Presedintele Senatului Mircea Geoana a devenit vice-presedinte in CSAT, gratie unei Ordonante de Urgenta emisa de guvernul Boc. Respectiva modificare a legii CSAT - prevazuta in pactul semnat de cele doua partide de guvernare - a avut parte in general de o primire ostila din partea comentatorilor politici. Si daca n-ar fi fost euforia pe care o produce consumul sampaniei si a altor bauturi specifice sezonului, fara indoiala ca ecoul criticilor ar fi fost si mai puternic. Ca de obicei in corul critic se pot recunoaste si cateva voci care suna fals. Una dintre ele este cea a lui Cristian Pirvulescu care semneaza un editorial in Cotidianul intitulat apocaliptic “Apusul separatiei puterilor”. Argumentul invocat este ca:

“…daca presedintele Senatului, parte a legislativului, participa la sedintele unei institutii executive, ba mai mult, ii devine chiar vicepresedinte, pe cine mai controleaza Parlamentul?“

Dl. Pirvulescu pare sa uite faptul ca orice ministru, inclusiv seful principalei “institutii executive” are dreptul garantat de Constitutie (la articolul 105) de-a fi “parte a legislativului”. Faptul ca Adrian Nastase sau Calin Popescu-Tariceanu au fost in acelasi timp deputati si prim-ministri nu pare sa fi determinat ”caderea in dizgratie a batranei separatii a puterilor”, ca sa-l citez din nou pe dl. Pirvulescu. In schimb, se pare ca atunci cand l-a vazut pe Mircea Geoana in CSAT, biata batrana a facut un soc si e pe cale sa-si dea duhul.

Exista insa si critici pertinente contra acestei masuri. Si anume bunaoara cea care subliniaza ca se reia paguboasa traditie autohtona de-a crea functii sau atributii speciale pentru anumite persoane, in speta pentru presedintele PSD. Si ne putem intreba pe buna dreptate de ce, in conditiile in care cele doua Camere ale Parlamentului au atributii identice, presedintele Senatului are dreptul la o functie in CSAT in timp ce presedintele Camerei Deputatilor nu e nici macar membru in respectivul consiliu.

Pe de alta parte insa, daca analizam mecanismul politic care a condus la luarea acestei decizii, gasim argumente care o justifica. Sistemul nostru de vot produce guvernari de coalitie. Dl. Pirvulescu o numeste pe aceasta, cu dispret, “coalitie de targuiala”, dar sustine in acelasi timp ca sistemul de vot e bun. Cert este ca intr-o coalitie exista (cel putin) doi lideri care aspira la o functie politica importanta, iar impartirea acestor functii face obiectul “targuielii”, (”trocului”, ”cascavalului” etc.) fara de care nu se poate guverna. In 2004 unii au obtinut presedentia iar ceilalti sefia guvernului. In 2008 a avut loc pentru prima data un scrutin exclusiv parlamentar. Functia de presedinte fiind deci ocupata, trebuia gasita o a doua functie de importanta comparabila cu cea de prim-ministru. Or, o astfel de functie nu prea exista. Sigur ca presedintele Senatului este in mod oficial “al doilea om in stat”. O fi oficial, dar este cat se poate de fals, fiindca singura atributie a presedintelui Senatului care poate sa justifice un asemenea rang nu se exercita decat in cazul in care presedintele moare sau isi pierde mintile. Si chiar si atunci doar pe o durata de maximum trei luni.

Ierarhia reala, cea a puterii politice, este alta. Pozitia a doua in stat o detine de fapt primul ministru. Mai mult, in conditii de coabitare, cum s-a intamplat in legislatura trecuta, importanta acestuia din urma o depaseste pe cea a presedintelui. In paranteza fie spus, este motivul principal pentru care negocierile pentru o coalitie de guvernare intre PNL si PDL au esuat. Sa ne reamintim ca propunerea liberalilor, exprimata de Bogdan Olteanu a fost :

” (…) o sustinere comuna a candidatului la presedintie Traian Basescu, pentru ca, evident, Traian Basescu fiind presedinte in functie sustinut de PD e normal sa-l sustinem pe el impreuna, si sustinerea unui prim-ministru PNL in aceeasi formula de tandem in care s-a mers si in 2004″

Cu alte cuvinte, pozitia numarul unu, in schimbul unei promisiuni de sprijin pentru candidatura la pozitia de rang doi, cu argumentul ca in ierarhia oficiala ordinea e diferita. De cealalta parte, in acelasi spirit al falselor ierarhii, PDL-ul i-a propus dlui Tariceanu presedentia Senatului. Adica functia actuala a dlui Geoana care, limitata in general la activitatea camerei parlamentare cu pricina, nu sufera comparatie cu cele doua citate mai sus. De altfel, exemplul CSAT este cat se poate de relevant. Avem de-a face cu o institutie care poate sa ia decizii de importanta angajarii tarii intr-un razboi. Din ea fac parte pe langa presedinte, toti ministrii mai importanti, sefii militari si ai serviciilor secrete. Dar persoana care oficial are rangul secund in ierarhia demnitarilor, nu participa la luarea unor astfel de decizii. Este bineinteles o situatie absurda si ea justifica in opinia mea pretentia dlui Geoana.

Este important ca aceste argumente sa fie intelese facandu-se abstractie de persoanele care ocupa in acest moment functiile in discutie. Fiindca, daca nu acceptam ideea functiilor create ad-hoc pentru anumite persoane, este la fel de nefiresc sa o respingem cu argumente construite ad-hoc impotriva persoanelor respective.

Citeste si comenteaza pe Inventarul Stricaciunilor Politice.