La inceputul anului 1990, Polonia, Letonia, Estonia sau Cehoslovacia au aplicat masuri radicale, nepopulare, pentru stabilizarea macroeconomica si accelerarea tranzitiei spre o economie de piata: decelerarea interventiei statului si ridicarea sectorului privat. Sistemul social extins, asa cum a fost el mostenit din anii comunismului a produs adevarate dezechilibre macroeconomice in sistemele capitaliste emergente.
Tranzitia a luat forme diferite in fiecare stat fost comunism depinzand de conditiile initiale in pornirea reformei, conjunctura internationala si natura politicilor adoptate.
Succesul acestor reforme a depins in mare masura de (1) capacitatea liderilor politici de a-si asuma reforme nepopulare ce risca sa le pericliteaze imaginea, (1) momentul adoptarii acestor reforme, (3) suportul mass- mediei si a majoritatii parlamentare fata de aceste reforme, (4) forta grupurilor de interese si (5) gradul de disconfort produs in randul maselor.
Refuzul liberalizarii si cheltuielile bugetare haotice sunt in contradictie cu principiile de baza a economiei de piata, ce pune accentul pe dezvoltare prin liberalizarea sectorului privat. Cand sectorul public produce mai putin decat procentul din PIB pompat in sustinerea lui fara a fi compensate de capitalul extern (rezumate la veniturile din cresterea exporturilor), cheltuielile bugetare excesive pot duce la cresterea datoriei de stat.
In acest context, terapia de soc a fost un succes in Polonia iar rezultatele sunt vizibile inclusiv azi. Masurile de stabilizare macroeconomica si liberalizare extensiva (largirea libertatilor economice prin indepartarea diferitelor restrictii impuse de stat) a atras dupa sine importante reforme institutionale (atat la nivel legislativ cat si la nivelul intreprinderilor) ce au culminat cu cresterea fulminanta a firmelor private.
Acesta crestere a atras dupa sine cresterea locurilor de munca in sectorul privat. Chiar daca pe termen scurt disponibilizarile din sectorul public au dus la cresterea somajului, pe termen lung acesta a fost absorbit de oferta locurilor de munca din sectorul privat extins. Cresterea locurilor de munca a atras dupa sine un boom in cerere, ceea ce a dus la intensificarea productiei, cresterea competitivitatii si a exporturilor.
Dar acesta nu a fost cazul tuturor statelor fost comuniste. Alte state au adoptat masuri de liberalizare graduala, de tipul stop-and-go, care din pacate in timp s-au dovedit a fi mult prea costisitoare dar si ineficiente. Spre exemplu Lituania a preferat sa adopte o reforma populara, mizand pe linia privatazarii radicale dar fara stabilizare macroeconomica.
Pe de alta parte, exemplul Romaniei si al Ucrainiei demonstreaza ca aceste reforme au fost sistematic ingreunate de politicizarea economiei si presiunea grupurilor de interese. Liberalizarea pietei ar fi insemnat pierderea automata a monopolului de piata si cresterea datoriilor catre stat. Mai mult, pentru a-si asigura fotoliile de politicieni, guvernele au preferat sa renunte la reformele economice drastice preferand sa adopte in schimb retorica statului social. Dar trade off-ul il platim toti azi. Impovarand sectorul privat cu taxe predatoare s-a descurajat productia si competitivitatea, ce a dus la o scadere drastica a capitalului extern si ca urmare o crestere sistematica a datoriei de stat. Dublata si de recesiunea economica mondiala, aceasta politica sociala ar putea fi devastatoare petru stabilitatea macroeconomica pentru Romania.
Intrebarea care se ridica azi este: Poate si are guvernul pricepere sa dirijeze aceasta oportunitate? Guvernul are azi sansa de a adopta masuri extreme in vederea stabilizarii, liberalizarii si restructurarii institutionale in vederea reformarii statului si a consolidarii economiei de piata.
In aceste conditii se prefigureaza trei scenarii:
- Daca guvernul va adopta simultan si la viteza maxima masuri dure de stabilizare, liberalizare si restructurea institutionala, efectele pe termen scurt vor fi dure dar populatia va a culege roadele reformelor in cativa ani;
- In cazul in care guvernul va opta sa adopte la viteza maxima masuri dure pentru stabilizarea macroeconomica fara a sprijini liberalizarea - extinderea sectorului privat si reforma institutionala, exista riscul ca pe termen lung sacrificiile cetateanului sa fie inutile, procesul de reformare a statului putand fi blocat de alte piedici precum birocratia, coruptia si legislatia bolnava;
- Reformele se vor face doar la nivel declarativ, pentru a fi blocate de grupurile de interes, incapacitatea politicienilor de a-si asuma responsabilitatea unui esec sau de numultumirea populatiei.
Claudia Silaghi
College of Europe
2
0
