In seara zilei de 6 decembrie un jurnalist strain ratacit in mijlocul multimii de militanti PDL dezamagiti de rezultatele exit-pollurilor ii intindea microfonul lui Traian Basescu. Cu o siguranta care in acel moment parea desprinsa din cunoscuta metoda de autosugestie Coué, Traian Basescu spunea fraza din titlu, in engleza sa marinareasca.

Peste cateva ore, numaratoarea voturilor avea insa sa-i dea dreptate presedintelui. Odata in plus Traian Basescu reusea sa dejoace toate pronosticurile pre-electorale printr-o victorie impotriva PSD-ului. A doua zi, in pofida contestatiilor PSD-ului, aproape nimeni nu se mai indoia de faptul ca presedintele fusese reales. Tabloul insa nu mai semana deloc cu cel din 2004. Cum arata el acum, la mai bine de o luna dupa alegeri ? Sa incercam o descriere.

O camera indiscreta a surprins veselia din tabara invingatorilor , care, dupa orele de stress din timpul numaratorii, au lasat la o parte fair-play-ul si s-au grabit sa-l ia peste picior pe “Viorica” Hrebenciuc. Dar, spre deosebire de 2004, euforia victoriei n-a mai trecut de perimetrul sediului PDL. Afectati de un an de criza si cu perspectiva unui nou an asemanator, cu o guvernare sub semnul austeritatii si perspectiva uneia similare, romanii n-au prea avut chef sa sarbatoreasca. Traian Basescu n-a mai mers in Piata Universitatii sa promita intalniri periodice cu poporul, dupa cum a renuntat si la obiceiul aruncarii sampaniei in multime de anul nou. De altfel, Bucurestiul, care contribuise in mare masura la finshul victorios al lui Traian Basescu din 2004, a fost de data aceasta de partea PSD-ului.

A trecut de atunci mai mult de o luna, au trecut si sarbatorile, si odata cu ele si perioada de gratie a guvernului Boc. Rambursarea ajutorului din timpul campaniei, sub forma sprijinului pentru Honorius Prigoana, a fost intampinata de voci critice din interiorul PDL, lucru neobisnuit la acest partid. Esecul electoral al respectivului -in contextul in care majoritatea guvernamentala este foarte fragila- nu le va face sa taca. Probabil in aceeasi categorie putem situa si sprijinul afisat de noul si ex-ministrul Videanu pentru proiectul Rosia Montana, care, in caz ca se va materializa, va genera o criza in coalitia de guvernare si o mare frustrare in randul electoratului presedintelui.

Citeste mai mult si comenteaza pe blogul lui Mihai Damian.