, profesor la Stanford si Senior Fellow in Economics la Hoover Institute. Profesorul Taylor are cateva defecte – nu face parte din gasca de economisti afiliata unui anume curent economic, nu vorbeste cu presa, timitand ziaristii sa-i citeasca articolele. Profesorul Taylor este autorul a ceea ce se numeste curba Taylor, care a evoluat in timp in principiul Taylor. Taylor scrie cate odata in Washington Post si recomand cu caldura articolele de popularizare a ideilor lui publicate in acest cotidian.
In articolul mentionat mai sus, Taylor enumera cateva cauze vizand aparitia si dezvoltarea crizelor de acest gen: (1) expansiune monetara cu ajutorul unor unelte monetare lipsite de legitimitate si ratiune economico-financiara; (2) imposibilitatea de a evolua riscurile din cauza opacitatii rapoartelor financiare, care sunt in majoritatea lor la limita legalitatii contabile; (3) agravarea crizei din cauza impredictibilitatii generate de raspunsurile autoritatilor si guvernelor din cauza unor argumentari care nu au nimic de a face cu ratiunea economica; (4) Dezechilibrele create intre supraproductie fata de consum si lipsa critica de competivitate a unor state pe o piata globala. In clipa cand se creaza o relatie in care un stat sau un grup de state, care produc enorm de mult si state care consuma enorm de mult fata de posibilitatile lor, este generat acest dezechilibru. Deoarece nimic si nimeni nu poate trai intr-un dezechilibru continuu au fost create niste instrumente pentru a dezamorsa pe timp limitat problema. Problema devine insa in timp critica si conduce la o criza de care am avut parte in trecut si de care avem parte si in zilele acestea.
Asa cum am mai scris in articolul “O scurtă istorie a unui nou inceput”, ne aflam intr-o perioada de tranzitie de la o societate la alta, o tranzitie dintr-o lume in care ceea ce insemna occident reprezenta “civilizatie” si restul lumii trebuia sa se adapteze sau sa-l adopte, spre o alta societate in care “civilizatia” are alte sensuri. Deci daca mergem spre un nou ev, asa cum am mai scris, noi ne aflam intr-o perioada tranzitorie, dintre o lume care este pe duca si o lume care inca nu s-a cristalizat suficient sau poate este opaca in “ochii nostri occidentali”. Singura diferenta ar fi ca acest nou ev nu mai este unul pe care istoriografia noastra il recunoaste drept “Ev Mediu” si care se refera de fapt la o perioada din istoria occidentului si nicidecum al istoriografiei mondiale.
Intrebarea de la care am pornit in articolul de ieri si o continui astazi a fost: este criza financiara evoluata intr-o criza economica si transformata intr-o criza sociala un fenomen ciclic normal in economia politica moderna sau un simptom istoric? Am hotarat ca nu poate fi un fenomen, ci este de fapt un simptom al acestui ciclu evolutiv. Bineinteles ca se vor gasi multi economisti care ma vor contrazice cu argumente pe care probabil le voi putea intelege superficial si partial, consolarea mea este ca nici ei nu vor putea intelege, decat superficial argumentele mele. Deci rezolvarea poate fi numai inter-disciplinara.
Puteti citi versiunea in limba engleza a acestui articol (Financial Crisis of 2007–10 / Introduction), care include si aspecte politice, care au condus la aceasta criza. In articolul urmator voi analiza anii imediat premergatori la inceputul acestei crize (2006-7), inclusiv in Romania.
