Am stat, aseara, pina la ora doua, ca sa aflu cine va cistiga Eurovisionul. Dupa cum deja s-a aflat, piesa Norvegiei a fost declarata cistigatoare prin votul publicului. Am ascultat 25 de piese, am vazut 25 de prestatii live. Si, intr-un final, am tras niste concluzii. Bune sau proaste, sint citeva chestiuni care mi-au atras atentia si nu pot sa ma abtin sa nu comentez.

“The Balkan girls, they like to party, like to party…”

Piesa Romaniei a fost, de departe, una dintre cele mai proaste. Si asta n-ar fi o problema, daca macar coregrafia si scenografia ar fi fost OK. Dar cind pleci la un concurs european cu o tentativa de melodie care n-are nici un zvîc, o piesa care foloseste frina de motor (si baga din viteza a treia in viteza intii, cind ar trebui sa-i dea a patra), pur si simpu nu ai motive sa speri la mai mult de locul 19.

Marele merit al celui care a scris vorbele piesei romanesti este ca a copiat ce a fost mai bun de la manelisti: a facut un refren din trei versuri care, in ciuda faptului ca este extrem de enervant, iti va ramine in minte si te va obseda citeva saptamini. Exact ca in cazul manelelor, cind auzi trei versuri si nu poti sa ti le mai scoti din cap, desi te enerveaza cumplit ca nu poti sa-ti aduci aminte altceva. Daca “The Balkan Girls” vor ramine in memoria vreunui telespectator european, va fi din cauza asta.

“Like nobody, like nobody…”

Culmea e ca Romania ar fi putut cistiga mai multe puncte daca ar fi avut o minima prezenta scenica. Dar cind Elena Gheorghe nu are o voce care sa-i permita sa topaie si, in acelasi timp, sa cinte, cind e suficient de vizibil ca are o voce limitata si ca nu poate ridica prea mult (si aici ma intorc la partea cu zvicul care a lipsit cu desavirsire, de unde si piesa plata), tu aduci patru fete sa topaie in jurul ei.

Serios, acum, ala a fost show? In ciuda melodiei foarte slabe, eu as fi bagat baletul ProTV in spatele Elenei Gheorghe. Cu zece fete care chiar stiu sa danseze si o coregrafie buna, ai fi rezolvat problema asta. Si macar pentru show ar fi luat mai multe puncte. Si nu, nu se pune problema ca se putea mai rau. Locul 19 este o pozitie foarte proasta, care demonstreaza ca romanilor le place s-o tina in petreceri, dar nu sa si munceasca. Pentru ca asta a fost piesa romanilor: o melodie trista, de duzina, nu ceva cu adevarat muncit, creat pentru a cistiga. Iar intertitlul de mai sus, respectiv unul dintre versurile refrenului, este o traducere aproximativa a unei vorbe traditionale autohtone: “Ca la noi, la nimenea“.

Eu cu cine votez?

Luind piesele separat, nu prea ai avea de unde sa alegi. Personal, mi-a placut cum s-au prezentat norvegienii, in ciuda faptului ca “Fairytale” e foarte similara cu o melodie a lui Vitas. Daca este ceva de retinut din prestatie, atunci optimismul emanat de solist este cel care a facut toti banii. A fost singurul care m-a facut sa rid in fata televizorului, ba chiar sa bat din palme vreo trei secunde.

Am retinut piesa Suediei. Desi nimic senzational, vocea Malenei Ernman nu poate sa te tina pe loc. N-ai cum sa o ignori si, chiar daca s-a clasat pe locul 21, este memorabila. Merita vreo doua locuri mai sus, cam pe unde s-a clasat Romania. Nici piesa Islandei n-a fost rea, in ciuda copiei lui Britney Spears. Ma rog, asta e impresia pe care mi-a lasat-o cintareata.

Pe de alta parte, Grecia a venit cu un nene care a cintat ceva in repertoriul Modern Talking, dar un pic mai stilizat, cu alte versuri si ceva adaptare pentru 2009, Marea Britanie a venit cu o dom’soara care a tinut mortis sa o imite pe Mariah Carey, iar Germania, cu tot cu fosta nevasta a lui Marilyn Manson - la Dita von Teese ma refer -, nu a avut decit o resapare a unei piese similare cu cele cintate in anii ‘60. E drept, cu o coregrafie si cu o scenografie de exceptie. De Finlanda nu mai spun, care a venit cu o piesa pe un tipar cit se poate de cunoscut in anii ‘90: E-Type, pentru cine-si mai aduce aminte.

Daca ar fi sa continui in aceeasi maniera, as spune ca Turcia nu-si merita locul, cita vreme toate piesele lor, de la Sertab incoace, suna la fel. Ucraina, pe linga mizeria care mi-a zgiriat urechile, a avut un show demn de a fi comparat cu un film porno extrem de prost: niste neni cu coifuri si cu doua table in jurul fundului, sarind pe linga o tanti in rosu. Penibil. Si au mai fost vreo doua manele, de pe-aici, din regiune, care n-ar fi meritat locurile pe care s-au clasat.

Palma pe care am incasat-o de la Moldova

Desi n-or sa fie putini cei care nu sint de acord cu mine, “Hora din Moldova” este o melodie foarte buna. Am vazut diverse reactii pe Twitter, spre exemplu, ca aduce a Goran Bregovic. Sintem, pina la urma, oarecum balcanici, e normal. Dar se scapa din vedere ca este o hora cit se poate de moldoveneasca, iar cei care au ascultat citusi de putina muzica populara romaneasca, stiu asta. Sau reactii de genul asta, adica ne-a facut Moldova, da? Normal, cita vreme au avut si muzica, si spectacol.

Cu toate ca ma amuza titulatura de “artist al poporului” prin prisma comunismului de la Chisinau, n-am avut cum sa nu remarc vocea lui Nelly Ciobanu. Imi pare rau ca in majoritatea inregistrarilor de pe youtube.com (precum aceasta, de la BBC3), nu se regasesc si vocalizele de la inceput. Femeia cinta extraordinar de bine.

Ce este cu adevarat remarcabil la prestatia Moldovei, este faptul ca au luat in seama unul dintre fundamentele Eurovisionului, acela de a transmite spiritul national. Si nu e vorba neaparat de muzica folclorica, ci de spectacol. Intrati in orice duty-free din aeroporturile romanesti si o sa vedeti, la vinzare, motive populare pe care, se spera, le vor cumpara turistii. Toate acele motive (si ma refer aici la formele mai mult sau mai putin geometrice pe care le-am vazut pe display-ul din fundalul scenei) au fost folosite si inca foarte bine.

Nu cred ca romanii au acordat 12 puncte Moldovei neaparat pe criterii geopolitice. As spune ca au votat pentru le-a dat un sentiment puternic de mindrie nationala. Acea mindrie pe care n-au putut sa o simta cind pe scena de la Moscova a urcat Elena Gheorghe.

“Xeroxita cronica”

Si ca sa nu mai lungesc textul, trebuie sa spun ce ziceam si aseara, pe Twitter: a remarcat cineva cite tari din regiunea noastra au venit cu piese copiate dupa melodiile de succes din anii anteriori. Si nu ma refer doar la Romania. E, probabil, ceva generalizat, care ma face sa-mi aduc aminte de comportamentul din online-ul romanesc: traim cu impresia ca, daca vom copia modele de succes, vom reusi sa se si implementam cu acelasi succes. Ni s-a demonstrat, inca o data, ca este un principiu cit se poate de fals. Ne-om pricepe noi foarte bine la copiat, dar cu ce ne ajuta? Ca succesul nu se vede.

Citeste si comenteaza pe Subiectiv.