Fara indoiala criza economica in care ne aflam nu s-a terminat si probabil nici nu se va termina prea curand. Aceasta criza economica, declansata in septembrie 2008, va implini probabil un cincinal in 2013. Daca vom fi inteligenti (lucru putin probabil) de abia in 2012 vom putea discuta despre o iesire din aceasta catastrofa. Nu sunt economist, analiza pe care o voi face in acest articol (si poate cele care vor urma) este una mai mult de ordin istoric si doctrinar, analizand acest eveniment ca unul de acest fel.
In numai cateva zile din septembrie 2008, capitalismul-rege s-a dovedit gol. Giganticele fonduri ale caror provenienta devenise tot mai enigmatica si care circulau din mana in mana, din banca in banca si din hedge funds in hedge funds, amplificandu-si, pe acest traseu, valoarea, s-au revelat a nu fi fost altceva decat gogosi: valori fictive pentru momit gurmanzii lacomi de profit imediat, care si-au dat astfel gologanii sunatori (intrati imediat in buzunarele fondurilor de gestiune) in schimbul unor cifre afisate pe ecranul unui computer. Iata de ce, dupa zece ani de speculatii fara limite, a fost nevoie de sume colosale din banul public pentru a pune pe linia de plutire sau a nationaliza banci si companii de asigurare, fiindca sumele ramase in teschereaua acestora n-ar fi putut acoperi nici macar o treime din activele avute in depozit (particulare, industriale, comerciale, ale firmelor de asigurare si de pensii). OCDE, organism serios, care nu poate fi banuit de intentii "revolutionare", a evaluat recent la cca 11 400 de miliarde de dolari sumele mobilizate din banii contribuabililor pentru salvarea bancilor si a companiilor de asigurari - asta insemnand 1 676 de dolari de la fiecare locuitor al acestei planete. - Frederic Lordon, "Le Monde Diplomatique", februarie 2010.
Ar fi bine sa incepem demersul cu amintirea tragicului eveniment, astazi analizat mai mult ca un eveniment social si care a trecut deja in patrimoniul istoricilor, eveniment cunoscut drept "Marea depresiune" sau "Marea criza economica". Inceputul Marii depresiuni in Statele Unite este de obicei asociat cu prabusirea bursei de actiuni din ziua de marti (asa-numita Martea neagra) 29 octombrie 1929. Criza economica a avut efecte devastatoare, atat in tarile puternic industrializate cat si in cel mai putin dezvoltate, ale caror economii depindeau in cea mai mare masura de exporturile de materii prime.
Au fost cauze multiple pentru prima recesiune in 1929, inclusiv slabiciunile structurale si evenimentele specifice, care s-au transformat intr-o criza majora dependenta si de modul in care s-a propagat din tara in tara, pana a cuprins toata lumea. Istoricii subliniaza factorii structurali cum ar fi falimente bancare masive si prabusirea bursei de valori, in timp ce economistii (Barry Eichengreen, Milton Friedman si Peter Temin) acuza masurile aberante pe care le-au luat guvernantii, in special Banca Centrala a Americii. Majoritatea economistilor moderni sustin ca Marea Depresiune a inceput ca o recesiune obisnuita, dar ca greselile politice semnificative, comise de catre autoritatile monetare (in special Federal Reserve), au determinat o scadere a ofertei de bani, care a agravat situatia economica, determinand o recesiune care s-a transformat rapid in Marea Depresie.
Marea Depresiune economica s-a incheiat in momente diferite in tarile globului. In majoritatea tarilor au fost concepute programe de refacere si cele mai multe au trecut prin diferite prefaceri politice, care le-au impins spre extremele dreapta sau stanga. Societatile bazate pe democratia liberala au iesit puternic slabite din criza si dictatori precum Adolf Hitler sau Benito Mussolini au ajuns la conducerea unora dintre cele mai puternice state si au pregatit conditiile pentru declansarea in 1939 a celui de-al doilea razboi mondial.
Intorcandu-ne la situatia actuala putem sustine cu tarie ca din nefericire, incredibil dar adevarat, nimeni n-a fost pedepsit ori condamnat pentru efectele acestei gestionari catastrofice, ale acestei rupturi de proportii. Intr-un stat de drept adevarat, un inginer, un arhitect, un militar, un cercetator, un lucrator oarecare daca ar fi comis asemenea greseli profesionale ar fi fost fara doar si poate acuzat in fata unui tribunal. Escrocilor planetari nu li s-a intamplat insa nimic. Ba mai mult: o data stabilizate bancile private, directorii acestora au reinceput speculatiile cu bani publici, continuand sa dicteze regula jocului ca si pana acum (fiindca pretul de piata al banilor si cursurile valutare sunt determinate prin schimburile interbancare, stabilite desigur cu concursul bancilor centrale), si acordand imprumuturi cu dobanzi mult mai mari (si riscuri cvasi-nule) decat cele acordate lor de bancile centrale. Astfel, pe traseul dintre creditor si debitor, bancile aduna sume frumusele, care le permit sa ramburseze fondurile publice si, simultan, sa fabrice din nou dividendele si primele-gigant pentru satisfacerea conducatorilor si brokerilor lor.
Acuzatiile aduse bancii Goldman Sachs de catre autoritatea americana de supraveghere a bursei, acuzatii conform carora uriasa institutie financiara si-ar fi inselat proprii clienti cu multe miliarde de dolari, a declansat una din cele mai mari batalii ale vremurilor noastre. Scandalul Goldman Sachs, este inceputul teoretic al unui razboi intre capitalismul financiar salbaticit si interesele societatii capitaliste legitime si ale economiei de piata, care numai de piata nu a fost.
Pentru a intelege mentalitatea acestor oameni, pe care ii putem intalni si pe meleagurile mioritice, trebuie sa ne intorcem putin in timp. "Supravietuirea celui mai puternic" sau mai curand "ceea ce nu te omoara, te face mai puternic", au fost lozinci bazate pe o pseudo interpretare generalista a darwinismului.
Desi Darwin era un om inclinat catre modestie si gentilete, primii adepti ai teoriei sale nu i-au semanat. In Marea Britanie, Herbert Spencer, prieten al lui Charles Darwin si cel care a consacrat termenul "supravietuirea celui puternic", argumenta vocal impotriva ajutorului de stat pentru saraci. Daca oamenii "sunt suficient de competenti pentru a trai, vor trai", scria el; daca nu, "mor, si asa este cel mai bine". Asa cum chiar Darwin observa, "cu exceptia omului insusi, cu greu mai gasesti o specie atat de ignoranta incat sa permita celor mai rele exemplare sa se inmulteasca".
Asa a grait Herbert Spencer, care a adaptat darwinismul la propriile sale teorii, prin care sustinea ca cei bogati si puternici erau cei mai bine adaptati climatului social si economic al vremii lor. Selectia naturala ii permitea sa afirme ca era natural, normal si corect ca cei puternici sa prospere pe seama celor slabi, fapt ce se intampla in viata de zi de zi. Spencer sustinea ca supravietuirea celui mai bine adaptat nu era doar naturala, ci si corecta din punct de vedere moral. Prin urmare, era imoral ca cei mai slabi sa fie asistati, deoarece aceasta ar fi dus la supravietuirea si chiar la reproducerea unora care erau fundamental neadaptati. Teoria lui Spenser a ramas in memoria omenirii sub numele de "darwinism social".
L-au numit pe Spencer conservator, lucru bineinteles aberant atunci si mai mult decat atunci, acum. Traditia de compasiune sociala, adanc inradacinata in conservatorism, nu are legatura cu "darwinismul social" - aceasta aberatie pe care o promoveaza oligarhii rosii si infamii wallstreetului.
Cred cu tarie ca reglementarea sistemului financiar este prima masura necesara pentru insanatosirea economica. Prabusirea corporatiei Lehman Brothers, in 2008, si criza economica ce a urmat demonstreaza esecul economiei bazate pe darwinismului social. Cinci sunt neajunsurile economice ale modelului descris de Spencer. Mai intai, acesta rasplateste comportamentele lipsite de scrupule si incurajeaza injunghierea pe la spate, exploatarea nelegitima a angajatilor. In al doilea rand, acest fundamentalist laissez-faire de piata pune prea usor semnul egal intre profituri si bogatia generata, ignorand faptul ca o companie poate pune gheara pe un profit urias fara sa contribuie, in mod real, la crearea unor bunuri si servicii. In al treilea rand, aceste sisteme descurajeaza critica cu rol constructiv si gandirea creativa a subordonatilor, penalizandu-i pentru obiectiile ce pot ameninta profitul pe termen scurt. In al patrulea rand, sistemul darwinismului social transforma fiintele omenesti intr-o marfa. In al cincilea rand, promoveaza rezultatele pe termen scurt, cu repere ale succesului imediat, ce ignora imaginea economica de ansamblu. [*]
Sper ca ancheta declansata impotriva institutiei financiare Goldman Sachs va declansa un razboi total impotriva fundamentalismului laissez-faire, care nu are nimic cu piata libera si cu un capitalism decent.
[*] Note si citate: J. Wes Ulm, Democracy Journal
Comenteaza pe Contributors.ro
