Daca editorialistul Hotnews a mers vreodata la picnic intr-o zona mai saraca in iarba atunci nu ma indoiesc ca stie fenomenul. Locul ales pare cel mai golas si mai pietros posibil; te uiti in jur, o multime de zone cu iarba mai deasa si mai verde. Dar, ca un facut, in clipa in care alegi o alternativa noul loc pare cel mai golas si mai pietros posibil; mai putin verde si vesel decat cel pe care l-ai parasit din acelasi motiv! Paradoxul se explica printr-o iluzie optica foarte simpla si usor de analizat: alternativele nu sunt mai bune si mai verzi, ci doar par asa din pricina distantei. Si, chiar daca nu poti ajunge la concluzia asta pe baza analitica, ea e inevitabila pe baza empirica: te poti invarti in cerc cat vrei urmarind acel loc mai bun, vei da mereu peste unele cel putin la fel de proaste. Realitatea are prostul obicei de a ramane la fel de goala si de dura indiferent cat de verzi si luxuriante sunt iluziile cu care o confruntam.

Numai ca nu intotdeauna are loc o astfel de confruntare. Daca ar participa la un picnic dl Tapalaga ar avea posibilitatea sa puna in practica alternativa analizata: daca iarba i se pare mai verde in alta parte ar putea sa verifice pe pielea si cu proprii sai ochi daca asa stau lucrurile sau nu. In schimb, atunci cand analizeaza alternativele actualei formule de guvernare, teoriile sale si ale altora nu sunt testate niciodata la modul practic – lucru cat se poate de regretabil din punctul de vedere al rigurozitatii, nu neaparat si din altele. Pentru ca altfel, daca confruntarea cu frustranta realitate este evitata, e usor sa ne luam drept reale iluziile.

Intr-un articol aparut la finalul anului trecut, dl Tapalaga reia, intre altele, discutia asupra actualei coalitii de guvernare PD-L - PSD, a consecintelor si alternativelor ei.

De dragul claritatii am sa separ de la bun inceput doua teme de discutie si doua critici aduse in articolul acesta si in altele. Prima tema si critica se refera la formula de guvernare cu cele doua partide. Cealalta se refera la calitatea scazuta si problemele ministrilor care compun cabinetul Boc si a programului de guvernare. Aceasta din urma tema este cat se poate de importanta din prisma interesului public, si criticile sunt foarte pertinente, dar nu e subiectul acestui articol, asa cum nu ar trebui sa fie amestecata in discutia privind alternativa de guvernare. Caci asistam la o falsificare a analizei pe baza de vinovatie prin asociere: formula de guvernare e proasta pentru ca ministrii sunt prosti. Ca si cum, daca ar fi guvernat singur (acum sau ulterior), oricare din partidele care alcatuiesc aceasta alianta ar fi guvernat, musai - musai, cu alti membri pe posturile de ministri.

Ca alternativa, dl Tapalaga enunta din nou ideea guvernului minoritar PD-L:

“Nici azi nu sunt convins ca un guvern minoritar PDL era o catastrofa mai mare decat pestritul cabinet Boc. Nu cumva un PSD la putere franeaza proiectul modernizarii mai puternic decat o poate face din Parlament? Ce au riscat liberalii, guvernand cu 20%? ”

(Dan Tapalaga - “Al patrulea partid”)

Nu stiu cum as putea contra-argumenta o convingere, nu pot decat sa regret din nou ca nu poate fi confruntata direct cu realitatea. Am scris un articol care a analizat perspectivele acestei alternative, la finalul caruia am intrebat de ce ar fi fost preferabila. Nu am primit raspuns acolo. Nu primesc nici in intrebarile retorice de mai sus. Inainte de a discuta cat poate frana PSD proiectul modernizarii daca e in guvern, intrebarea mea retorica e cum anume poate un guvern minoritar sa puna in practica orice proiect de modernizare, sau de alt fel? Dand sau chiar anuland legile din parlament prin OUG-uri, dupa precedentul stabilit de cabinetul Tariceanu II? Cu alte cuvinte, un proiect de modernizare pe baza de incalcare a Constitutiei?

Trebuie sa explic, inca odata, ca un guvern minoritar e posibil, in schimb o guvernare minoritara e imposibila intr-o democratie. Minoritatea nu poate lua decizii. PNL si UDMR, cu 20%, au facut guvernul. Dar de guvernat, au guvernat cu PSD! Stim acum si coordonatele ascunse ale intelegerii: PSD asigura pastrarea unui sistem electoral proportional, in schimb PNL se angaja sa sprijine un guvern condus de PSD dupa alegeri. A fost oricum o guvernare bazata pe impostura, PSD participand la guvernare dar refuzand sa-si asume responsabilitatea, sustinand in acelasi timp ca e partid de opozitie. Macar din punctul acesta de vedere refuzul PNL de a onora intelegerea, daca va duce pe viitor la evitarea unor astfel de situatii, e de aplaudat. Dincolo de asta, e evident ca exemplul cabinetului Tariceanu II (presupunand ca ar exista motive sa pledam pentru el!) NU ar fi putut fi, pur si simplu, reprodus de un eventual cabinet minoritar PD-L!

PD-L singur la guvernare nu e singura alternativa pomenita in articol. Inainte de aceasta, autorul afirma ca,

“Daca avea incredere in propria sa alcatuire ca partid, PD-L n-avea decat sa ramana in opozitie, sa-si intareasca acolo capitalul de popularitate.”

(Dan Tapalaga - “Al patrulea partid”)

Bun, trebuie sa spunem ceva de la bun inceput, ca sa stim despre ce discutam: “ramanerea PD-L in opozitie” pe care o sugereaza dl Tapalaga este unul si acelasi lucru cu “guvern condus de PSD”. Presedintele Basescu ar fi trebuit, pentru alternativa asta, sa desemneze un candidat la premier din partea celuilalt partid mare, iar guvernul acestuia ar fi trebuit sa treaca prin Parlament. Abia atunci ar fi putut PD-L “sa ramana in opozitie”. Insa nu stiu daca ar fi ajuns acolo si din punctul de vedere al dezbaterii si opiniei publice.

Adica, e o contradictie ironica. Nu doar ca aceasta alternativa se contrazice cu cea anterioara la nivel de criteriu (daca PSD pune in primejdie modernizarea din guvern, atunci desigur ca e si mai rau daca conduce guvernul!). Dar imi amintesc ca obligarea presedintelui de a numi un premier PSD (de catre o coalitie PSD-PNL) era prezentata anterior in culori mai degraba sumbre. Ciudat cum a devenit brusc dintr-un fel de complot sinistru un lucru dezirabil! Si ma indoiesc ca electoratul acestui partid, in integralitatea lui, ar fi impartasit aceasta idee, si ar fi fost fericit cu situatia asta. Sunt convins ca, privind din situatia unui guvern PSD imaginea unui guvern PD-L cu PSD ar fi parut cu mult mai verde. Pentru ca dl Tapalaga are deplina dreptate atunci cand acuza deziluzia publica generata de aceasta alianta, dar deziluzia asta reala nu valideaza iluziile alternative si imaginare. Ideea ca un electorat ar putea aplauda intrarea voluntara in opozitie a partidului sau, si intrarea la guvernare a partidului antagonic, este absolut deplasata.

Sigur, electoratul PD-L nu conteaza cu nimic mai mult decat cel al PSD. Intrarea la guvernare a acestui partid ar fi fost, pentru inceput, pe placul acestuia. Dar ar fi putut guverna PSD? De fapt, acest scenariu e identic, din acest punct de vedere, cu cel cu PD-L minoritar la putere! Ajungem fie la o guvernare bazata pe impostura, cu PNL sau PD-L jucand de data asta rolul partidului care se pretinde in opozitie si sprijina puterea (cu consecintele previzibile); fie la o non-guvernare, cele doua institutii aflandu-se mereu in situatia de a se bloca si sabota reciproc. Ma indoiesc ca electoratul PSD, sau al oricarui alt partid, ar fi fericit cu o asemenea situatie…

Imi dau foarte bine seama ca aceasta formula de guvernare displace multora, si nu ma refer doar la comentatori din presa, ci la publicul larg - si acest lucru reprezinta fara indoiala o problema. Dar daca o problema e reala nu inseamna automat ca la fel de reale sunt oricare din solutiile propuse pentru rezolvarea ei. Uneori “solutiile” pot fi probleme si mai mari.

Citeste si comenteaza pe Inventarul Stricaciunilor Politice.