Isteria provocata de moartea lui Michael Jackson pare sa se apropie de sfarsit astazi, cand trupul starului va fi inmormantat, in cele din urma, intr-un cimitir din Hollywood. In cele aproape doua saptamani care s-au scurs de la moartea lui Jackson am vazut lumea intorcandu-se in anii ‘90, cand hiturile sale faceau legea.

Marsuri pentru Michael, clipuri ale lui Michael difuzate non-stop la televizor si la radio, postate pe toate site-urile si bloguri, vanzari record de CD-uri. Multi fani l-au jelit cu durere sincera: „mereu te vom iubi, Michael!”. Unii, mai slabi de inger, s-au sinucis. Vedetele din preajma sa, de la Madonna la Paul McCartney, s-au declarat distruse. Unul dintre articolele cele mai comentate este cel al Lisei Marie Presley, in care fosta sotie a starului declara ca acesta era sigur ca va muri precum Elvis. Postul de pe MySpace al nepoatei lui Elvis Presley e, in acelasi timp, unul dintre cele mai sincere si mai bune texte scrise dupa moartea lui Michael: ea recunoaste, franc, ca nu a avut destula pricepere sa-l salveze.

Rari sunt si in Romania bloggerii sau editorialistii care s-au putut abtine sa scrie cel putin un rand despre Michael Jackson. Multe interventii, cand nu procedeaza la „arderea in efigie”, sunt cinice si aluneca pe panta celor mai vehiculate clisee. Am citit texte semnate de oameni de la care nu m-as fi asteptat niciodata sa comenteze ceva despre starul pop: pur si simplu, zonele lor de competenta nu se intersecteaza cu teritoriul lui Michael Jackson. Patru dintre acestia evolueaza in prima linie a comentatorilor cu pretentii elitiste: Mircea Cartarescu, Traian Ungureanu, Cristian Tudor Popescu si Mihai Neamtu.

Ca observatie de fond: despre morti numai de bine e o regula care ar trebui sa se aplice, totusi, in mass-media, cel putin pana la inmormantare. Sau, altfel spus, intre fenomenul Michael Jackson, cu bunele si relele sale, si omul Michael Jackson ar trebui facuta, la cald, o disociere de bun-simt. In fata mortii cu totii ar trebui sa simtim o minima sfiala.

Citeste restul materialului si comenteaza pe Blog de jurnalist cultural.