Tema dictaturii a intrat in faza delirant-otevista: pe Emil Constantinescu il bantuie nevestele de ambasadori spionate. Un fost sef SIE acuza, plange si suspina. La televizor, o fosta victima se cuibareste, ca la Iarta-ma, la pieptul calaului, uniti de frica ascultarii telefoanelor. I-ati ghicit aici pe Ciuvica&Nastase. Mascaricii vorbesc de spionita in casa turnatorului, adica Badea la televiziunea lui Felix. Pluteste, asa, un aer de dictatura bulevardiera care numai sumbru nu este. Mai lipsesc din peisaj piticul porno, sexy braileanca si Magda Ciumac sa reclame ca nu mai suporta ca serviciile si Traian Basescu sa-si vare nasul tot mai adanc in intimitatea lor. Hai, ca se poate...

Orice rahat dezgropat acum, orice facatura care arata ca Romania e condusa cu ochiul si timpanul, trebuie scormonite si analizate strategic in emisiuni televizate astfel incat natia sa priceapa ca puterea (a se citi Basescu) stie tot ce misca.

Oricine se simte persecutat, urmarit, interceptat, oricine a trait un thriller cu spioni are acum ocazia sa-l povesteasca in direct, la televizor. In atmosfera de gulag basescian creata si intretinuta de televiziunile lui Vantu si Voiculescu, orice potential borfas, urmarit pe bune de procurori, devine garantat victima daca povesteste cat mai ofensat cum i-au fost ascultate telefoanele.

E adevarat, marturiseste Gyorgy Frunda, faceam un nevinovat lobby in favoarea numirii unui judecator iar DNA-ul, ce tupeu, mi-a ascultat telefonul! Oroare si revolta. Mai nostim e ca se intampla pe vremea lui Nastase.

Unde e Gigi Becali? Cum de nu l-a pus nimeni sa denunte ingrozitorul abuz comis de procurorii care-l ascultau, in timp ce el dadea o spaga la Cluj ca sa se respecte legea? Intreb si eu, revoltat de pasivitatea colegilor de breasla, cum si-au permis sa-l asculte in dosarul Valiza cand domnul Gigi stia clar ca e ascultat si isi baga, in numele legii, ceva in gura lor? Iata dovada:

Radoi Mirel : ...Da’ telefonul e ascultat?

Becali George : Pai, da’ auzi, normal ca e ascultat.

Radoi Mirel :A! Pai, atunci trec eu maine, nasule, dimineata. Mata esti la palat?

Becali George : Pai, zi, mai, ca imi bag p...a! Ce daca e ascultat?! Sa-mi suga p...a!

Veniti la televizor, spovediti-va pe bloguri si postati pe unde apucati! Nu va cere nimeni sa probati, doar se stie ca in Romania ascultatul telefoanelor e sport de masa! Facem o colectie de marturii, il fragezim bine pe Dictator, astfel ca natia sa nu se mire atunci cand Parlamentul va face o comisie care sa-l ancheteze. Romani, treziti-va! Vin alegerile prezidentiale! Ridicati-va impotriva tiraniei!

Ascultati Vocile cand va soptesc ca UE si americanii va scotocesc prin sms-uri si mail-uri! Povestea asta cu terorismul si crima organizata e la vrajeala. Ei au un plan. Ei stau cu ochii pe Voi. Nu va suna suspect noile pasapoarte biometrice, valabile de la 1 ianuarie?

V-ati pus problema ca, atunci cand Ei va citesc retina e posibil, repet, e posibil, sa va implanteze un cip in cap? Iata ce spunea Ion Iliescu la Antena 3: "Sub pretextul luptei impotriva terorismului se folosesc aceste practici care contravin fundamental drepturilor omului. Cei mai ascultati cetateni sunt cei ai tarii cu cea mai avansata tehnologie, SUA". Deci, e posibil.

Nu e clar daca atmosfera asta de un cretinism feroce e ceva premediat, un plan dinainte stabilit sau daca strategia demascarii ocultei basesciene cu ramificatii mondiale s-a construit din mers dupa scandalul Ardealean. Practic, atunci s-a produs declicul in mintea adversarilor lui Basescu. Tot pe atunci au inceput sa sclipeasca ochii lui Saftoiu pe micile ecrane, mai intai bolnavicios, mai apoi speriati si plangareti.

Cum in Romania nu exista planuri cu bataie mai lunga de trei zile, toata nebunia interceptarilor pare mai degraba o improvizatie politica. De la scandalul Ardelean incoace, aproape fiecare subiect a fost rastalmacit si interpretat in asa fel incat sa serveasca temei unice: dictatura lui Basescu, deriva spre autoritarism, intoarcere la statul totalitar. Modificarea Constitutiei, directiva UE referitoare la retinerea datelor de trafic, marturisirile lui Saftoiu si Constantinescu au completat un tablou halucinant, au amplificat delirul public colectiv.

Unele prostii – cum ar fi declaratiile lui Caludiu Saftoiu – par puse cu mana, altele suna ca simple frustrari, aiureli din ficat. Nu putea rata domnul Constantinescu, marele invins de securitate, un moment mai bun sa-si verse fierea pe cei care, un fleac, l-au ciuruit. Asa ca fostul sef de stat a dat in fapt o istorie bizara cu ofiteri SIE obsedati de neveste de ambasadori. Al dracu' dom' Milica, om cu printipuri cum il stiti, a dat cu ei de pamant.

Spectaculoasa dezvaluire eroica facuta de don Quijote de la Realitatea venea sa intareasca spusele fostului sef SIE, Claudiu Saftoiu: securistii lui Basescu lucreaza murdar. N-a mai contat ca a fost un fas, ca Saftoiu implora cu ochii in lacrimi o realizatoare de la Antena 3, isterizata de groaznicele dezvaluri facute despre Traian Basescu, sa-l creda ca a scos, din greseala, vanturi pe gura.

Nu conteaza ca directiva UE infierata la telvizor nu vorbeste de continutul convorbirilor telefonice. De cateva zile, rostogolim un singur subiect: marea ascultare! Big Brother!

Apropo de dom' Milica. Prin '98, aparuse o femeie care pretindea ca serviciile secrete i-au implantat un cip intr-un picior pentru ca fostul presedinte s-o poata urmari prin satelit. Luminita Neamt pe numele ei, pretindea ca e amanta lui Emil Constantinescu si ca i-a fost implantat cipul prin somn, in decembrie 1996, in piciorul drept.

Femeia zicea ca a stat vreo trei ani cu umflatura suspecta crezand ca e muscatura de paianjen pana cand, intr-o buna zi, i-au scos cipul la Spitalul Militar. Desigur, toata povestea putea a facatura peremista, dar cum va suna povestile indrugate astazi de Saftoiu? Oare ce parere are despre femeia cu cip? Nu cumva incepuse, in sinea lui de fost sef SIE, s-o creada?

Dar cei mai simpatici au fost, miercuri seara, la Antena 3, Mugur Ciuvica si Adrian Nastase. Nu se putea gasi un cuplu mai nimerit sa comenteze complotul fortelor malefice din Romania, din UE, de pe planeta, in general, impotriva cetatenilor neajutorati, decat o fosta victima si un fost calau.

Ciuvica fusese umflat din strada prin 2004 dupa Armaghedon-ul impotriva lui Adrian Nastase distribuit pe net. Iata-i astazi depanand amintiri la Antena 3 despre vremurile in care nici un SMS codificat anti-Nastase nu ramanea nepedepsit:

Adrian Nastase:Deci in momentul in care au aparut acele comunicatii neidentificabile teoretic pe internet, fara autor, toata lumea a fost extrem de dezorientata. Si nici acum nu stim inca cum trebuie sa reactionam la astfel de mesaje.

Mugur Ciuvica: Cu blandete, domnul Nastase, va rog eu. In numele viitorilor internauti.

Adrian Nastase:Eu cred in continuare ca mesajele, chiar daca sunt pe internet, trebuie semnate. Asa cum le semnez si eu la mine pe blog, cum semnez si eu e-mail-urile etc. Deci in continuare cred lucrul asta. Trebuie sa-ti asumi o anumita responsabilitate atunci cand vrei sa spui un anumit lucru. Dar dincolo de aceste chestiuni, e o lume noua, aceasta a comunicatiilor electronice, care s-au dezvoltat extraordinar de mult. Si va mai aduc aminte ce probleme au avut intr-adevar cei de la Interne in perioada pana in 2004... Era un tip la Timisoara, il urmareau, nu stiu ce facuse, era un mare gangster international...(Media Monitoring)

  • P.S. La asta se rezuma dezbaterea despre dicatatura: a fost odata un mare gangster, de fapt mai multi, si cativa nebuni pe langa ei ingrijorati ca Dictatorul le implanteaza un cip in afacerile lor cu statul. Seara s-a incheiat cu un senzational numar de strambaturi din nas executat de Mircea Badea impotriva spionitei, altminteri specializarea din tinerete a turnatorului Felix, astazi mare proprietar de experti in dictaturologie.