Pentru cine nu stie la ce se refera expresia, "tea party" e un episod din istoria SUA care precede razboiul de independenta: in 1773 colonistii americani din Boston au aruncat in ocean ceaiul importat din Marea Britanie, considerand ca taxa pe el era injusta, impusa de un parlament in care nu erau reprezentati. In 2009 expresia a fost preluata de o miscare politica protestand impotriva masurilor luate de guvernul federal, in principal "pachetele de stimulare" si cele de salvare a bancilor. Miscarea nu exista la modul formal, nu are o conducere si nu e un partid, dar manifestarile publice sub eticheta ei s-au dovedit foarte populare, la fel si candidatii care au participat la alegerile din 2 noiembrie.
Acum, am explicat foarte in rezumat ce e cu miscarea asta politica, dar nu ea e subiectul acestui articol. Miscarea politica este heterogena si pestrita, fara indoiala ca poate fi un excelent subiect de dezbatere in detaliu si in contradictoriu. Ce se poate spune despre ea, totusi, este ca exista un numitor comun care ii uneste pe politicienii care defileaza sub eticheta ei: ideea ca guvernul american e "prea mare", cheltuie prea mult, legifereaza prea mult, reglementeaza prea mult. Or, aceste idei, inainte sa fie preluate de o miscare politica organizata, inainte sa fie sustinute de un grup de politicieni, sunt prezente in dezbaterea publica si sunt impartasite de un numar considerabil de americani de rand. Miscarea politica e cea a aparut in 2009, dar nu pentru ca atunci au ajuns milioane de oameni la ideea de principiu ca un guvern mare si cheltuitor e un lucru rau, ci pentru ca atunci guvernul american a inceput sa cheltuie si sa reglementeze ca si cum ar fi uitat complet de existenta acestor oameni.
