Citesc o carte de interviuri foarte buna („Inside the economists mind”). Intervievatii- Friedman, Samuelson, Volcker, excelentul Franco Modigliani, Stanley Fischer si multi altii de calibrul lor- povestesc despre cum si-au construit cariera, descriu episoade antologice din istoria economica recenta si vorbesc despre constructia zonei euro. Friedman o spune pe fata (interviul a fost acordat acum 10 ani). "Din punct de vedere ştiinţific, moneda euro este cel mai „interesant” lucru. Cred că va fi un “miracol” (zambeste). Bine, un miracol este un pic prea mult spus. In realitate cred că este foarte puţin probabil sa fie un succes", scrie Dan Popa pe blogul lui.
Un succes dorit cu ardoare de unii, desi eu ca economist, cred că există probleme reale in a impune o moneda unica. Acum ele – aceste probleme- nu se vad foarte clar, dar veti vedea diferenţa gandindu-va numai la Irlanda şi Italia. E nevoie de politici monetare diferite pentru cele două ţări si asta nu se poate face cu o monedă unică. Eu nu impartasesc entuziasmul nelimitat al lui Bob Mundell pentru euro. Dar va fi foarte interesant pentru a vedea cum funcţionează acest proiect. De exemplu, am văzut recent un studiu în care cineva a încercat să puna întrebarea, “Care este efectul unei monede comune cu privire la volumul comerţului international?” Iar rezultatul a fost surprinzător. Acesta a fost că o monedă comună are un efect surprinzător de mare, de aproximativ patru ori mai mare decât efectul geografic al proximitatii sau al cursurilor de schimb flexibile. Si esantionul a fost unul mic. Ganditi-va insa ce se intampla la regresii multiple!
Modigliani (interviu din 1999) Da, am fost un susţinător al euro, dar in mare măsură pentru implicaţiile sale politice, nu pentru cele economice. Cu toate acestea, am subliniat, de asemenea dificultăţile unui sistem care va avea rate de schimb fixe şi am mai spus ca asta ar trebui sa presupuna o mare flexibilitate în tratarea problemei salariilor din tarile membre ale Uniunii si in cea a productivitatii, care se confruntă şocuri externe. De asemenea, am arătat că uniunea monetara s-a născut în condiţii nefavorabile, ca rolul băncii centrale a fost jucat, nu legal, dar de facto, de către Bundesbank, care a urmărit în mod constant o politică greşită. Aceeasi politica este acum aplicata de Banca Centrală Europeana care face, în esenţă, aceleaşi erori ca Bundesbank. Acest lucru nu este foarte promitator.
Revenind in zilele noastre, citesc un interviu in Le Monde de sambata, cu directorul Fondului European pentru Stabilitate, Klaus Regling.
“Aproximativ două săptămâni va dura analiza situaţiei Irlandei, evaluarea nevoilor financiare şi identificarea reformelor structurale care urmează să fie făcute. Guvernul irlandez nu a fost foarte dornic sa solicite asistenta. Irlanda suferă de o problemă reală a competitivităţii şi va trebuii să isi adapteze aceasta problema economiei sale. Nu este uşor pentru guvern să accepte că politica lor economica are scapari si trebuie sa fie parţial controlată de la Bruxelles şi Washington.
(…) Vom continua programul cu Irlanda în etape, ca parte a unui program de doi-trei ani, cu o maturitate de cinci ani a creditului. Situatia lor este din punct de vedere fiscal, sub control. Au asigurata finantarea până la jumătatea anului 2011. Ei au luat deja măsuri drastice, cum ar fi taierea cu 15% a salariilor din sectorul public. Dar acolo, sectorul bancar este cel care penalizează economia. Irlanda este una dintre ţările europene unde sectorul bancar este cel mai dezvoltat. Activele bancare reprezintă 300% din PIB produsul intern. (…)
În general, asiaticii au fost foarte pozitivi. Ei au un surplus important de valuta si cauta sa il investeasca. Cei de pe Wall Street de pilda se intreaba daca euro va mai dura 5 ani. Incepand din iunie, asiaticii cumpara obligatiuni in euro in timp ce SUA vinde.
Mă uit la toate ţările din zonă. Situaţia portugheză este foarte diferita de Irlanda. Sectorul bancar este foarte puternic. Portugalia a întreprins eforturi serioase de consolidare, şi s-a angajat să facă si mai mult. Putem scrie întotdeauna scenarii de film horror, e adevarat. Dar trebuie sa ramanem realisti.”
Una peste alta, mie unuia imi pare ca situatia euro risca se semene tot mai mult cu cea a unui restaurant in care clienti diferiti sub raportul gusturilor culinare sunt obligati sa manance acelasi fel de mancare. Nu e de mirare ca unul ii toarna chelnerului supa in cap sau ca altul varsa sosul pe pantalonii vecinului. Ce face seful de sala? Il obliga sa manance si mai mult. Ii baga cu forta meniul unic pe gat.
Se mai mira cineva daca respectivul client va multumi frumos pentru masa si va parasi restaurantul?
Comenteaza pe blogul lui Dan Popa
