Astazi, America traieste o zi istorica: Barack Obama, al 44-lea presedinte si primul de culoare, se pregateste sa isi preia mandatul. Acesta vine la Casa Alba intr-un moment extrem de dificil, fiind confruntat cu cele mai mari probleme pe care un presedinte american le are de rezolvat de la Roosevelt incoace, scrie Khris pe blogul sau.

  • In domeniul economic, mostenirea lasata de catre predesesorul sau George Bush este de natura sa il faca pe Obama sa se ia cu mainile de cap: un sistem bancar aproape paralizat, un deficit bugetar urias, un somaj in crestere accelerata si o posibila deflatie care ne aminteste de marea criza din 1929-1933, perioada in care fermierii aruncau laptele pe camp pentru a sustine preturile. Noul presedinte a propus un program de stimulare a economiei in valoare de un trilion de dolari, insa multi dintre economisti considera ca nici macar aceasta suma uriasa nu garanteaza iesirea din criza.
  • Pe plan extern, provocarile sunt cel putin la fel de mari: doua razboaie in derulare – Irak si Afganistan, eternul conflict Israel-Palestina si disputa cu Rusia in problema scutului antiracheta. Sa le luam pe rand.
  • Razboiul din Irak: Obama a propus retragerea completa a trupelor americane stationate acolo insa aceasta miscare poate genera probleme deosebite in sensul ca ofera Iranului posibilitatea influentarii situatiei politice din Irak, lucru care deranjeaza aliatii americani din zona, in special Arabia Saudita. Acum este insa momentul pentru inceperea unor discutii SUA-Iran in scopul incheierii unui acord prin care Iranul sa garanteze neamestecul sau in politica irakiana. Nu stiu ce poate SUA oferi in schimbul unor asemenea garantii insa este greu de imaginat in acest moment un acord SUA-Iran care sa aduca beneficii egale ambelor tari.
  • Razboiul din Afganistan:este clar ca razboiul impotriva talibanilor bate pasul pe loc iar solutia propusa de Obama este aceea de crestere a numarului soldatilor detasati acolo, in special de catre tarile europene. Aceasta abordare ii nemultumeste insa pe aliatii europeni care, in conditiile actualei crize financiare si cu o opinie publica tot mai pornita impotriva acestui razboi, nu sunt dispusi sa „investeasca” sume si mai mari de bani intr-un conflict in care pana acum nu s-au obtinut rezultate concrete.
  • Administratia SUA are de ales intre a continua razboiul la fel ca si pana acum, cu sanse minime de a ajunge la un final rapid, sa isi retraga trupele, oferind astfel talibanilor oportunitatea de a prelua din nou controlul tarii sau poate negocia un acord cu talibanii, atitudine ce poate genera insa dezamagire in randul suporterilor actualului presedinte, mai ales in eventualitatea in care trupele americane vor intarzia si retragerea din Irak.
  • Conflictul Israel-Palestina: politica lui Barack Obama in ceea ce priveste acest conflict este inca neclara, acesta nefacand nici o declaratie legata de razboiul preventiv pe care Israelul l-a declansat cu trei saptamani in urma, limitandu-se la a mentiona ca in acest moment, America are un presedinte iar noi vom afla parerea sa doar dupa investitura. George Bush este cunoscut ca fiind un sustinator neconditionat al Israelului si probabil ca acest razboi a fost initiat pe ultima suta de metri al mandatului acestuia tocmai pentru a evita un posibil oprobiu din partea noii administratii. Pentru a nu strica ceremonia de investitura a noului presedinte, cu 3 zile inainte de acest moment Israelul a luat decizia unilaterala de incetare a focului in Gaza, motivul fiind acela ca obiectivele stabilite au fost atinse. Rezolvarea acestui conflict va reprezenta in mod sigur una dintre prioritatile de politica externa ale americanilor.
  • Disputa cu Rusia: in momentul in care a Obama a fost ales, Rusia a anuntat transferul unor rachete in Kaliningrad, ca raspuns la implementarea scutului antiracheta american in Polonia. Probabil SUA va incerca sa formeze o coalitie europeana cu ajutorul careia sa opuna rezistenta expansiunii Rusiei, insa in Europa, interesele sunt divergente: dependenta de gazul rusesc, Germania nu va sustine o astfel de initiativa in timp ce Franta si Anglia ar putea acorda o mana de ajutor americanilor. Confruntata cu retrageri masive de capital si cu un pret al petrolului in scadere, Rusia pare pregatita sa negocieze un acord, deznodamantul ramanand insa incert.

Inca de la anuntarea candidaturii la presedintie, Barack Obama s-a bucurat de un sprijin popular masiv atat in SUA cat si in aproape toate tarile lumii (in Germania a vorbit in fata a peste 200.000 de oameni), alegerea sa fiind salutata intr-o forma sau alta si de catre cei mai inversunati adversari ai Americii: Mahmud Ahmadinejad, Hugo Chavez sau Fidel Castro. De la Kennedy incoace, niciun alt presedinte nu a venit la Casa Alba pe un asemenea val de simpatie insa putini dintre acestia au fost confruntati cu atat de multe probleme.

Daca va reusi scoaterea tarii din situatia dificila in care se afla, noul presedinte va intra cu siguranta in istorie, alaturi de George Washington, Martin Van Buren sau Abraham Lincoln.

Citeste si comenteaza peblogullui Khris.