Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Pauza de respiro. Bancile centrale, instalarea crizei si lupta din spatele frontului monetar

de DP     Dan Popa's Weblog
Sâmbătă, 11 decembrie 2010, 7:18 Actualitate | Opinii


Stiti vorba aia veche: atunci cand femeia te inseala nu inseamna ca e musai imorala, ci si ca poate are si barbatul o vina acolo (declaratie strict in favoarea feminismului).  Asa si cu criza. Bancile comerciale joaca rolul femeii al carei barbat a cam dat rateuri de potenta. Daca va uitati la cum s-a miscat lichiditatea mondiala in anii pre- si post criza, veti intelege ce vreau sa spun in continuare. Aceasta lichiditate mondiala devenise prea din belsug si prin urmare, creditul a devenit si el prea abundent. Cifrele ne arata triste cum baza monetara a crescut cu 13% la 15% pe an de la începutul deceniului. Logic.

Pentru a lupta împotriva crizelor şi recesiunilor, băncile centrale au facut ce au stiut ele mai bine- sa crească lichiditatea. Numai ca in apele astea ale lichiditatii stau nu numai bibani, ci si rechini. Care foarte rar se cumintesc la un simplu “cutu-cutu”.

Introducere, cum ii sta bine unei compuneri

În 1988, baza monetară s-a ridicat la puţin peste 8% din PIBul mondial. 20 de ani mai tarziu, la începutul anului 2008, aceasta urca la la 19% din PIB. Excesul de lichiditate nu a început asadar de ieri, ci creste prea repede

baza monetara mondiala
Foto: Hotnews

din 1990. Da` nu-i bai, bine ca stim macar motivele: politici monetare expansioniste din partea tarilor mari din OECD şi acumularea de rezerve valutare de către băncile centrale din pieţele emergente (şi a producătorilor de materii prime).

Drept e ca maşina de bani s-a ambalat si mai tare odata cu criza financiară din 2007-2009, dar lichiditatea umbla deja prin lume cu capul crapat.

Bancile centrale se uitau ca obsedatele la inflatie, in timp ce bulele cresteau zi de vara pana-n seara

Putem fi acum malitiosi si sa spunem ca autoritatile monetare erau ca obsedatii sexuali, care in afara obsesiei lor, nu mai vad nimic. Bancile centrale se bateau cu o inflatie care era in afara radarului. Greenspan (şeful Rezervei Federale din august 1987 până în ianuarie 2006), era tot mai convins nu numai ca politica sa il facea Stapanul Inflatiei, ci si ca dispunea de un veritabil Graal monetar. El, dar si altii, au crezut că se pot abandona in bratele unei politici “acomodante” (distribuţia creditului este facilitată de o rată modestă a dobanzii), destinata să instaleze economia mondiala pe o traiectorie optimala de creştere. Merde alors, vorba ungurului.

Realitatea s-a dovedit în cele din urmă mai puţin măgulitoare pentru bancherii noştri centrali si a contribuit pana la urma la instalarea unei stari toxice in economie. (Notez in treacat ca in principiu, costul banilor ar trebui să fie întotdeauna mai mare decat rata de creştere, pentru ca altfel debitorii nu mai văd nici un motiv pentru a-si limita datoriile).

Dovada? Preţurile activelor şi cel al datoriilor au crescut anormal la sfârşitul anilor 1990 şi 2003 – 2007.

Cuprins. Deci, cuprind

După încheierea perioadei de criză 1997-2000, majoritatea pieţelor emergente au început să acumuleze rezerve mari de schimb de valută străină, ajungand sa detina ¾ din lichiditatea mondiala, in rezerve valutare. Or, acumularea inseamna si ea crearea de moneda.

Remember. Pentru a evita o recesiune globală în urma spargerii bulei dotcom si a scandalurilor gen Enron, autorităţile monetare SUA (dar, si cele europene şi japoneze) au redus drastic ratele de dobândă. Cu un stimul fiscal puternic, determinat de prima administratie Bush, aceste masuri nu au dus decat la reluarea cresterii economiilor avansate in 2003. Creştere care are, printre altele, două consecinţe: apariţia unui excedent comercial puternic în conturile Chinei- noua stea a globalizării – şi o creştere a preţurilor materiilor prime, în general, şi în special a celor la petrol. Producatorii de materii prime si cateva tari emergente au fost dealtfel in capul listei entitatilor cu cele mai mari surplusuri comerciale. La sfârşitul lunii iunie 2008, surplusul comercial al Chinei ca si cel al Rusiei  + OPEC a fost de ordinul a 500 miliarde de dolari, din care o parte importanta venea din deficitul extern al Statelor Unite (- 750 miliarde dolari la sfârşitul lunii iunie 2008).

Regimul flotant este cel care in final baga flotari

Sub regimul cursurilor de schimb flotante si in absenta oricarei intervenţii pe piaţa valutară străină din partea băncilor centrale, acest lucru ar fi dus la o apreciere puternică a monedelor acestor ţări faţă de dolar, deoarece în mod normal, circulaţia libera a monedelor şi a fluxurilor de capital reechilibreaza balanţa comercială. Acest lucru nu a functionat si pentru China. De aceea oficialii OMC i-au luat la intrebari pe chinezi cu privire la reevaluarea yuanului.

Excedentul comercial al Chinei, mai ales vis-à-vis de Statele Unite a fost într-adevăr artificial umflat din cauza cursului de schimb (la sfârşitul primului semestru al anului 2008, acest excedent depăşea 200 miliarde dolari) şi continua sa se deverse fără reţinere în rezervele bancii centrale, care au prosperat de la 50 miliarde de dolari în 2003 la 450 miliarde în 2007. De noua ori mai mult! Acum, cu această pleaşcă de bani, ce sa faca si chinezul? A cumpărat obligaţiuni de stat pur şi simplu … SUA. Mecanismul se aplică, de asemenea, pentru exportatorii de materii prime.

Tarile considerate odinioara rezervate, si-au luat misia in serios si au inceput sa stranga rezerve

Practic, prin vanzarea bogatiilor din subsolurile lor, arabii, rusii, venezuelenii si altii au primit dolari care au alimentat din plin rezervele lor in dolari pe care ii re-plasau apoi pe piata. În patru ani, creşterea rezervelor valutare ale băncilor a urcat de la 20 miliarde dolari la peste 250 miliarde dolari in 2007. Pentru a limita aprecierea semnificativa a monedelor, dar si pentru menţinerea competitivităţii şi capacităţii lor de export, ţările emergente trebuiau să cumpere active in dolari, adică sa acumuleze rezerve valutare. Asa a facut si face China, care nu se poate impiedica de toiagul unei aprecieri a renminbi împotriva USD. Dar întrebarea este valabila si pentru ceilalti trei muschetari ale BRIC- Brazilia, Rusia şi India. Nici ei nu sunt dornici de a-si aprecia moneda lor foarte tare.

Unele ţări în curs de dezvoltare, în special Rusia şi ţările din America Latină, “fripte” de criza de la sfârşitul anilor 1990, de asemenea, tind să acumuleze rezerve pentru a descuraja atacurile speculative. Această politică a fost insa inutila, deoarece de femeia curva si de crizele valutare nu te poti feri.

In care am uitat sa spun ca va urma

După o scurtă pauză in care au existat ieşiri mari de capital din unele ţări în curs de dezvoltare (observate la sfârşitul anului 2008), acumularea de rezerve a reizbucnit. China, de exemplu, a “repatriat” din SUA 30 miliarde dolari in luna mai 2009 pentru a menţine stabilitatea monedei. Între timp, venise criza. Statele Unite ale Americii au pus în aplicare, începând din toamna anului 2008, masuri extraordinare de politica monetară (expansioniste) pentru a încerca să reducă efectele devastatoare ale crizei financiare. Au reusit ele, oare?

Comenteaza pe blogul lui Dan Popa



Citeste mai multe despre   


















1291 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version