Una din prioritatile pe 2011 ar trebui sa fie reglementarea sistemului bancar, astfel incat sa nu se permita ca Statele sa devina captivele acestuia. Lacomia nu a disparut si nu va disparea cu una, cu doua. Tinute in sah de faptul ca le cumpara titluri de stat, tarile indraznesc rar sa vina cu reguli noi pentru sistemul financiar. Insa, daca nu se face asta, vom ajunge fix de unde am plecat, scrie Dan Popa pe blogul lui.

“Toată lumea era in cautarea unui randament. Puteai sa inventezi orice iti trecea prin cap si lumea cumpara”, ii declara un bancher de investitii lui Gillian Tett. Sistemul financiar, mort copt dupa tranzactionarea in marja, incuraja un comportament anormal. Oamenii gandeau ca si cand ar fi fost companii iar companiile gandeau ca si cand ar fi fost banci, scrie undeva Blackburn. Numai ca bancile nu gandeau deloc; devenisera o masinarie care specula orice si care trebuia demult reglementata. Poate in acest context vorbea Zoellick de revenirea la etalonul aur (acesta limiteaza valoarea creditului pe care băncile centrale l-ar putea furniza), dupa cum arata o cercetare (click pe linkul de mai sus) a BRI, pusa in aceasta dimineata pe siteul institutiei.

Pana la urma, asa cum capitalismul trece prin cicluri de „boom & bust”, la fel se intampla si cu reglementarea bancara. Uneori e deasupra vremii, alteori “supt” ea. Greenspan a fost criticat în Statele Unite pentru ca a tinut prea mult dobanzile jos, in vreme ce in Marea Britanie Mervyn King era injurat ca nu le-a coborat mai rapid. Drept e ca in vreme de criza puternica, nici reglajul ratelor dobanzii nu mai are eficienta scontata.

E datoria bancilor centrale sa reglementeze sistemul financiar

Profesorul Daianu a atras atentia de cateva ori ca reglementarea bancilor e urgenta care musai e sa fie rezolvata. Practic, sistemul financiar a fost scăpat de sub control, devenind iute ca Zorro- te taie franjuri, dar nu apuci sa vezi de unde vine sabia.

Având în vedere istoria crizelor financiare în lume şi numarul bulelor de pe diverse piete, este greu de înţeles cum naibii nici Guvernele si nici bancherii centrali nu s-au prins de ce urmeaza. Pentru mine, o buna parte din vina apartine bancilor centrale. Guvernelor nu le ies cosuri pe fata sau bubite pe corp daca viteza de crestere a creditului e anormala, daca preturile dintr-un sector devin prea erecte si nici nu masoara riscurile asumate de banci. Bancile Centrale insa cu asta se ocupa. Drept e ca din anii 90 de cand Greenspan a vorbit despre exuberanta irationala si pana la izbucnirea bulei dot.com au trecut vreo 9 ani, dar acum se acumulasera prea multe indicii.

(Hai sa admitem ca e dificil de prevazut o furtuna, dar cand cerul de deasupra ta e negru si incepe sa te ploua, devine ridicol sa spui ca furtuna te va ocoli. Daca va amintiti, cam asta a fost discursul autoritatilor noastre la inceputul crizei, care nu numai ca nu ne-a ocolit, dar ne-a facut KO).

Cand bancile faceau profit si alimentau bugetele statelor cu bani “bolnavi”, nimanui nu i-a pasat

Împotrivirea pe scară largă înainte de criză la ideea reglementarii părea să se bazeze pe presupunerea că bancile au găsit secretul alimentarii unei cresteri permanente si al prosperitatii. În ciuda evaziunii fiscale, guvernele au fost „anesteziate” de obtinerea unor venituri considerabile din activităţile bancare. Da-o-n ma-sa de evaziune, ca ne vin banii de la banci, pareau sa isi spuna mai toate guvernele. În Marea Britanie, cand s-a pus problema limitarii bonusurilor bancare, argumentul respingerii acestei idei a fost ca sectorul financiar a plătit 250 miliarde de lire la buget, din 2000 incoace. La asemenea venituri, cum sa limitezi bonusurile dragilor de bancheri sau cum sa frisonezi la cresterea cu cateva procente a cheltuielilor sectorului public?

Istoria te palmuieste atunci cand nu o iei in seama. Desi nu se compara in detalii, atat criza din 29 si cea recenta au avut la baza acelasi concept al lacomiei. Oameni obişnuiţi cu ideea ca oricine poate deveni bogat. Si atunci ca si acum, firmele au crapat pentru ca nu au mai putut lua credite de la banci pentru a-si continua activitatea. Diferenta majora consta insa in reactiile politice.

Finantari riscante, speculative si Ponzi

Citeam undeva o clasificare faina a finantarii pe credit: exista etapa finantarii riscante, speculative si de tip Ponzi, zicea autorul (Minsky, am impresia). Cea riscanta e cea normala, in care investitiile facute cu bani imprumutati iti permit sa platesti datoria si iti ramane si tie ceva. Cea speculativa (vezi cazul Greciei) e cea in care platesti dobanzile la imprumut, dar cu mare greutate si principalul. In final, te sufoci daca nu te reformezi. Cea de tip Ponzi este cea in care banii imprumutati nu generează suficienţi bani pentru a plăti datoria. Iei 5 miliarde, iti bati joc de ei, iar cand trebuie sa ii rambursezi, mai imprumuti alte 7 (cele 5 initiale plus dobanzile). Daca mai ai si inflatie, crapi garantat.

Altii (McCulley) susţin că capitalismul este intens pro-ciclic. Teoria pieţelor financiare recomanda sa cumperi ieftin si sa vinzi scump. In practica insa, se intampla fix pe dos. Nimeni nu crede că vremurile bune (sau cele rele, dupa caz) se vor încheia vreodata, asa ca se comporta in consecinta. Când preţurile sunt ridicate toata lumea vrea sa apuce o parte din profituri, ca sa mananca si gura lui ceva. Cand insa preturile scad, toti vor sa scape de bube si vand orice, oricat de ieftin.

Final filozofic, plin de intrebari

In mod normal, o reglementare mai stricta a bancilor e necesara. E greu de spus in ce sa constea ea, insa. Guvernatorul Isarescu admite si el cu jumatate de gura ca trebuie facut ceva, dar cu cealalta jumatate se impotriveste, de teama ca bancile isi vor lua jucaria si vor pleca.

E suficient sa limitezi bonusurile si sa ceri cresterea rezervelor bancilor? Actionarilor sa li se permita o mai mare putere de control? Ar trebui pur si simplu să fie instruiţi directorii de bancă? Ar trebui să existe metode noi de contabilitate, în special in zona de risc management? Cât de departe ar trebui să se mearga cu reglementarea shadow-bank systemului? Băncile trebuie să fie separate dupa tipuri de activitate sau sa li se permita cresterea doar pana la o anumita dimensiune? Cine ar trebui să reglementeze bancile transnationale? Cum ar putea stabilitatea întregului sistem financiar fi securizata?

Comenteaza pe blogul lui Dan Popa