Bun, presedintele Basescu spune ca trebuie sa avem un guvern cat mai rapid; politicienii nostri invoca atat de des urgente de toate felurile pentru a-si avansa proiectele politice incat nimeni n-a avut vreo obiectie. O mana de ajutor i-au dat-o cei de la PNL: in ultimul an de guvernare – zice-se, “liberala” –deficitul bugetar a trecut in viteza de 3%, si asta in conditii de crestere economica. Lucrul acesta, alaturi de criza economica ce se asteapta pentru 2009, a determinat guvernul sa refaca urgent proiectul de buget. Presedintele a invocat aceeasi urgenta a adoptarii unui nou buget pentru a cere si actiona cat mai rapid cu putinta pentru un guvern.

Nu spun ca urgenta este nejustificata din prisma interesului public, e o alta discutie. Dar eu cred ca ea are o justificare ce tine strict de politica partizana. E tactica simpla a punerii in fata faptului implinit. Cum spuneam intr-un articol trecut, sunt trei posturi politice cheie aflate in negociere: presedintii celor doua Camere si premierul. Cele trei numiri sunt diferite: in timp ce camerele sunt libere sa-si aleaga dintre membrii lor presedintii care le convin, plenul nu poate vota premier decat un candidat desemnat de presedinte. Pe de alta parte numirile au si ceva in comun: se fac prin votul unei majoritati din parlament. Or, cum parlamentul nostru este destul de pestrit, si nu ma refer doar la impartirea pe partide, iar negocierile au fost mult prea complicate, culoarea politica si componenta acestei majoritati este neclara. Pana la urma, de bine de rau, ea se va forma - caci toate cele trei posturi trebuie ocupate. Tinand cont de asta, si de tendinta naturala a politicienilor si partidelor de a fi mai degraba la putere decat in opozitie, conteaza foarte mult cine reuseste primul sa coaguleze o majoritate. Si aici intervine tactica punerii in fata faptului implinit.

Daca va amintiti, am vazut-o si in 2004, dar cu semn contrar. Atunci o majoritate “biciuita” formata din PSD, PC si PRM a ales conducerile celor doua Camere inainte ca presedintele sa desemneze un premier. Aceasta majoritate a fost insa ignorata cu succes de presedintele Basescu, in desemnarea dlui Tariceau pentru postul de premier, in virtutea legitimitatii obtinute de castigarea in acelasi timp a alegerilor prezidentiale. Cu succes, dar nu fara dificultati, faptul a starnit destul scandal pe si de atunci.

Presedintele Basescu n-a fost reales odata cu acest parlament. Insa (dar si, ironic, chiar din cauza asta) de data asta are posibilitatea constitutionala de a inversa ordinea operatiilor: va consulta partidele si va desemna un candidat la postul de premier inainte ca parlamentul nou format sa fi apucat sa coaguleze o noua majoritate, exprimata in alegerea unor presedinti.

Constitutia permite aceasta ordine a operatiilor pentru ca:

1. Mandatul parlamentului dureaza cel putin 4 ani (cf. art. 63). Acest parlament isi va incheia mandatul constitutional in data de 12 decembrie. Presedintele nu ar fi putut convoca noul parlament, nici sa fi vrut, inainte de aceasta data.

2. Mandatul guvernului inceteaza, in schimb, imediat ce alegerile generale au fost validate! (cf. art. 110) – lucru care s-a intamplat, daca nu ma insel, ieri. Dupa incetarea mandatului guvernului intra in aplicare prevederile constitutionale privind desemnarea unui premier, …

3. …care spun asa: “Articolul 103. Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament.”

Aici e un exemplu al unei erori fundamentale care exista in Constitutia noastra: textul vorbeste despre “partide”. Desi de interes public, partidele sunt organizatii private alcatuite conform legii in virtutea dreptului de libera asociere. Constitutia nu trebuie sa atribuie partidelor nicio urma de rol institutional, caci ele nu sunt institutii ale statului! In cazul nostru, articolul ar fi trebuit sa se refere la institutia parlamentului si la organizarea ei interna, vorbind eventual despre “consultarea liderilor grupurilor parlamentare si/sau a presedintilor camerelor si/sau a membrilor birourilor permanente”. Daca ar fi fost asa, atunci presedintele ar fi trebuit sa astepte formarea acestora. Asa cum e scris articolul acum, insa, presedintele trebuie sa consulte doar “partidele reprezentate in Parlament”, fara sa astepte ca institutia insasi sa-si stabileasca organizarea si majoritatea. Avantaj Basescu.

Citeste si comenteaza pe Inventarul Stricaciunilor Politice.