Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
CONTRIBUTORS/Opinie

WikiLeaks si inconstienta jurnalismului FaceBook

de Alin Fumurescu     Contributors.ro
Vineri, 3 decembrie 2010, 16:23 Actualitate | Opinii


Alin Fumurescu
Foto: Arhiva personala
...ca jurnalist, am aflat inca din 1990 cat de importante sunt "sursele" pentru a semnala (si implicit controla cat de cat) derapajele puterii. Ca jurnalist, am militat intotdeauna pentru protectia surselor. Dar tot ca jurnalist am inteles si ca meseria asta se cuvine abordata cu responsabilitate. Ca jurnalist, trebuie sa fii pregatit sa sacrifici o "bomba de presa" pentru ratiuni ce depasesc criteriul audientei. Ca sa spun asa, un jurnalist se cuvine sa poata sacrifica jurnalismul de dragul responsabilitatii. Asa ca va spun, cu toata responsabilitatea, ca ultima isprava a lui Julien Assange de la WikiLeaks, nu e jurnalism. Sau, daca e, e unul iresponsabil, de tip FaceBook.

Si-acum sa detaliem. Publicarea unor informatii confidentiale, secrete sau strict-secrete e o decizie ce se cuvine cantarita cu toata seriozitatea. Exista cateva criterii de baza pe care informatiile cu pricina sa le indeplineasca, dincolo de calitatea de a fi ... secrete. Sigur, e tentant sa scoti la lumina zilei un secret, oricare va fi fiind acesta, dar aceasta tentatie in sine nu este (sau nu ar trebui sa fie) suficienta: vorba Apostolului Pavel, "totul imi este ingaduit, dar nu totul imi este de folos". Dezvaluie respectiva informatie un abuz (al administratiei, unei corporatii, unei persoane, s.a.m.d.)? Un act de coruptie? Vreo incalcare a legii? Daca la primul set de intrebari raspunsul e "da", lucrurile nu sunt inca limpezi. Pentru ca intrebarea "care sunt posibilele consecinte ale acestei dezvaluri?" nu trebuie scapata nici o clipa din vedere. Ca jurnalist, ai responsabilitati ce depasesc "nevoia de informare a publicului".

Cazul "Pentagon Papers", care-a fost readus in discutie dupa ultimele dezvaluiri WikiLeaks este, din acest punct de vedere, exemplar, atat din partea "sursei" cat si din cea a jurnalistilor implicati. Daniel Ellsberg, "sursa", lucrase la studiul comandat de McNamara despre razboiul din Vietnam si mostenit de succesorul sau, Clifford. Era perfect familiarizat atat cu studiul cat si cu volumele de declaratii ce il insoteau. Realizand ca are de-a face cu dovada faptului ca mai multi presedinti au incalcat constitutia, au mintit Congresul si opinia publica, etc, a calculat consecintele si a considerat ca dezvaluirea merita facuta publica. A contactat mai intai mai multi congressmeni si oameni din administratia Nixon, printre care si pe atunci consilierul Henry Kissinger. Nici unul dintre ei nu s-au aratat interesati de subiect.

In februarie 1971, Ellsberg contacteaza un reporter de la New York Times, Neil Sheehan. In martie, ii da volumele de declaratii. Informata despre intentie, Casa Alba incearca sa opreasca legal publicarea documentelor. In baza traditiei britanice, in care "prior restraint", i.e., cenzura ideilor inainte de publicare este inadmisibila, Curtea Suprema decide in cazul New York Times Company v. United States, ca actiunea este ilegala, incalcand primul amendament al Constitutiei. In 13 iunie, Times incepe publicarea. In 29 iunie, senatorul Mike Gravel depune in subcomisia la care lucreaza 4100 de pagini ale raportului pe care anunta ca vrea sa le discute, dat fiind ca in baza Articolului 1, sectiunea 6 din Constitutie, nici un senator sau deputat nu poate fi tras la raspundere pentru cele discutate in Congres. Ca la carte. In 1989, Congresul adopta the Whistleblower Protection Act, prin care membrii unei agentii guvernamentale ce denunta abuzuri sau incalcari ale legii din agentia in care lucreaza nu pot fi trasi la raspundere.

Cand WikiLeaks a dat publicitatii in aprilie inregistrarea ce demonstra uciderea a 12 civili nevinovati (printre care doi reporteri Reuters) intr-o suburbie a Bagdadului, mi-am spus ca Assange a procedat corect. Cand in iulie a publicat asa-numitele "jurnale din Afganistan", mi-am spus din nou ca omul isi face treaba. Cu "jurnalele din Irak", publicate in noiembrie, am inceput sa ridic din sprancene. Nimeni nu poate tria atat de repede peste 391,000 de rapoarte, pentru a vedea daca exista in ele ceva ce ar putea pericilita situatia oamenilor de pe teren.

Ultima isprava, insa, depaseste limitele inconstientei. Aici nu mai e vorba despre dezvaluirea unor acte de coruptie, nici despre vreun gest de bravura. Aici, foarte probabil un pusti de 23 de ani a sters niste CD-uri cu muzica adusa de-acasa si s-a apucat sa copieze in nestire fisiere secrete. Nu urmarea ceva anume, pentru ca a copiat, precum un copil scapat la borcanul cu dulceata, tot ce-a apucat, fara nici un discernamant si fara vreo noima. Si a apucat - peste 250,000 de comunicatii dintre ambasadele Americii si Secretariatul de Stat. Iar Assange le-a publicat ca atare, pe nemestecate si fara o secunda de ezitare.

Nimic, dar absolut nimic din ceea ce a aparut pana acum - si ma indoiesc ca vom asista mai tarziu la ceva mai spectaculos decat cererea lui Clinton (si Rice) de a obtine ADN-ul si amprenta de retina a unor inalti oficiali de la UN, sau de Angela teflon, etc - nu reprezinta vreun secret decat eventual unul de-al lui Polichinelle. Oamenii se barfesc, oamenii incearca sa se supravegheze reciproc de cand e lumea. Pana si aterizarea unor "inchisori-zburatoare" CIA in Romania nu mai e de multisor un secret. Am fost primul care a scris despre asta acum cativa ani, dar si atunci am facut-o pentru ca informatia era deja publica in media occidentale. Secretul, cum ar veni, nu mai era nici un secret.

Nu asta e grav, asadar. Si nici impactul asupra relatiilor SUA cu restul lumii. Dupa cum a declarat, usurel cinic, secretarul Apararii, Robert Gates, "The fact is governments deal with the United States because it's in their interest, not because they like us, not because they trust us and not because they think we can keep secrets." Ana are mere, Xenia are pix. Assange insa nu are nici o farama de responsabilitate.

Printre cele 250,000 de documente se puteau gasi unele care, odata facute publice, sa puna in pericol viata unor oameni nevinovati sau, mai rau, sa conduca la un razboi sangeros, soldat cu mii sau zeci de mii de morti. Intereseaza asta? Da, daca esti cat de cat un om cu scaun la cap. Nu, daca esti doar un jurnalist in cautarea faimei cu orice pret.

Faptul ca gestul nu a socat nici pe jumatate pe cat ar fi fost de asteptat are o explicatie cat se poate de simpla. Traim in era FaceBook, in care a-ti da poalele peste cap (sau, dupa caz, a te fotografia descheiat la slit) a devenit norma, nu exceptia. Secretele se dezvaluie pentru ca sunt secrete, nu din alte motive. Un sot si-o sotie facand dragoste sunt filmati pe gaura cheii si postati pe internet nu pentru c-au savarsit ceva ilegal, ci pentru ca e un secret care se cere dezvaluit.

Daca in procesul dezvaluirii nu mai ramane nimic de ascuns, nimic privat de care sa-ti fie rusine sa faci public, daca pruncii respectivului cuplu vor ramane socati vazandu-si parintii facand dragoste (pardon, sex), e treaba lumii si a lor personal. Inseamna ca nu sunt inca suficient de moderni. Inseamna ca n-au atins inca inconstienta lui Assange.

Nu-i nimic. Putintica rabdare. E totul doar o chestiune de timp.


Citeste si comenteaza pe Contributors.ro



Citeste mai multe despre   


















1337 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version