Zice-se ca, pe vremuri, era anuntata o sedinta de partid la un colhoz de stepa. Pe ordinea de zi figurau doua puncte: primul – construirea unui grajd din chirpici; al doilea – construirea comunismului in mareata Uniune Sovietica. Vin comunistii colhoznici la sedinta, se alege un prezidiu, iar secretarul organizatiei de baza deschide lucrarile adunarii: “Tovarasi, intrucat nu ne-au sosit chirpicii de la colhozul vecin, va propun sa trecem direct la punctul al doilea de pe ordinea de zi!”.

Nimic mai asemanator cu cele intamplate in ultima vreme in Romania, tara cu o ordine de zi atat de dedicata maretelor probleme ale constituirii puterii executive: daramari de guverne, desemnari de guverne, alegeri de presedinte si iarasi constituire de guvern. Daca energiile consumate in politica s-ar fi disipat in mediul inconjurator, nu numai tarisoara noastra, ci intreaga planeta ar fi trecut la un climat ecuatorial care ar fi aruncat in aer pana si marea conferinta de la Copenhaga.

A trebuie, insa, sa vina o boare de iarna – si aceea anuntata din timp de meteorologi – ca sa ne trezim si sa realizam din nou derizoriul in care traim. Ne-am obisnuit sa construim structuri de fum ale autoritatii statale, sa ascultam demagogia deliranta a celor care nu mai pot dormi de grija poporului si a tarii, dar nu avem nici macar niste chirpici cu care sa mai carpim cate ceva din structurile politice si administrative atat de crapate ale Romaniei.

Tampeniile cu care ne alimenteaza necontenit mai-marii natiunii par a proveni dintr-un sac fara fund al prostiei omenesti. Inainte de alegerile legislative de anul trecut, agenda publica deborda de sforaieli asurzitoare despre avantajele maretului vot uninominal, “care va reforma radical clasa politica si-i va intoarce cu fata pe parlamentari spre grijile si suferintele alegatorilor”. Am tras un referendum, am constatat o aprobare cvasi-unanima, am facut vot in colegii uninominale si cu ce ne-am ales? Cu candidati care au castigat in colegii, dar care n-au intrat in Parlament. Au intrat, insa, destui care au iesit pe locul al doilea sau al treilea.

Acum vedem cum multi din cei alesi prin “vot uninominal” isi bat joc de alegatorii lor, migrand la alte partide. Vezi, Doamne, ei au fost alesi doar datorita calitatilor lor, nu si prin meritul partidului care i-a desemnat (ca doar si-au finantat singuri campania)! Am ajuns in situatia ridicola de a avea un grup de “independenti” in Parlament, tratat la egalitate cu grupurile politice regulamentare si care a ajuns sa constituie – din interese strict politicianiste – macazul care intoarce decisiv linia puterii. Iar autointitulatul lider al acestui grup declara senin la Radio Romania: “Membrii grupului nostru si sper ca toti parlamentarii, indiferent din ce partid face parte, va vota pentru un guvern… bla-bla-bla…”.

Nu are mare importanta ca acest Gaga postrevolutionar are cel mai mare grad militar, ca a fost si va mai fi ministru – ne-am obisnuit sa avem si nulitati in guverne. Dar faptul ca este “profesor universitar doctor in Drept, conducator de doctorate (!)” ne ajuta sa vedem imensitatea la care a ajuns impostura in Romania.

Am mai avut un referendum. Tot pe o falsa problema, prezentata drept nou panaceu. S-a votat sa avem un parlament mai mic si unicameral. In ritmul accelerat in care evolueaza nebunia politica, probabil ca nu va mai fi un for al interesului national, ci unul mult mai usor de controlat al interesului conjunctural si de grup. Asa cum merg lucrurile, urmatorul referendum va fi in jurul intrebarii “Nu-i asa ca Romania nu are nevoie de Parlament?”. Cu largul concurs al partidelor, care trimit tot felul de nechemati in forul legislativ si al presei – care-i mediatizeaza aproape exclusiv, nu ne indoim de rezultat.

Ne-a revoltat acum 20 de ani Silviu Brucan. Cum tot patitu-i priceput, acum nu ne mai ramane decat sa-i dam dreptate, cu amaraciune, lui Andrei Plesu: “Societatea romaneasca s-a transformat in arena unui mediocru turnir (…) Traim ultimativ probleme secunde, slujim decerebrat valori derivate”. Avem presedinte “implicat”, prim-ministru “dedicat treburilor publice”, primari “devotati urbei”, generali cu multe stele pretutindeni in structuri politice si gospodaresti, dar tot plutonierul Iarna stapaneste Romania, atunci cand calendarul ii da dreptul. Cand se va incalzi, ii va lua locul sergentul Ploaie sau caporalul Seceta. De ce sunt gradele atat de mici? Pentru ca, acum aproape 200 de ani, a fost nevoie de generalul Iarna ca sa-l infranga pe Napoleon in Rusia. In Romania, condusa de olimpienii locali, un tablagiu e de ajuns ca sa-i puna cu botul pe labe.