Comisia juridica din Senat:

Preotii nu mai pot fi verificati de CNSAS

de Luminita Parvu     HotNews.ro
Marţi, 9 septembrie 2008, 14:03 Actualitate | Opinii


Comisia juridica a Senatului a eliminat, marti, articolul care prevede verificarea preotilor de catre CNSAS. La initiativa PSD, senatorii au eliminat articolul prin care orice cetatean, pe baza unei cereri, avea dreptul de a solicita CNSAS-ului accesul la dosarul unui cleric. Astfel, inaltii prelatii si preotii sunt scosi de sub incidenta  legii CNSAS si nu li se pot verifica dosarele. Modificarea a fost sustinuta si adoptata de catre senatorii PSD, PRM si PC.

Amendamentul formulat de PSD a vizat eliminarea aliniatului care prevedea ca si inaltii prelati si preoti pot fi verificati la cerere de catre Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii . Modificarea a fost votata de  cinci senatori PSD, PRM si PC,  doi senatori s-au impotrivit (PD-L si UDMR), iar  reprezentantul PNL s-a abtinut.

Serban Nicolae, senator PSD: "Constitutia confera autonomie Bisericii si trebuie sa respectam autonomia cultelor fata de stat"

Gheorghe Constantin, senator PD-L: "Din Legea CNSAS nu trebuie eliminata categoria preotilor, atata timp cat in aceasta zona s-a dovedit ca au existat colaboratori".

Vergina Vedinas, senator PRM: "Autoritatile statului pot dispune masuri pentru toate categoriile sociale care au facut politie politica, insa cu exceptia preotilor. Biserica trebuie sa fie un stalp a societatii, Biserica nu trebuie sa fie murdarita"

De asemenea, comisia juridica a mai operat o modificare prin care activistii de partid si magistratii din perioada comunista nu vor mai fi asimilati drept colaboratori ai securitatii.

Mai exact, au eliminat din Legea CNSAS persoanele care au avut "competente decizionale, juridice sau politice si au luat decizii, la nivel central sau local, cu privire la activitatile Securitatii, ori cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist, care au vizat ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului".

Un alt amendament care a fost adoptat de senatori prevede ca se considera drept colaborator al securitatii persoana care a dat informatii cu intentie.

Modificarile au fost adoptate de principiu, urmand ca, la viitoarea sedinta a Comisiei juridice, sa intocmeasca si raportul final.

Potrivit procedurii legislative, proiectul de aprobare a OUG 24/2008 urmeaza sa fie dezbatut in plenul Senatului, care este si camera decizionala.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1930 vizualizari

  • +8 (10 voturi)    
    Republica Ortodoxa Romana.... (Marţi, 9 septembrie 2008, 14:16)

    steinhardt [anonim]

    Dumnezeule,
    Republica Ortodoxa Romana....
    Icoane si popi in scoli .. si in parlament si peste tot...
    nimeni nu se atinge de astea... sa ne fereasca dumnezeu de ei...
    • +8 (8 voturi)    
      urat... (Marţi, 9 septembrie 2008, 14:34)

      johny [anonim] i-a raspuns lui steinhardt

      securistii ii scapa pe securisti... le-au amestecat si pe cele sfinte in mizeria lor... urat!
      • +2 (2 voturi)    
        holy shit (Marţi, 9 septembrie 2008, 16:17)

        cocosila [utilizator] i-a raspuns lui johny

        ...si, ma rog, care ar fi "cele sfinte",pure si neintinate?
    • +5 (7 voturi)    
      Mai mult... (Marţi, 9 septembrie 2008, 14:42)

      georgiana [anonim] i-a raspuns lui steinhardt

      BOR se considera proprietara absoluta a intregului teritoriu national, din moment ce nu concepe ca Papa - seful unui cult cu multi credinciosi romani - sa calce in Romania fara acordul ei. Parca Romania ar fi mosia personala a BOR...
      Auzi si la PRM-ista aia penibila "...Biserica nu trebuie sa fie murdarita". Pai s-a murdarit singura, coana mare, prin oamenii ei. Singurul lucru de admirat este solidaritatea de neclintit dintre acesti netrebnici.
      • -2 (2 voturi)    
        ba pardon (Marţi, 9 septembrie 2008, 16:14)

        adi [anonim] i-a raspuns lui georgiana

        Tovarasa Georgiana,

        in primul rand sfintenia Bisericii e o categorie ontologica ecleziastica esentiala, derivata nu de la membrii sai, ci de la Intemeietorul si Capul sau : Mantuitorul Iisus Hristos; viata ei este trairea in Duhul SFANT si impartasirea cu SFINTELE Taine - mijloacele mantuirii. Asa ca Biserica nu "S-a murdarit", cum nici nu se poate murdari vreodata, fiind deja "Sfanta si fara de prihana" prin Jertfa lui Hristos (Efeseni 5, 22-32). Iar daca cineva se considera fara de pacat, "mincinos este, si adevarul nu este in acela" (I Ioan 1, 8).
        In al 2-lea rand, declaratia oficiala a Bisericii legata de o posibila vizita a Papei a fost una mult favorabila (poate chiar favorabila), poate nu ati citit pe site-ul oficial www.patriarhia.ro; va recomand cercetarea surselor oficiale DIRECTE, si nu presa tendentioasa din Romania, care cauta numai senzationalul si scandalul. PF Daniel a spus doar ca trebuie sa consulte Sfantul Sinod, aceasta invitatie fiind foarte serioasa (se preagateste ca atare); ca o vizita ar fi "binevenita", la 10 ani dupa evenimentul extraordinar al vizitei Papei Ioan Paul al 2-lea intr-o tara MAJORITAR ortodoxa; (nu in ultimul rand) ca daca Presedintele T. Basescu doreste sa il invite ca Sef de Stat (al Vaticanului), no problem si ca ii multumeste pentru consultarea Bisericii intr-o problema RELIGIOASA.
        Cat despre turnatori (clerici sau nu), RUSINE sa le fie !!! ca nu ies la rampa si se ascund dupa un jeg de legislatie din Romania, dand murdarind IMAGINEA (nu sfintenia) Bisericii !! Domnul o sa judece dupa chemarea fiecaruia, si "celui care mult i s-a dat, mult i se va cere". Aveti grija CE acuzati, doamna geo !
        • +1 (1 vot)    
          wow... (Marţi, 9 septembrie 2008, 17:00)

          semorath [anonim] i-a raspuns lui adi

          Draga domnule Adi nu inteleg de ce o amenintati pe dna georgiana care a facut referire la imaginea bisericii si nu la „sfintenia” ei.
          Personal nu ma incalzeste deloc faptul ca preotii turnatori si pacatosi vor fi pedepsiti de Dumnezeu.
          Din punctul meu de vedere oamenii bisericii nu trebuie sa fie in imuni la conditiile ce afecteaza pe ceilalti membrii ai comunitatii din care fac parte si prin urmare trebuie sa sufere aceleasi consecinte.
          • 0 (0 voturi)    
            ? (Marţi, 9 septembrie 2008, 17:37)

            adi [anonim] i-a raspuns lui semorath

            Unde este amenintarea ? Nu cred ca am folosit nici un cuvant de amenintare, ci am atras doar atentia asupra acuzelor dansei (la adresa Bisericii, instituia divino-umana, nu a UNOR membri ai Sai).
            Desigur, hermineutica are capcanele ei si fiecare intelege ce poate. Dumneavoastra ce intelegeti din "Pai s-a murdarit singura, coana mare, prin oamenii ei..." ? Nu sunt convins ca doamna vorbea de "imagine", dar poate daca d-na geo era mai limpede in exprimare... Si tocmai datorita ambiguitatii am dorit sa vorbesc despre sfintenia ontologica a Bisericii, fiindca multi citesc, putini pricep. Sunt fericit, sincer, ca dumneavoastra ati inteles ca era vorba de "imagine".
            PERFECT de acord in legatura cu "imunitatea", ar trebui sa sufere aceleasi consecinte, daca nu inmiit mai multe; cu riscul de a ma repeta : RUSINE sa le fie ca se ascund in spatele unor astfel de legi! Si slava Domnului ca judecata lumii acesteia nu e ultima instanta; ii vor judeca Dumnezeu si Sfintii Romani Marturisitori (in inchisorile comuniste si nu numai), in viata aceasta si in cea vesnica !
        • 0 (0 voturi)    
          tovarasului adi (Marţi, 9 septembrie 2008, 20:31)

          adrian [anonim] i-a raspuns lui adi

          Prin aceasta hotarare s-a confirmat faptul ca popalaii au 3 c...ie. Ei nu se supun justitiei pamantesti, ca doare, face buba. Ei se supun justitiei divine, care nu bate cu batul, cum spun ei. Dispretuiesc atat de mult aceasta breasla de speculanti ai sentimentelor umane incat nu doresc sa vad vreunul ca imi calca pragul!!
    • +1 (1 vot)    
      Dictatura BOR (Marţi, 9 septembrie 2008, 16:57)

      Tom Macaragiu [anonim] i-a raspuns lui steinhardt

      Popii astia vor sa ne transforme intr-o natie de habotnici, care sa nu isi puna intrebari ci doar sa creada asa cum vor ei.
      Oricum din punctul meu de vedere biserica ortodoxa este total dezorganizata si fara pic de viziune. Se scalda intr-o inertie totala si se bucura ca pe la biserica mai ajung babele pricajite.
      Credinta asa cum este practicata de BOR nu ma mai reprezinta... prefer sa cred acasa. La biserica ajung doar sa imi crestinez copilul sau sa imi ingrop mortii. BOR ar face bine sa ia exemplu de la catolici si sa se implice in viata sociala a comunitatilor. Sa catalieze factorii pozitivi din societate, sa organizeze (nonprofit) cursuri de matematica, fizica, muzica etc., sa popularizeze valorile reale. Poate in felul asta, cu ajutorul BOR vom scapa de manelari si indivizi ce duhnesc a incultura aleasa.
      • 0 (0 voturi)    
        BOR sa organizeze cursuri de Teoria Evolutiei, nu? (Marţi, 9 septembrie 2008, 17:55)

        Anonim [anonim] i-a raspuns lui Tom Macaragiu

        Am auzit pe hotnews multe pareri:

        1.BOR sa tina bisericile deschise ca moare lumea de cald si sa intre in ele ca sa se racoreasca
        2.BOR sa nu mai construiasca biserici, ci spitale, scoli samd
        3. acum versiunea ta*: sa organizeze cursuri de matematica, fizica, muzica (apropo, unii preoti chiar fac asta pentru copiii nevoiasi)

        Dragule: BOR nu poate si nici nu trebuie sa tina locul institutiilor statului, pentru ca atunci urlati ca ne transformam intr-un stat teocratic.
        BOR este implicat atat cat poate in actiuni caritabile.
        Biserica nu poate si nici nu trebuie sa fie ceea ce-ti doresti tu (spital, bar, disocteca, muzeu, scoala s.a.m.d), daca vrei vii la biserica, daca nu NU.
        Biserica nu este facuta sa-i invete pe credinciosi sa-i urasca pe manelari.
        • 0 (0 voturi)    
          re: (Joi, 11 septembrie 2008, 2:20)

          boogeyman [anonim] i-a raspuns lui Anonim

          foarte eleganta exprimarea, n-am ce zice: BOR este implicata in actiuni caritabile :)))) Alea in care iau bani de peste tot de unde pot, si chiar de acolo de unde nici dracu n-ar reusi sa scoata, nu? fara sa dea nimic inapoi, normal... da'suna bine, asa... caritabil... :))))
  • +7 (9 voturi)    
    Preasfintia sa (Marţi, 9 septembrie 2008, 14:25)

    micra [anonim]

    Deci oamenii Domnului sunt mai presus de lege... chiar daca au comis lucruri murdare, trebuie sa-i consideram nepatati si divini.
    Poate nu-i tarziu sa ma fac parlamentar si daca nu-mi iese socoteala ma fac preot :-)
  • +6 (8 voturi)    
    Da (Marţi, 9 septembrie 2008, 14:26)

    florin [anonim]

    Ce porcarie !
  • +3 (3 voturi)    
    Nu trebuie verificat nimeni (Marţi, 9 septembrie 2008, 14:26)

    stefan [anonim]

    Nici parlamentarii sau candidatii la parlament nu trebuie.
    Iar activistii de partid nu trebuie asimilati cu securistii. Evident, ei sunt mai rai, ca doar ei dadeau ordine Securitatii.
    Daca s-ar cauta prin arhivele ziarelor vremii, listele membrilor CC al PCR, CC al UTC si a altor comitete si comitii (de planificare economica, UASCR, sindicate, pionieri, soimi ai patriei) veti fi uimiti de descoperirile facute. Ba chiar si amintirile oamenilor pot fi importante. Dar de, unii au migraat dintr-un loc in altul ca sa li se piarda urma, altii s-au lansat in afaceri si dupa 10-15 ani in politica ca sa se uite, altii au trimis la inaintare gineri, nepoti.
    E prea mare increngatura. SI puterea e tot la ei. Ni l-au servit mort pe Ceasca in 89, ca fiind raul absolut si restul a fost uitat.
    • +1 (1 vot)    
      Nimeni verificat, deci toti curati !? (Marţi, 9 septembrie 2008, 16:27)

      Dr. Phil [anonim] i-a raspuns lui stefan

      Deci, daca inteleg bine, nu trebuie scormonit balegarul, pentru ca ar fi duhoarea prea mare?

      Si atunci, ce-ar trebui sa facem? Sa asteptam pana ne scufundam in el pana la gat?

      Oare de ce imi aduce aminte logica asta imbarligata de celebra replica a autoritatilor comuniste cand nu le convenea ceva: "Acum nu e momentul"?

      Cumplit mestesug de tampenie, Stefane, mama ...
      • +1 (1 vot)    
        Nu i-ai inteles ironia (Joi, 11 septembrie 2008, 11:43)

        stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui Dr. Phil

        Extra-fericitii din BORatura sunt in aceeasi oala cu activistii de partid, parlamentarii securici, si alte lichele. Doar ca extra-fericitii sunt spuma ce-o scoate toata carnea aia din oala la fierbere...
  • +3 (5 voturi)    
    e de bine.. (Marţi, 9 septembrie 2008, 14:29)

    catalin [anonim]

    sa privim partea buna a lucrurilor: biserica isi pierde din influenta pe masura timpului...in 20 de ani babele noastre vor merge in croaziera si nu or sa mai aiba timp de barfe la colt de biserica...
  • +5 (5 voturi)    
    Dumnezeu tine cu Securitatea (Marţi, 9 septembrie 2008, 14:33)

    dragos [anonim]

    Popii securisti pot sa doarma linistiti acum. Rugamintile le-au fost ascultate. Rapoartele pe care le-au scris la secu nu mai au cum sa-i afecteze. Cel putin pe lumea asta...
  • +4 (4 voturi)    
    Romania colt de rai pentru toate hahalerele (Marţi, 9 septembrie 2008, 14:35)

    eugenrc [utilizator]

    Parlamentul Romaniei mai are un pic si da o lege in care alesi actuali nu vor mai fi alesi prin vot democratic (ca tot nu merge lumea la vot) si isi vor pastra fotoliile pina la pensie lasand mostenire familiei locul din parlament .

    Eu unul m-am saturat sa fie date Legi care sa acopere faradelegile facute de unii sau de altii .

    Trazni-ar Dumnezeu pe toti pacatosii din politica .
    • +2 (2 voturi)    
      Asa sa fie (Marţi, 9 septembrie 2008, 15:22)

      m [anonim] i-a raspuns lui eugenrc

      Amin!
    • 0 (0 voturi)    
      ai dreptate (Joi, 11 septembrie 2008, 2:22)

      boogeyman [anonim] i-a raspuns lui eugenrc

      de-aia ar fi buna o gaura neagra, acolo... macar una mititica,da' nu mica de tot :))
  • +3 (3 voturi)    
    Bun asa (Marţi, 9 septembrie 2008, 14:41)

    sile [anonim]

    Unii sunt mai presus decat altii. Asa o sa ajungem sa intram in randul tarilor civilizate (peste inca o mie de ani).
  • +3 (3 voturi)    
    tzara de doi bani cu oameni de doi bani (Marţi, 9 septembrie 2008, 15:08)

    mi e sila [anonim]

    legea este pentru caini. boii trec peste
  • +4 (4 voturi)    
    popi (Marţi, 9 septembrie 2008, 15:21)

    alpha [utilizator]

    adica iar sunt unii mai egali ca altii....cand cineva era chemat sa dea cu subsemnatul la secu' tare cucernici trebuie ca erau anchetatorii,dupa informatiile primite de la turnatorii in sutana.cati oameni au murit si cati au infundat puscariile in urma "spovedaniilor" "preasfiintilor" turnatori?indiferent de MESERIA pe care o practica turnatorul e turnator si complice la crima
    • 0 (0 voturi)    
      iertare fara pocainta nu exista (Marţi, 9 septembrie 2008, 16:16)

      directia 5 [anonim] i-a raspuns lui alpha

      modelul Corneanu ,ca si modelul Paleologul ,au fost din pacate ignorate. Cred ca tagma clerului ar fi trebuit sa faca apel nu la o rezolvare laica ,ci la una calauzita de invatatura Biblica,insa asta presupune un caracter puternic si moral, si aici intreaga societate romana este deficitara.Grav este ca astazi clerul accepta sa stea pe acelasi palier cu activistii de partid si magistratii,pozitie nu prea magulitoare
  • +5 (5 voturi)    
    asa-i romanul (Marţi, 9 septembrie 2008, 15:28)

    eu [anonim]

    daca de 100de ani fuge de scoala....
    =carne de tun pt. oricine.

    traiasca BOR, mafia divina
  • +1 (1 vot)    
    Curatenie (Marţi, 9 septembrie 2008, 15:57)

    stefan2008 [utilizator]

    Pana la urma tot vor mucegai securistii din Parlament si mirosul pestilential de comunism ce-l emana Parlamentul nu va mai fi suportat mult timp. Singuri nu se vor schimba si se pare ca nici poporul nu-i poate schimba. Vor muri si le vor mirosi cadavrele din Parlament...
    Dar nu mai este mult, ca nici unul nu va trai sute de ani... se apropie curatenia! O sa-i scoatem putrezi din Parlament.
    Cineva trebuie sa râneasca în poiată !
  • +2 (2 voturi)    
    abatele de la regula (Marţi, 9 septembrie 2008, 15:59)

    suveranul poncif [anonim]

    Tatal nostru carele esti in SECU,
    Estompeaza-Se Numele Tau,
    Moarta nota informativa a Ta,
    Faca-se nevazuta declaratia Ta
    Precum in B.O.R. asa si-n CNSAX.
  • +2 (2 voturi)    
    Deci tot ce trebuie sa faca Voiculescu... (Marţi, 9 septembrie 2008, 16:38)

    Dorelus [anonim]

    e sa inregistreze o asociatie religioasa cu EL ca si profet si preot absolut, si asa se crede mai presus de orice lege umana ... de ce nu.
  • +2 (2 voturi)    
    Hienele in sutana au cistigat (Marţi, 9 septembrie 2008, 16:57)

    Un Roman Anonim [anonim]

    Hienele in sutana au cistigat.
  • +2 (2 voturi)    
    parazitii societatii (Marţi, 9 septembrie 2008, 17:11)

    checherita [anonim]

    mama lor de securisti, isi apara functiile, nu se sfinteste nici o biserica sau manastire in ziua de azi daca nu este pictat, la scara mare un certat cu CNSAS, au un cult al personalitatii imbibat in intangibilitate. cu toate astea, sa nu ne miram, ca dosarul lui Daniel, a ''disparut'' din arhivele fostei securitatti inca din 23 decmbrie 1989, deci dracusorii astia mai mici pot zburda liberi pe pereti si prin societate ca s-o mantuiasca. sa le fie rusine in primul rand celor care s-au opus acestei legi.mi-e scarba de BOR si toate dedesubturile ei cu politica, chiar si cu cea actuala.
  • +1 (1 vot)    
    oricum nu mai am incredere in ei (Marţi, 9 septembrie 2008, 18:08)

    vali [anonim]

    demult. De ce autonomie? Oricum nu stie nimeni care este nivelul "incasarilor" si nici destinatia lor. Destul de rar am vazut acte de caritate facute de biserica. Dar din pacate vin alegerile si este pacat sa se iroseasca un asa sprijin din partea popilor...
  • +1 (1 vot)    
    comentariile le aproba/respinge f'un popa ? (Marţi, 9 septembrie 2008, 18:10)

    meh [anonim]

    altfel nu inteleg de ce comentariul meu referitor la BORitura a fost cenzurat ....

    dar daca au reusit sa influenteze voturi in parlament, ce mare lucru sa isi bage coada in presa si sa influenteze cenzurarea unor comentarii mai neprielnice.

    ca de ex comentarii despre cum BORitura nu are dreptul sa urle in gura mare ca e autonoma atita timp cit cerseste bani de la buget.

    parerea mea.
  • +1 (1 vot)    
    RU-SI-NE! (Marţi, 9 septembrie 2008, 18:54)

    CIA [anonim]

    clerul sa-si faca singur publice dosarele, ca sa arate ca nu au nimic de ascuns!!!!
  • +1 (1 vot)    
    Cler (Marţi, 9 septembrie 2008, 19:12)

    Stefan [anonim]

    Cler = balast cultural
  • +1 (1 vot)    
    Reciclare (Marţi, 9 septembrie 2008, 19:39)

    vilgo toma [anonim]

    cum sa fie verificati domnule ca ei nu E oameni, ei E sfinti. ce ...daca vorbesti cu dzeu inseamna ca colaborezi cu el?
  • +1 (1 vot)    
    Cred ca (Miercuri, 10 septembrie 2008, 5:42)

    busymind [anonim]

    Toata afacerea cu dosarele preotilor a servit la un moment dat si anume cand a fost ales in fruntea BOR super fericitul Daniel. Aduceti aminte ce mari deconspirari erau atunci in toiul alegerilor. S-a terminat acea afacere, se claseaza tot. Lumea e mai "fericita" . Mare branza ca preotii nu mai sunt cercetati. Si mai un gand si anume de cand au inceput sa-i analizeze pe preoti banuiesc ca au gasit multe fapte bune de i-au ingrozit pe anchetatori si au lasat-o balta. Mare e increngatura SECU.
  • +1 (1 vot)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 10 septembrie 2008, 14:40)

    [anonim]

  • +1 (1 vot)    
    normal... (Miercuri, 10 septembrie 2008, 16:15)

    gugu [anonim]

    "Biserica nu trebuie sa fie murdarita"...
    Normal, pentru ca se murdareste singura!
  • +1 (1 vot)    
    SECURITATEA PENticostALA ESTA ACTIVA SI ACUM (Sâmbătă, 20 septembrie 2008, 13:13)

    SERACIN AUREL [anonim]

    “au stabilit ca preotii vor fi verificati in continuare de catre CNSAS, la cererea cultului religios din care fac parte".

    Oare, care sa fie motivul pentru care preotii si pastorii au fost scosi initial de sub deconspirarea CNSAS? Pentru cei care nu stiu, este bine sa afle: preotii si pastorii fac parte dintre cei mai eficienti colaboratori/turnatori ai securitatii, pentruca ei cunosc toate intimitatile enoriasilor din subordine, iar actuala securitate are in continuare nevoie vitala de acesti informatori/turnatori.

    Actuala masura de a-i verifica CNSAS doar cu acordul conducerii cultului respectiv, nu este altceva decat praf aruncat in ochii poporului, intrucat securistii din conducerea cultelor nu vor fi niciodata de acord sa-si deconspire securistii din subordine.
    Asa ca regele a murit, traiasca regele; aceeasi Marie cu aceeasi palarie, pe frontispiciul iadului dantesc sta scris:”lasati orice speranta, voi, cei ce ati intrat aici!”

    Deci, daca membrii Consiliului Bisericesc din Cultul Penticostal spun nu deconspirarii securistilor din acest cult, pot sa doreasca membrii cultului cat vor ei, si CNSAS poate sa spuna da iar cat vrea, ca nu se ia in considerare; mai ales ca Mircea Dinescu a spus, cu putin timp in urma, ca: “penticostalii au colaborat in draci.”

    Citez din raspunsul tovarasului pastor penTICOSTal securisto-comunist pAVEL rIVIS tIPEI pe care l-a dat in 21 martie 2008 la Cluj, la intrebarea celor 39 de pastori penticostali : “Credeti ca e necesara deconspirarea?”, raspuns : “Nu! Daca se punea problema cu 10-15 ani in urma, poate era necesara, dar acum nu este necesara.”


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by