Economia mondiala trece prin criza. Stim asta. Dar avem convingerea ca stiinta economica – adica setul de instrumente intelectuale prin care analizam si explicam ordinea si dezordinea economica - este bine-mersi. Ca economistii sunt in posesia aparatului tehnic necesar pentru a ne spune cu exactitate ce si cum. Discursul economic e in regula - economia e problema. Dar stau lucrurile chiar asa? Modul in care este reflectata problematica economica in dezbaterea publica si mass media - nu numai la noi, dar peste tot in lume - ridica niste semne de intrebare.
Sa privim la SUA – tara cu cei mai multi nobelisti in economie si locul cu cele mai puternice programe de studii economice. Predictiile macroeconomistilor au ajuns obiect de ironie publica. Ba iesim, ba nu iesim din criza. Curba iesirii din criza are forma cand de U, cand de V, cand de W cand de L. De cate ori se anunta public un indicator relevant pentru monitorizarea crizei, mantra este ” Indicatorul cutare surprinde din nou expertii care prevazusera ca acesta va arata cutare si cutare pe cand el arata altceva”. Totul pare mai mare, mai mic sau in alta directie decat prevad acestia.
Poate e nedrept, dar aceasta e impresia pe care o lasa. Dovada glumele mai mult sau mai putin sarate care circula pe seama macroeconomistilor. (Trei macroeconomisti merg la un concurs de vanatoare. Apare un cerb. Trage primul. Pe langa. Trage al doilea. Pe langa. Al treilea nu mai trage de loc, cade in genunchi, ridica mainile spre cer si incepe sa strige triumfator: L-au nimerit! L-au nimerit! Echipa noastra a invins!)
Alt exemplu
Tot in SUA: Sub impactul crizei recente are loc o resuscitare a retoricii keynesiste, idei vechi de peste o jumate de secol, imbracate in haina noua. Problema este ca in momentul in care se invoca principiile keynesiste, se formeaza imediat doua tabere: Prima tabara sustine ca in economie este inevitabil ca investitorii sa faca erori, iar economia trebuie lasata sa se curete singura de acestea; ca daca este lasata sa treaca prin ciclul natural, se va reechilibra si va incepe sa (re)functioneze eficient, odata platit pretul greselilor. Criza nu este altceva decat nota de plata a deciziilor gresite, etapa in care sistemul se curata de balast. Fiziologia economiei trebuie sa-si urmeze cursul natural. A interveni pentru a bloca sau incetini procesul duce la distorsiuni si disfunctionalitati viitoare.
Cealalta tabara sustine ca statul trebuie sa intervina. In perspectiva keynesiana, a astepta ca economia sa se curete de toxine si sa-si revina pe cale naturala este prea costisitor si riscant. Statul trebuie sa faca ceva, chiar daca nu e foarte clar cu ce efect. Pe timp de recesiune, statul „stimuleaza“ economia prin actiuni cum ar fi o scadere a ratei dobanzii, cresterea cheltuielilor publice, sau fiscal, manevrand impozitele. Cu alte cuvinte, statul se afla la pupitrul economiei, manipuland fluxurile monetare si de credit, butonand si dirijand in functie de cum i se pare ca se misca lucrurile. Altfel zis, aceasta tabara fie nu vede efecte negative induse de interventia statului, fie nu crede ca acestea sunt chiar asa de daunatoare.
Intrebari legitime
Pentru discutia de fata nu conteaza cine are dreptate. Ceea ce conteaza este ca intr-o chestiune de asemenea importanta practica, disciplina economica este scindata. Ne spune si una si contrariul ei, folosind argumente lansate cu decenii si secole in urma. Si o face cu atitudinea ca toata chestiunea este una pur stiintifica, bazata pe cifre si formule complicate pe care numai initiatii le pot judeca cu adevarat.
Ce ne spun insa toate acestea despre stiinta economica? Cu aparenta sa de precizie, cu jargonul sau intimidant, cu statisticile si formule sale matematice, ea si-a castigat un loc respectat in imaginarul public. Dar este meritat intr-adevar acest loc? Poate ea prezice si explica asa cum pretind adeptii sai?
Nu vom incerca un raspuns aici si acum. Doar o observatie: Stiinta economica si retorica economica in spatiul public sunt departe de a avea precizia si si capacitatatile teoretice sau practice pe care pretind ca le au. Este tot mai evident ca, pentru a-si mentine credibilitatea si legimitatea, discursul si retorica publica privind fenomenul economic au nevoie de o ajustare in pretentii si ton. Mai mult, se pare ca mare atentie trebuie acordata unui nivel chiar si mai elementar, deloc sofisticat. Este vorba de cel al insasi semnificatiei termenilor vehiculati.
Economia sociala de piata
Sa luam ca exemplu arhi-cunoscutul termen de “economie sociala de piata”. Toata lumea – politicieni, experti, mass-media - foloseste termenul in mod abundent. Si toti se comporta ca si cum ar avea un inteles lipsit de ambiguitati.
Dar lucrurile nu stau astfel. Ce este totusi economia sociala de piata? Acea forma de etatism si interventionism criticata nu de mult de V. Klaus? Sau o forma moderna de liberalism economic, asa cum o prezentau parintii ordoliberali ai notiunii? Cand spunem “economie sociala de piata”, ne referim la ideea fondatoare sau la modul in care aceasta idee a evoluat si s-a metamorfozat in ultima jumatate de secol? Este economia sociala de piata o idee de dreapta (cum spun crestin-democratii)? Sau de stanga (cum sugereaza social-democratii)? Ambele tabere par sa o revendice.
Iata deci ca o notiune mult vehiculata si influenta nu este totusi deloc clara. Nu toti intelegem acelasi lucru cand spunem “economie sociala de piata”. Si atunci intrebarea este: ce criticam si ce sustinem cand ne pronuntam cu privire la aceasta?! Avem aici un exemplu elementar de confuzie flagranta in discursul public economic.
Un demers interesant
Pentru a nu se reprosa din nou ca articole precum cel de fata nu fac decat sa critice, dar nu sugereaza ceva constructiv, sa spunem ca acesta este contextul in care trebuie sa privim un recent demers al Fundatiei Germane Konrad Adenauer. Fundatia, a carei misiune organizationala presupune, la loc central, raspandirea si dezvoltarea ideii de economie sociala de piata, incearca acum un demers menit sa confrunte aceasta problema. Si, in mod interesant, o va face printr-un experiment sau proiect pilot, ce se va desfasura in Romania, in parteneriat cu Institutul de Studii Populare.
Pe scurt, Fundatia Konrad Adenauer isi propune crearea unui grup de lucru la Bucuresti, pe tema “Ordoliberalism si Economie Sociala de Piata”. Timp de un an si jumatate acesta va functiona ca un poligon de incercare pentru un proiect exploratoriu, care va raspunde implicit intrebarilor de mai sus. Obiectivul explicit este triplu : (1) Studierea ideilor economice ordoliberale si a economiei sociale de piata (origine, evolutie si implementare), cu un accent special pe relavanta lor pentru secolul 21 si pentru situatia tarii noastre si UE; (2) Propagarea acestor idei in sfera mass media, academica si politica in Romania si (3) Studierea si evaluarea oportunitatii si mijloacelor de adoptare practica in tari precum Romania a formulelor de organizare economica inspirate de principiile economiei sociale de piata.
Grupul va fi alcatuit din specialisti din mediul universitar si al cercetarii, experti din sectorul public si de stat, reprezentanti ai societatii civile si mediului de afaceri, jurnalisti, politicieni si studenti. Vor fi traduse principalele lucrari de referinta din bibliografia temei, vor fi organizate cateva conferinte, vor fi incurajate studiile aplicate. Se va tatona si posibilitatea trecerii de la principii si teorii la schitarea de politici publice inspirate de aceastea. Va fi un experiment. Un laborator din care si partea romana si partea germana vor invata. Primii despre relevanta si aplicabilitatea unor idei. Ceilalti despre repablicabilitatea si potentialul extinderii acestui tip de experiment in clarificare si edificare.
Modestie si credibilitate
Evident ca un demers precum cel al Fundatiei Konrad Adenauer, eventual replicat in alte si alte contexte, nu este decat o contributie modesta la rezolvarea marii probleme a discursului economic de azi. Nu poti astepta miracole. Dar este un inceput. Daca economia nu este chiar stiinta predictiva ce se pretinde a fi, mai multa moderatie nu ar strica. Si atunci, poate ca o reconsiderare a tipului de atitudine, mai modesta, propus de autori precum fondatorii ordoliberali ai ideii de economie sociala de piata, ar putea contribui cu ceva la ameliorarea actualei situatii in care asteptarile publicului, ridicate si intretinute de pretentiile de stiintificitate, sunt constant si inevitabil dezamagite.
In goana dupa iluzia exactitatii tehnice si statistice, stiinta economica pare a pierde mult din acea elementara claritate conceptuala care, atunci cand este prezenta, poate sa o faca atat de utila publicului. Aceasta claritate, ce este intotdeanua insotita de o mai buna focalizare pe aspectele publice si practice ale discursului economic, poate fi insa recuperata. Si aici rolul unor initiative modeste, dar cu mize ce transcend granitele laboratorului national in care sunt experimentate, precum cea a Fundatiei Konrad Adenauer, poate fi decisiv.
PS:Experimentul Fundatiei Konrad Adenauer mai sus mentionat debuteaza saptamana aceasta. Cu siguranta ca cititorii Hotnews vor fi tinuti la curent cu evolutia sa. In masura in care insa unii dintre acesti cititori sunt direct si nemijlocit interesati de lucrarile sale, ei isi pot anunta interesul pe adresa: costel.stavarache@isp.org.ro
0
1
