Unul dintre subiectele mai puţin tratate corespunzător, zilele acestea, este discuţia despre “aderarea” României la spaţiul Schengen. Inutil de spus că asta înseamnă, în primul rînd, dispariţia vămilor cu celelalte state parte din acord. Te urci în maşină în Bucureşti şi mai opreşti doar la Paris, nu te mai controlează nimeni.
Spun că nu-i tratat corespunzător în ideea în care se bate monedă pe altele. Altfel, România nu va pupa prea curînd facilităţile de care beneficiază celelalte state. Stăm atît de prost la toate capitolele, încît nu e profitabil pentru ceilalţi să ne accepte. Avînd în vedere că sîntem la graniţa contrabandei de orice fel cu Republica Moldova, a desfiinţa graniţele cu Vestul Europei înseamnă, pentru statele din spaţiul Schengen, un risc în plus.
Comenta cineva, la un moment dat, că România nu îndeplineşte nici măcar o singură cerinţă din listă pentru a putea adera la zona Euro. Prin urmare, nici de moneda europeană nu vom avea parte prea curînd, oricît de mult ar visa guvernanţii ca, prin 2014, să ajungem să visăm la o valoare a cursului valutar bătută-n cuie, fără fluctuaţii de la o zi la alta, care să pregătească adoptarea noilor bancnote.
Dacă punem la socoteală şi articolele despre România, publicate în ultima vreme prin presa străină (mai ales în Germania), vădit negative şi parcă special plasate taman în perioada discutării integrării României în zona Schengen, se vede limpede că şansele sînt mult diminuate. De altfel, nici cu ridicările din sprîncene ale celorlalte state nu ne e ruşine. Diplomaţie sau nu, cică se discută problema. Însă nu şi în Franţa, unde Laurent Wauquiez, ministrul pentru afaceri europene, a spus, ieri, un “nu” hotărît: România şi Bulgaria să stea acolo, că stau bine. Desigur, o alegere în primul rînd subiectivă, avînd în vedere groaza teribilă a francezilor faţă de ţiganii români.
Din Olanda, Danemarca, Germania şi Finlanda, răspunsul a sunat mai puţin hotărît şi mai degrabă diplomatic: încă nu ştim ce să zicem, avem îndoieli, ne mai gîndim. În fond, una dintre principalele cerinţe este reformarea cadrului juridic şi, în acelaşi timp, a sistemului. La cum arată lucrurile în România, unde virgula dictează verdictul, e oarecum firesc, deocamdată, să ne oprim inclusiv din visare.
Bulgaria, pe de altă parte, se mişcă mult mai bine. Vecinii de la Sud au adoptat deja sistemul informatic Schengen, tac mîlc atunci cînd vine vorba de problema ţiganilor – pe care, desigur, o gestionează mult mai bine decît românii şi fără scandal – şi îşi văd liniştiţi de treabă. Partea proastă, în ceea ce-i priveşte, este că nici ei nu vor… pupa spaţiul Schengen prea curînd, iar asta se întîmplă din cauză că atît Bulgaria, cît şi România, au şansa de a fi incluse în zona Schengen doar împreună. Cam ca în cazul aderării la Uniunea Europeană.
Concluzia, pornind de la un citat dintr-un oficial străin care comenta problema, este că, în 2011, este extrem de probabil ca statele membre nici măcar să nu îşi pună problema. Cum aşa? E suficient ca Germania şi Franţa să se opună, că deja se trece la următorul punct de pe ordinea de zi. Altfel, să felicităm guvernanţii, zic.
