Bugetul pe 1866 se votase cu un deficit de 7 milioane de lei (cel mai probabil pe metodologia cash :) ) si mai ales, fara a se arata modul de acoperire a acestuia. Drept pentru care, Gheorghe Gherghina al vremii a decis aplicarea unui impozit pe venit- primul din istorie, din cate stiu. Acest impozit a inceput sa se aplice cu o cota de 9% si a durat pana in anul 1891 cand a fost desfiintat, pentru a fi reintrodus in 1900. Impozite existau si inainte, da` erau mai degraba dari in natura. Se prelevau, cum ar veni de pe gainile si activele in general, ale “privatilor”, scrie Dan Popa pe blogul lui.

Ne spune Xenopol: “După ce aproape tot timpul săteanului era rîpit de nobil, el mai era supus şi la o sumă de dăjdii cătră stăpîn. Ii dădea în bani pe an cîte 2 fiorini 33 de cruceri, un stînjin de lemne şi o cofă de unt; unii din iobagi erau în-datoriţi a cumpăra vin de a boierului pentru 25 de fiorini şi a-1 plăti numai de cît, fie bun sau rău.

La naşterea unui prunc boieresc fiecare iobag era dator a aduce poclon cîte o găină; la Paşti două coaste afumate de porc sau o găină; la Sf. Gheorghe un miel gras; la Crăciun o găină şi 10 ouă; vara cîte doi pui, două măsuri de ovăs, 200 de culbeci şi o bucată de răşină. Din păscuitul făcut de iobagi dom­nul lua din doi peşti unul. La vînat nu avea voie să umble, căci nu putea purta armă, sub pedeapsă de a perde mîna dreaptă.

Iobagii erau datori să cumpere carnea de la vitele căzute ale boierului; preoţii erau datori să ierneze cînii lui de vînat; la podurile dom­nului să plătească vamă chiar şi cînd se purtau prin trebile lui ; nu puteau sâ-şi macine făina nici chiar a casă, ci numai la moara stăpînului plătindu-i o taxă pe măsură ; gunoiul de la vitele lor trebuiau să-l care pe ogoarele domnului. Femeile iobagilor pe lîngă că cultivau cînepa şi inul stăpînului pană ce-l prefăceau în pînză, mai erau datoare a-şi duce la tim­pul cuvenit gîştele în curtea boierului ca să le smulgă acolo şi să rămînă boierului penele şi puful, şi cîte de aceste impuneri care ar fi ridicule, dacă nu s’ar fi prefăcut în lacrimi de sînge pentru nenorocitul ţăran”

Revenim.

Din anul 1923 avea sa se modifice nu numai cota de impozitare dar s-a extins si aplicarea de la lefurile si pensiile publice si private si la gratificatii si orice alte indemnizatii, participarea la beneficii ale functionarilor si lucratorilor precum si rentele viagere mai mici de 25.000 lei anual.

Treptat, cheltuielile publice devin din ce in ce mai numeroase facand posibile acoperirea acestora prin intermediul sporului de venituri realizat prin introducerea impozitelor personale. In consecinta, suplimentarea veniturilor se va realiza prin utilizarea impozitelor indirecte. Asistam la o extindere a acestora, care ii afecteaza mai ales pe cei cu venituri mai mici din cauza ca se percepeau la vanzarea bunurilor de larg consum.

Un loc aparte il ocupa raportul la bugetul statului pe anul 1916 – 1917 al lui Vintila Bratianu care cerea introducerea impozitului progresiv asupra venitului, din care o cota sa fie acordata administratiei locale.

A venit apoi Titulescu. Printre principiile reformei fiscale propusa in 1921 de el se afla si introducerea impozitului pe venitul global, legiferat de la 1 august 1921.

Totalitatea veniturilor realizate de un contribuabil in anul precedent erau supuse in plus (daca depaseai minimul de existenta neimpozabil) impozitului global progresiv. Cotele se aplicau pe transe de venit incepand de la 2% pentru venitul pana la 10.000 lei si mergea pana la 50% pentru portiunea de venit mai mare de 20.000.000 lei anual. Minimul de existenta fixat intre 2.500 lei pentru comunele rurale si 4.000 lei pentru cele urbane era dedus in toate cazurile oricare ar fi fost marimea venitului impozabil. Datorita unor strategii politice sistemul impozitului global progresiv, legiferat in 1921 nu a mai fost pus in aplicare.

Reforma fiscala a lui Vintila Bratianu din 1923 avea sa puna in aplicare o noua lege a contributiilor directe.

Impozitul pe venitul global era un impozit personal si progresiv. La acest impozit erau supuse nu numai veniturile din tara ale contribuabililor dar si cele pe care le posedau in strainatate daca acestia domiciliau mai mult de sase luni in tara. Venitul global al unei persoane cap de familie era alcatuit din veniturile sale personale cat si cele ale sotiei si ale copiilor minori ale caror venituri le aveau la dispozitia lor.

Contribuabilii aveau obligatia de a face declaratii in luna ianuarie a fiecarui an pentru toate veniturile incasate in anul precedent. Cotele erau cuprinse intre 1% si 30%.

Din anul 1923 avea sa se modifice nu numai cota de impozitare dar s-a extins si aplicarea de la lefurile si pensiile publice si private si la gratificatii si orice alte indemnizatii, participarea la beneficii ale functionarilor si lucratorilor precum si rentele viagere mai mici de 25.000 lei anual.

Suntem in 2010. Deficitul trebuie calculat pe metodologia ESA, nu pe cash. Avem de dat afara in urmatoarea luna si jumatate 26.000 de “boiernasi”, adica de bugetari. Europa ne ameninta ca va introduce in calculul deficitului si companiile care cheltuie mai mult de 50% din banii publici. Toti spun ca fiscalitatea in Romania e redusa si ca mai e loc de crescut nivelul contributiilor.

Mai e loc, pe naibii. Horea, Closca si Crisan au facut o Revolutie (cu numai cativa ani inaintea Revolutiei Franceze). Mediul privat de atunci renunta la active ca sa intretina Statul. Mediul privat de azi e in aceeasi situatie. Difera doar denumirea activelor si forma de protest.

P.S. Tot respectul pentru UDMR, care doreste cresterea salariilor bugetarilor. Dar asta ar putea duce la o la scădere a competitivităţii interne şi externe (de pilda cu Ungaria, ca sa dau totusi un exemplu). Sunt eu paranoic?

Comenteaza pe blogul lui Dan Popa