In Romania, multi ani a functionat foarte bine modelul „partidului agata-tot” sau cum l-a numit teoreticianul lui, Otto Kirchheimer, „catch-all party”. De la FSN si PDSR pina la PSD, modelul „partidului agata-tot” a functionat perfect. Pina si „partidul prezidential” PD-L a fost construit urmind acest model. Noul „catch-all party” romanesc, PD-L-ul, a pus laolalta trandafirul „socialist” al PD-ului, pe o culoare portocalie care simbolizeaza „ideologic” victoria anticomunista (de factura neo-liberala) si a „agatat” in ultimii ani si establishment-ul intelectual romanesc (de factura neo-conservatoare).
Dar de cind au monopolizat institutiile statului, „partidele agata-tot” au inceput treptat, treptat sa depinda de subsidiile acordate de catre stat. Participind la putere, aceste partide, au inceput sa se topeasca in structurile statului, devenind insusi statul. Puterea a devenit nu un scop, ci sensul actiunii lor. Astfel are loc „confiscarea statului” care este pus sa functioneze nu in scopul binelui societatii, a binelui comun, ci in interesul privat al unui grup restrins.
Membrii acestui gen de partide, cu mici exceptii, nu mai sint oameni din diverse paturi sociale, cetateni simpli, ci diversi demnitari si personaje care au functii in stat. Asa apare un nou model de partid: partidul clasei politice, numit de Peter Mair si Richard Katz, „partidul-cartel”. Acesta nu mai reprezinta masa de alegatori, ci doar pe cei de la putere, clasa politica.
Am impresia ca atunci cind au scris despre aparitia acestui model in occident, cei doi teoreticieni s-au inspirat din modelul politic romanesc, caci de ceva vreme, modelul „partidului-cartel” face furori in politica romaneasca. Sau poate ca noi am reusit sa „cartelizam” sistemul de partide cum n-a reusit nimeni altcineva.
Sistemul de „partide-cartel” seamana foarte mult cu modelul economic de piata oligopolistic din care lipseste concurenta: un mic numar de companii controleaza o mare parte din piata. Cum ne invata DEX-ul, „cartelul este o uniune monopolista in care mai multe intreprinderi din aceeasi ramura de productie incheie o conventie, stabilind preturile, conditiile de vanzare si de aprovizionare, termenele de plata, cantitatea de marfuri ce urmeaza sa o produca fiecare si isi impart pietele de desfacere, in vederea limitarii sau eliminarii concurentei.” Pe astfel de piete, cererea nu este determinata nici de pret, nici de calitatea marfii.
Tendinta principala in ceea ce priveste modul de dezvoltare al „partidului-cartel” este dezvoltarea retelei administrativ-birocratica. Aceasta este legata de modul de utilizare a resurselor administrative si de consolidarea intereselor sociale in jurul institutiilor puterii. Astfel se creeaza mecanisme prin care interesele unui numar tot mai mare de straturi sociale sint legate de institutiile puterii.
Ceea ce tehnic a ajuns sa se cheme „partidul-puterii” creeaza „structuri ale puterii” care se extind de la retelele birocratice elementare, pina la structuri socio-profesionale. Nu intimplator cind are loc schimbarea de putere se schimba nu numai functionarii publici, seful institutiilor publice, ci si directorul de spital sau uneori chiar portarul unei scoli. Aceste retele functioneaza perfect ca „structuri ale puterii”.
„Partidul-cartel” este o noua etapa in evolutia, sau mai degraba, a degradarii, vietii politice romanesti. Politicianul „partidului-cartel” se indeparteaza tot mai mult de alegator, el fiind interesat nu de un anume proiect politic, ci de venirea la putere si de utilizarea ei in propriul interes.
Partidele mari incep sa se combine, indiferent de situatie, de ideologii (care lipsesc cu desavirsire) si de animozitati politice pentru a ramine in sfera puterii. „Partidele-cartel” nu pot fi outsider-ii puterii, pentru ca ele sint functionale numai cind sint la putere. In astfel de sisteme, partidele sint in opozitie doar formal, ele colaborind armonios cu cei aflati oficial la putere, mai ales cind e vorba de redistributia fondurilor, resurselor sau a posturilor.
Care sint riscurile unui astfel de sistem? Pe linga faptul ca traim intr-un stat monopolizat de un grup mic de interese care mimeaza democratia si care produce o economie de piata de tip „crony capitalism”, sau cum a fost botezat la noi, „capitalism de cumatrie”, in rest, nimic nu e „grav”. Problema grava, dupa cum se vede, este faptul ca interesele si nevoile marii majoritati nu se intersecteaza prea des cu nevoile acestui mic grup care a confiscat statul.
Analistii sustin ca efectele modelului „partidului-cartel” pot fi si mai grave. Fie pot aparea partide populiste care combina perfect tehnicile „partidului-cartel” cu cele ale „partidului agata-tot” si devin „partide ale intregului popor” (a se vedea cazul Rusiei), fie pot aparea partide radicale de dreapta care incearca sa rezolve in stilul lor specific multele probleme nerezolvate de „partidul-cartel”.
Nu stim ce va fi. Deocamdata, duminica mergem la vot sa alegem un nou cartel, adica acelasi cartel.
0
0
