Asumarea raspunderii guvernului Boc pe legea salarizarii unice si cea a invatamantului starneste un val de critici. Multe dintre ele vizeaza continutul respectivelor texte legislative. Altele se refera la procedeul ales de guvern pentru adoptarea legilor cu pricina. La acestea din urma ma voi referi mai jos incercand sa demonstrez ca sunt neintemeiate.
Am citit multe comentarii care vorbesc de o dictatura a guvernului, de evitarea dezbaterii parlamentare, de sfidare la adresa parlamentului si asa mai departe. Asa sa fie? Asumarea raspunderii este un procedeu folosit si in alte tari democratice prin care un guvern incearca sa treaca niste legi importante in conditiile in care majoritatea care il sustine nu e suficient de stabila ca sa garanteze ca respectivele legi nu vor fi amanate, modificate in profunzime sau chiar respinse.
De ce sa-l consideram nedemocratic atata timp cat decizia adoptarii respectivelor legi o ia parlamentul? Dictatoriala este mai degraba guvernarea prin ordonante de urgenta care a devenit regula pentru guvernele din 96 incoace. Acestea sunt aplicabile inainte de-a fi validate de parlament. Astfel a fost posibila incheierea celebrului contract cu Sterling Ressources printr-un procedeu a carui “urgenta” e greu de justificat.
Mai rau, atunci cand o un astfel de act - ordonanta de reorganizare a guvernului Tariceanu - a fost respins in Senat, s-a luat in calcul adoptarea unei noi ordonante de urgenta cu un continut identic. Acestea sunt exemple clare de sfidare a parlamentului. Dupa cum tot o sfidare a Parlamentului a fost neaplicarea legii majorarii salariilor din invatamant de catre guvernul precedent si cel actual.
Citeste mai mult si comenteaza pe Inventarul Stricaciunilor Politice.
