Am sa incep acest articol spunand ceea ce n-o sa scriu in el. N-am sa resping criticile la adresa noului sistem de vot, din contra, caci majoritatea lor sunt intemeiate. Insa trebuie sa constat ca mass-media noastra sufera de un fel de extremism volatil al punctelor de vedere care face foarte dificila dezbaterea. Cea privind sistemul de vot este un exemplu excelent. Inainte de alegeri tonul general asupra sistemului era de mare satisfactie (”avem in fine sistem uninominal!”) si nimeni nu statea sa citeasca ce scrie in lege si sa analizeze ce rezultate va produce.

Dupa alegeri tonul dezbaterii a ajuns brusc in extrema cealalta, comentatori si “analisti” s-au declarat socati de rezultat iar canalele de televiziune tot striga de mai bine de o saptamana despre “efectele perverse ale uninominalului”, “aberatiile uninominalului” etc.

Este cat se poate de necesar, in acest caz, ca cineva sa vorbeasca si despre calitatile acestui sistem de vot nou introdus. Are nevoie si de critica si de aparare pentru ca e un instrument, si e perfectibil. Sistemul dlui Stanciu are calitati, fie sa nu le trecem cu vederea caci riscam sa le pierdem. Sistemul are defecte, fie sa vedem exact care sunt ca sa le putem elimina.

De fapt, pe blogul acesta am tot discutat despre defecte. Dl Parvulescu apara si el acest sistem original de vot, dar suntem departe de a face acelasi lucru, caci presedintele APD apara exact ce ar fi de criticat. In speta caracterul proportional, faptul ca procentul de vot se regaseste intocmai in cel de mandate. Problemele acestui rezultat au devenit evidente. Dl Parvulescu face turul televiziunilor cu acelasi refren axiomatic: “proportional e corect, voturile nu se pierd, toata lumea votanta e multumita”. Iar daca realitatea spune altceva, cu atat mai rau pentru ea. Caci realitatea chiar spune altceva. Alegerile pe sistem proportional n-au produs nici un castigator, in loc de asta au produs o coalizare pentru guvernare a doua partide antagonice, fapt care a nemultumit pe buna dreptate o buna parte a votantilor lor (vreo 70%), si nici votantii partidelor ramase in opozitie nu cred ca sunt mai multumiti. Singurul multumit pare sa fie dl Parvulescu! Am intrebat care ar fi fost alternativa acestei coalitii, raspunsul a venit in forma unei utopii (guvernare minoritara); ca orice utopie aceasta s-ar fi risipit la primul contact cu realitatea, starnind aceeasi nemultumire. De cand am inceput sa scriem, pe acest blog, despre schimbarea sistemului de vot, am spus ca trebuie eliminata fragilitatea coalitiilor de guvernare provocate de sistemul de vot proportional. La un an jumatate, o noua lege electorala si noi alegeri distanta vedem ca avem EXACT aceeasi problema.

Cealalta problema a fost faptul care face acest sistem de vot original sa fie si unic (iar asta nu e deloc o lauda): cazul in care intr-o competitie directa castigatorul la voturi rateaza mandatul care revine perdantului. Trebuie neaparat spus ca sistemul face asta tot pentru asigurarea proportionalitatii! E o problema si cu principiul si cu implementarea lui particulara. Si mai e o problema cu explicarea lui. Cand am explicat de ce dl Tariceanu va castiga totusi mandatul, cineva a contra-argumentat cu explicatia de autoritate a aceluiasl Cristian Parvulescu. Care s-a dovedit a fi gresita. Or, daca presedintele celui mai proeminent ONG in domeniu si de departe vocea de autoritate in aceasta privinta se poate insela, atunci va inchipuiti cat de mult intelege electoratul din acest sistem care ar trebui sa-i exprime vointa. Intuitivitatea rezultatelor si claritatea functionarii sunt criterii esentiale ale unui sistem de vot. Sistemul dlui Stanciu si al APD sta mizerabil la acest capitol.

Acum o sa spuneti ca am scris ca apar sistemul de vot doar ca sa ma alatur corului de critici. Are ceva de aparat acest sistem? Da!, are, si trebuie doar sa facem o comparatie cu ce se intampla cand parlamentarii erau pe liste. Pentru prima oara, parlamentarii au avut un raport direct cu alegatorii lor, pentru prima oara s-au dus fiecare sa vada macar cum arata comunitatile pe care urmeaza sa le reprezinte. Am vazut articole care radeau de “fuga” dlui Nastase in comunele din jurul Mizilului, sau a dlui Geoana la Dabuleni. Poate ca sunt lucruri de ironizat si criticat in aceste episoade, dar ele in sine sunt un lucru foarte normal, si excelent prin comparatie cu fostul sistem, unde intre reprezentanti si reprezentati erau distante kilometrice si nu doar din punct de vedere geografic. Apoi, va amintiti pana acum de vreun caz de alegeri parlamentare unde sa se titreze ulterior “liderul X. n-a prins un loc in parlament”? Nu. Listele de partid, cu locurile lor eligibile, faceau acest lucru practic imposibil. Sigur ca liderii au fugit de confruntari reciproce, ceea ce e normal; si si-au trasat colegii sigure, ceea ce e anormal dar se poate corecta. Dincolo de asta ramane faptul ca electoratul a vazut, pentru prima data la niste alegeri parlamentare, ca succesul sau infrangerea unui politician depinde de votul lor. Uneori intr-un mod de neinteles, dar depinde de votul lor. A vazut-o electoratul, sunt convins ca au vazut-o foarte bine si politicienii, mai trebuie s-o vada si mass-media noastra nauca si isterica. Daca e sa fiu de acord cu dl Parvulescu pe ceva, este pe teama ca politicienii ar reveni mai degraba la sistemul pe liste, si asa ceva nu trebuie sa se intample.

Poate ca nu am ajuns unde ar fi trebuit, dar am facut un pas inainte, nu inapoi.

In fine, o ultima observatie. Dezbaterea e otravita si de insultarea dictionarului, asa cum am mai spus. Se vorbeste de “problemele/ciudateniile/aberatiile uninominalului”. Prostii. Dupa cum vedeti, problemele sunt date de incercarea stangace de a realiza un sistem care sa semene cu unul majoritar si sa dea rezultate proportionale. Aberatiile nu sunt ale uninominalului, ci ale fugii de uninominal.

Citeste si comenteaza pe Inventarul Stricaciunilor Politice.