Exista intr-adevar o nostalgie a timpurilor comuniste? Exista riscul ca aventurieri demagogici sa urce pe creasta valului de frustrari populare si sa primejduiasca intreg edificiul democratic? Sunt castigurile pluralismului reversibile? Ne putem astepta la avansul unor miscari de tip peronist? Am incercat sa raspund la aceste intrebari in interviul dat jurnalistei Melania Cincea de la publicatia bisaptamanala timisoreana "Timpolis" (numarul de joi, 16 decembrie 2010).
Recomand interviul acordat de Bogdan Cristian Iacob pe marginea recentului sondaj IICCMER-CSOP. Competente si sobre, raspunsurile sale lumineaza cauzele, natura si implicatiile actualelor stari de spirit privitoare la ceea ce a fost dictatura comunista.
Cand examinam rezultatele unor sondaje de opinie este bine sa ne reamintim ca ele reflecta emotii si atitudini relativ fluctuante, reactii mai mult sau mai putin spontane, mai mult sau mai putin elaborate.
Sondajele sunt extrem de utile, insa nu trebuie fetisizate. Raportarea cetatenilor Romaniei la comunism nu este nici univoca, nici monocroma. Comunismul a fost, spre a relua formularea istoricului Stefano Bottoni, un ecosistem social, deci a afectat straturi extrem de complexe ale subiectivitatii. Iesirea din comunism, cum scria profesoara Katherine Verdery, a provocat o mutatie axiologica. Cand se prabuseste un intreg sistem de valori este normal sa urmeze deruta, buimacire, stupoare.
Problema se agraveaza in conditiile in care trecutul este considerat o povara inutila, iar confruntarea perioadelor traumatice este privita drept un exercitiu fatalmente partizan, o instrumentalizare politica, nu ca o conditie indispensabila a normalitatii democratice.
In pofida ispitei de a blama democratia pentru toate tensiunile actuale, nu cred ca acesti nostalgici (ori utopici, pentru ca multi, de fapt, nu tanjesc dupa un comunism real, ci dupa unul romantizat) ar dori sa traiasca intr-un regim in care tot ce nu este obligatoriu este interzis.
Nu cred ca exista multi cetateni in lumea post-comunista care sa regrete frontierele inchise, monotonia universalizata, plictisul, cozile, duplicitatea la care eram in fond cu totii condamnati. Libertatea este o conditie care ni se pare de la sine inteleasa atunci cand o avem, ii simtim lipsa insa, psihologic si, uneori, chiar fizic, atunci cand este absenta.
Ne intalnim, cred, cu un fenomen explorat candva de ganditorii Scolii de la Frankfurt, anume teama de libertate (cel care a scris chiar o carte cu acest titlu a fost psihanalistul si ganditorul social Erich Fromm).
In cele cinci landuri din fosta R.D.G. exista o stare de frustrare in raport cu o anumita condescendenta manifestata de cei numiti Wessies (germanii din Vest). Indeosebi intre membrii grupului de varsta trecut de 50 de ani exista si o anxietate motivata de disparitia unor forme previzibile de existenta sociala. Imi amintesc filmul "Goodbye, Lenin" : pentru nu putini subiecti ai statului totalitar existau repere usor identificabile, de la un singur tip de castraveciori murati la cateva tipuri de chifle, mereu aceleasi.
Democratia este, prin definitie, un teritoriu al confruntarii, al controverselor, al polifoniei. Recesiunea economica, traita dramatic in Europa si in Statele Unite, a agravat starile de spirit pesimiste, a ingaduit relansarea vechilor clisee anti-capitaliste. Aceste profetii apocaliptice nu pot submina institutii democratice robuste, dar pot slabi increderea oamenilor in aceste institutii. De aici si importanta dialogului public, a dezbaterilor, a ceea ce se cheama conversatie democratica.
Atunci cand atatia romani spun ca regimul comunist a insemnat aplicarea eronata a unei idei bune, trebuie sa vedem daca ei stiu cu adevarat in ce a constat ideologia marxista. Isi dau ei, oare, seama ca era vorba de o dictatura nu doar politica ori economica, ci de una asupra sentimentelor, gandurilor, emotiilor, nevoilor umane? Cunosc ei care au fost costurile umane ale aplicarii utopiei? Iata, asadar, rolul vital al educatiei si al memorializarii.
Sunt convins ca nu este vorba de o evaluare pozitiva a teￂrorii comuniste, ci mai degraba de minusurile informarii si formarii publice a unei constiinte istorice adecvate.
In 1998 am publicat o carte la Princeton University Press intitulata "Fantasies of Salvation: Democracy, Nationalism, and Myth in Postcommunist Europe" (a aparut in romaneste in 1999, in traducerea Magdei Teodorescu, la Polirom, cu titlul "Fantasmele salvarii").
In 2009, editura americana a decis sa o republice, ca editie paperback, considerand ca analizele mele se mentin actuale. Pe scurt, in conditii de profunda debusolare istorica, de deruta valorica, de angoase econoￂmice, se creeaza premise pentru ascensiunea demagogilor, fie ei de extrema dreapta ori de extrema stanga. Acesta a fost sensul peronismului in Argentina (o miscare politica, dar si un partid, ambele legate, in prima faza, de generalul Juan Domingo Peron).
Peronismul nu este un fenomen exclusiv argentinian. Ruinele leniniste pe care le intalnim in plan moral, social, economic in Romania si in celelalte state post-comuniste sunt tocmai solul pe care il utilizeaza aceste miscari populiste. Principalul lor inamic este statul de drept. Populismul etnocentric promoveaza un tip de colectivism primordialist care torpileaza increderea in sine a individului si il i
nvita sasi dizolve subiectivitatea in magma amorfa a adeziunilor de grup. Pe acest fond prospera politicile radicale, formulele pretins magice, care ar rezolva instantaￂneu problemele dificile ale unei atat de exasperante tranzitii. Nu cred ca peronismul in versiunea sa revolutionar-aventurista este un pericol imediat, dar mi-e teama de ceea ce as numi peronismul soft. Acesta poate izbucni in varii ipostaze. Cand Victor Ponta vorbeste de "Scaraotchi de la Cotroceni", are loc diabolizarea, ad
ica dezumanizarea celui menit sa fie eliminat, sa fie lichidat in efigie. Politica este inlocuita de exorcism (ceea ce este deopotriva amuzant si tragic, tinand cont ca social-democratia veritabila nu se angajeaza in asemenea ritualuri misticoide). Cand unii politicieni condamna imprumuￂturile de la F.M.I. si afirma nonsalant ca ne putem descurca si fara ele, mi-e teama ca intram intr-o zona a iresponsabilitatii, a unor tactici distructive. Pe scurt, reazemul democratiei il reprezinta institutiile, procedurile, statul de drept. Comunismul, ca si fascismul, au reprezentat statul de nedrept (Unrechtsstaat).
