Multe, recente planuri de reforma inspirate de teorii neo-liberale incearca, promovând conceptul de universitate antreprenoriala, sa acrediteze ideea ca o institutie de invatamânt superior ar fi mai bine administrata daca ar fi condusa ca si o intreprindere economica.
Teoria sistemelor sociale a lui Niklas Luhmann sustine in mod destul de convingator faptul ca societatile moderne se caracterizeaza printr-o diviziune functionala a subsistemelor. Daca in epoca premoderna familia şi economia, biserica şi educatia, dar şi alte subsisteme functionale, nu erau bine diferentiate, modernitatea a adus cu sine maturizarea acestor subsisteme şi existenta lor din ce in ce mai putin interdependenta pe baza unui asa-zis medium. Medium-ul este elementul prin care au loc comunicatiile respectivului subsistem şi este de fapt caracteristica definitorie a subsistemului functional. Exemple de astfel de subsisteme ar fi economia si mediumul ei “banii”, politica si “puterea”, cercetarea si “cunoaşterea” etc.
Luhmann gaseste ca fiecare subsistem functional autopoetic inchis se dezvolta pe baza unei logici expansioniste atita timp cit este neingradit. De exemplu, economia eliberata de povara politicului functioneaza expansionist prin ciclurile capitalului. Ca şi agentii sistemului economic, care tind sa-şi inmulteasca banii, agentii sistemului politic tind sa-si inmulteasca puterea, iar agentii sistemului de cercetare sa inmulteasca cunoaşterea atât timp cât sistemul este independent.
