Orice practician in domeniul relatiilor publice are multe de invatat de la sistemul de autopromovare al bisericilor crestine. In prezent, gama de promotionale este destul de variata, desi banala. Buticurile de pe langa biserici vand de la cruciulite, candele si icoane de diverse marimi pana la brosuri despre Fecioara Maria si tamaia adusa de la Muntele Athos. Ceea ce impresioneaza insa la PR-ul crestin este instrumentarul stravechi: oul vopsit si in special lumanarea, scrie Arthur Suciu pe blogul sau.
Nu exista probabil in toata istoria umanitatii obiecte de promovare mai durabile si mai simple. In plus, au intrat atat de adanc in constiinta credinciosului, incat nu este de conceput un Paste fara oua vopsite si fara lumanari.
Miracolul publicitar al crestinismului consta in identificarea sau crearea unor simboluri cu o semnificatie profunda si in repetitie. Luati toate tehnicile publicitare actuale, combinati-le pentru multimedia si tot nu veti reusi un efect mai puternic decat acela pe care un preot de tara il creeaza atunci cand spune: „Veniti de luati lumina!”. Explicatia nu consta numai in contaminarea psihologica a credinciosului, in faptul ca acesta este captiv al propriei disonante cognitive.
Efectul este creat printr-un sistem de PR, in care fara indoiala ca lumina si suportul ei (lumanarea) joaca un rol la fel de important ca si declaratia de credinta. Aceasta identitate intre continut si forma, specifica religiei, face ca obiectele promotionale sa aiba o forta neobisnuita. De asemenea, spre deosebire de publicitatea profana, bazata pe diversitate si pe atractia noului, publicitatea religioasa mizeaza pe repetitie, multiplicarea aceluiasi, accesul spontan la vechi si stravechi, altfel spus: la eternitate.
Aflandu-ma, in noaptea de Inviere, la o biserica din Drumul Taberei, l-am auzit pe preot citind punctajul primit de la Patriarhie, cel cu lumina de la Iersualim. Nu uitase sa introduca atributele de imagine necesare identificarii pozitive de catre public a Patriarhului Daniel. Ca urmare, gandul credinciosilor s-a mutat imediat de la Iisus Christos, cel care tocmai inviase, la Preafericitul. Oamenii discutau despre lumina si nu despre Lumina.
Ca practician in domeniul relatiilor publice, nu pot sa nu remarc ingeniozitatea cu care publicitarii Patriarhului s-au ingrijit de imaginea clientului lor. De asemenea, din perspectiva politicii publicitare, se poate spune ca actiunea Patriarhiei a reusit sa ia pe ultima suta de metri fata initiativei similare a Arhiepiscopiei Sucevei. Consilierii Patriarhului au gasit si argumentatia necesara pentru a motiva demersul: anul acesta se implinesc 650 de ani de la recunoasterea oficiala a Mitropoliei Tarii Romanesti (se stie ca asemenea potriviri sunt usor de gasit chiar si pe Internet).
Daca as fi activat insa in zona publicitatii religioase, i-as fi spus Preafericitului ca aducerea cu avionul a luminii divine de la Ierusalim la Bucuresti este o greseala strategica de imagine si, in plus, o greseala de ordin religios. Asa cum in armata nu te poti face remarcat decat respectand intocmai si la timp ordinul superiorului, in biserica totul tine de dragostea fata de Christos, de apararea imaginii publice a Mantuitorului, iar credinciosul, macar ca e Patriarh, ramane undeva in umbra.
L-as fi rugat deci pe Patriarh sa nu dea ouale si lumanarile pe charter! In al doilea rand, avionul este, crestineste vorbind, o erezie publicitara. Un hermeneut de talia lui Mircea Eliade n-ar putea intelege cum o epifanie este transportata cu avionul si elicopterele. Preafericitul vrea cumva sa spuna ca aceasta este singura cale prin care bunul Dumnezeu mai poate fi pogorat pe meleagurile noastre?
Citeste si comenteaza peblogul lui Arthur Suciu.
4
2
