A trecut si sesiunea din toamna a bacalaureatului si incepe noul an scolar: un bun motiv sa se reitereze o tema perena: criza invatamantului romanesc. Dar nu numai criza, "dezastru", "anul acesta ca nicicand", "din rau in mai rau" si bineinteles "ca la noi la nimeni", opineaza mass-media, sindicate si nu numai. Cercetand de ani de zile in domeniul sociologiei educationale ceea ce ma frapeaza mereu este sentimentul de unicitate pe care il emana asemenea opinii.
Nu stiu daca linistesc pe cineva, dar nu pot sa nu remarc faptul ca criza invatamantului este prezenta aproape pretutindeni in lume. As zice chiar ca este aproape inevitabila. Nu exista tara civilizata in care sa nu existe un discurs al crizei invatamantului. Fie ca e vorba de Statele Unite ale Americii, Germania sau Anglia. Chiar daca temele difera, peste tot educatia e in criza. Si nu de ieri de azi, ci cam de vreun secol.
Unii sociologi, precum Raymond Boudon, leaga aceasta de expansiunea invatamantului si devalorizarea diplomelor ce a rezultat de aici. Conform sociologului german Gero Lenhardt insa, criza invatamantului este echivalentul secular al pacatului. Pacatul este principalul impediment in calea mantuirii si ca atare o tema de reflectie esentiala timp de secole.
Odata cu secularizarea societatilor europene, locul mantuirii a fost luat de soarta copiilor nostrii. Daca inainte vreme nevoia de reducere a imprevizibilului lumii de apoi se rezolva prin increderea in mantuire, acum incercam sa traim mai departe prin copiii nostrii. Daca inainte vreme ne era teama ca pacatul ne poate inchide poarta raiului, acum ne e teama ca educatia proasta va zadarnici planurile ce le avem pentru generatiile viitoare. Deci din criza invatamantului nu exista scapare decat poate printr-o noua schimbare de paradigma in ceea ce priveste posteritatea.
Si totusi, ne spune bacalaureatul acesta ceva despre criza? Sau, mai general, ne spune ceva?
Examenul de bacalaureat a trecut in ultimele doua decenii printr-o serie de schimbari formale, dar si printr-o mai importanta schimbare functionala. Nu mi se par atat de importante schimbarile de forma si nici nu cred ca bulverseaza in vreun fel elevii, asa cum se mai spune pe ici pe colo. La urma urmei prea putini sunt acei elevi care ajung sa dea bacalaureatul de mai multe ori in mai multe forme. Sigur sunt zapaciti putin profesorii, dar asta nu cred ca este de natura sa ingrijoreze pe prea multa lume. Esentiala este insa schimbarea functionala a examenului de bacalaureat.
Daca la inceputul ultimului deceniu al secolului trecut examenul de bacalaureat era inca dublat de un examen de admitere deosebit de restrictiv, acum bacalaureatul a devenit practic unica conditie pentru continuarea studiilor o data cu introducerea accesului liber la invatamantul superior. In anii din urma oricarui absolvent de liceu, posesor al unei diplome de bacalaureat i se ofera posibilitatea de a isi continua studiile. Si aceasta este bine. Practic este un pas important in democratizarea societatii, in crearea unei populatii educate, sensibile, care poate participa la viata sociala, politica si culturala in mod adecvat.
Cu atat mai mult insa, bacalaureatul devine important. Corectitudinea lui este esentiala pentru corectitudinea accesului la educatia superioara. Modelul accesului liber la invatamantul superior premers de un sistem restrictiv la nivelul bacalaureatului sau chiar al scolilor care ofera accesul la bacalaureat se regaseste in multe state europene.
Ponderile celor care ajung sa promoveze bacalaureatul sunt diferite de la tara la tara. In tabelul de mai jos putem sa comparam ponderile din generatie a celor care promoveaza bacalaureatul si a celor care incep studii superioare intr-o serie de tari ale OECD. Am trecut ambele valori pentru ca in diferite tari accesul la invatamant superior se face conform unor criterii diferite si ca atare examenul de absolvire al liceului poate fi mai putin relevant, cazul Irlandei, de exemplu.
Diferentele sunt enorme, de la sisteme cu numai o treime dintr-o generatie care isi continua studiile, cum sunt Belgia, Germania sau Elvetia pana la peste 70% cum sunt Finlanda sau Suedia, de altfel tari cu pozitii fruntase in studiile comparative gen PISA, TIMSS, PIRLS, etc. Ce se mai vede din tabel este ca ponderea medie la nivelul OECD a crescut, de la 56% in 2001 la 61% in 2007.
Am calculat ponderea absolventilor de liceu cu diploma de bacalaureat din Romania pentru anii 2001 si 2007 pe baza datelor din Anuarul Statistic 2008 al Institutului National de Statistica. Datele pentru studentii de anul 1 nu sunt din pacate disponibile, stim insa ca numarul de locuri in invatamantul superior romanesc depaseste numarul de absolventi cu bacalaureat:
| Romania | 47 | 52 |
Valorile sunt cu 9% sub media OECD, dar se afla in intervalul OECD. Si pentru cei ce deplang inca expansiunea invatamantului superior de la noi, valorile sunt mai mici si nu mai mari decat in alte parti. Pentru bacalaureatul 2010 procentul de promovabilitate este inca mai mic: au promovat in prima sesiune 69% dintre cei inscrisi la examen (dupa contestatii), iar in a doua sesiune inca 32% dintre cei ramasi. In total ar fi cam 80% dintre absolventii de liceu, adica aproximativ 47,5% din generatie. Evident este vorba despre un examen de absolvire care nu prea poate fi comparat cu nimic. Elevi din alte tari dau alte examene, fac alte scoli.
Comparatia de mai sus este una strict functionala. Atata vreme cat relevanta pe piata muncii a diplomei de bacalaureat nu e prea mare, functia ei este strict filtrarea accesului la educatia superioara. Ce spun aceste date este faptul ca accesul la invatamantul superior din Romania este permis unui numar relativ mic de persoane, numar care nu este insa mai mic decat in multe alte tari europene, asa cum se vede din tabelul de mai sus. Altfel spus ponderea nici in sine, nici dezvoltarea ei in ultimul deceniu nu ne pune in vreo pozitie de exceptionalism.
Si totusi ...
Ceea ce nu poate insa decat surprinde este diferenta enorma intre promovabilitatea din diferite judete. Daca in Timis au promovat 72% dintre candidati, in Iasi au fost numai 16%. E normal acest lucru? Pot fi astfel de diferente rezultate din diferentele de pregatire ale elevilor? Modelarea statistica nu aduce mare lucru in acest caz. Datele nu sunt imposibile, si nici macar foarte improbabile, doar frapante. Ele ar putea, teoretic macar, rezulta din diferente minore. Experienta ne-a obisnuit insa sa nu oferim sistemului nostru educational premiza de nevinovatie.
Prof.dr. Robert D. Reisz
Universitatea de Vest, Timisoara
Institut fur Hochschulforschung an der Martin Luther Universitat, Halle-Wittenberg, Germania￢
1
3
