Când am vazut (fugitiv) o fotografie cu Iurie Darie si sotia lui, Anca Pandrea, am simtit o jena care m-a facut sa închid repede fereastra deschisa pe net. Câteva zile am fugit chiar si de stirile fara imagini de la controversatul pictorial. Era ca şi cum ar fi trebuit sa suport vederea tatalui meu sau mamei mele în posturi indecente.
Goliciunea batrânetii este vecina hidoseniei mortii. Este spaima descompunerii care ne înfrigureaza, ne aduce în fata pustiul şi golul. Mi-am facut câteva notiţe într-un carneţel, dar am plecat într-o calatorie, unde urma sa ma decid daca mai scriu sau nu. Dar, întors acasa, prima ştire pe care am descoperit-o când am deschis mac-ul a fost cea dupa care Iurie Darie şi soţia au pozat din nou pentru un salon de înfrumuseţare din Bucureşti.
Am vazut furtuna mediatica si fariseismul, ipocrizia, mârlania multora dintre cei care si-au dat, docti sau îngrijorati, cu parerea, datul cu parerea fiind un sport national. Daca înteleg jena fiului, regizorul Ducu Darie, modul în care s-au napustit ceilalti asupra bietilor oameni mi-a adus aminte de scena în care Bubuliba lui Zorba moare şi camera este devastata de babe contorsionate şi cernite, adevarate metafore ale morti care sfârteca totul.
