Avizul de urmarire penala dat in cazurile Seres si Pacuraru este rezultatul direct al scandalului mediatic izbucnit dupa votul de inocentare acordat lui Nastase. Calculele politicienilor au fost simple si ele urmaresc sa impuste mai multi iepuri dintr-un foc. In primul rind, s-a dorit cu disperare spalarea imaginii negative create de votul la Nastase, in al doilea, ingroparea temei anticoruptie in campanie si, nu in ultimul rind, un alibi pentru modificarea legilor referitoare la modalitatea de numire a procurorilor sefi. In plus, trocul politic de la Senat l-a lasat complet in offside pe Nastase, care isi va rumega pe blogg singuratatea oii negre.

Seres si Pacuraru, detergenti pentru imaginea parlamentarilor

Speriati de scandalul mediatic izbucnit dupa votul dat la Camera Deputatilor, politicienii au cautat solutii rapide pentru spalat imaginea. Cum sintagma, repetata obsedant, "dosare politice", s-a dovedit incapabila sa infrunte realitatea, a aparut ideea renuntarii la orice fel de imunitate penala prin modificarea Legii raspunderii ministeriale si a Constitutiei. Avintul lui Geoana a fost temperat intr-o masura de Iliescu si alti lideri pesedisti, speriati de viitoarele consecinte ale gestului, dar chestiunea va tine capul de afis al sesiunii din toamna.

Prin trimiterea lui Seres si Pacuraru in fata procurorilor, politicienii din partidele care au facut zid in jurul lui Nastase si Mitrea, spera sa scape de acuzele de cirdasie politica, sa-si renege teama de precedent si faima de casta privilegiata in fata legii. Intrebarilor electoratului referitoare la Nastase li se va putea raspunde in contrapartida cu Seres si Pacuraru. Cei doi vor juca rolul detergentului pentru pata numita Zambaccian-Tamara.

Efectul nu va fi insa cel scontat din simplul motiv ca Nastase, si nu Seres sau Pacuraru, este perceput de opinia publica drept "coruptul numarul 1" si pe el il voia multimea votanta adus in fata judecatorilor. In zidul cirdasiei s-au produs doar niste fisuri.

Diminuarea si distorsionarea temei anticoruptie in campanie

Prin Nastase, tema coruptiei a revenit in prim plan si primele reactii ale PD-L au aratat ca ii venea manusa si ca o va exploata la maximum. Sesizind pericolul, social-democratii ajutati de colegii din partidele prietene, au convenit ca sacrificarea lui Seres si Pacuraru isi are justificarea daca ea va smulge din miinile PD-L si ale lui Basescu marea tema a coruptiei, cea prin care s-au cistigat alegerile in 2004.

Precauti, parlamentarii PSD, PNL, PC si PRM si-au luat ca masura de prevedere aruncarea in discutie a numelor lui Videanu, Stolojan si Seculici, toti de la democrat-liberali. Raportul Comisiei juridice a Senatului cere procurorilor sa extinda cercetarile si asupra acestora, desi in dosar exista interceptari ale unor convorbiri telefonice absolut intimplatoare si benigne cu cei trei, dupa cum reise din declaratiile date pentru HotNews.ro de diferiti parlamentari.

Scopul este la indemina: mesajul anticoruptie va fi distorsionat, aruncat pe piste false. Prin introducerea numelor unor lideri ai PD-L, partidul isi va pierde din aura pe care va dori s-o poarte in campanie. Din ofensiva, va obligat sa intre in defensiva.

Alibi pentru schimbarea modalitatii de numire a procurorilor sefi

Un fir rosu leaga discursurile deputatilor si senatorilor, chiar daca votul a fost diferit: anatemizarea procurorilor. Dosarele sint "confuze", "fara probe", "politice". Vehementa acuzelor are un singur rationament si scop, procurorii anticoruptie trebuie pusi cu botul pe labe. Concluzia s-a impus aproape de la sine: sa fie propusi in functie de CSM si nu de ministrul justitiei. Mai mult, intentia PSD este sa i se impuna presedintelui baremul de doua refuzuri, folosindu-se precedentul creat de Curtea Constitutionala la numirea ministrilor.

Votul favorabil in cazurile Seres si Pacuraru constituie, de fapt, un alibi pentru aceasta miscare, aflata deja in faza avansata. PSD a redactat proiectul de lege si, asa cum a anuntat, il va depune in sesiunea din toamna. Sansele ca el sa treaca sint uriase, tinind cont ca impotriva vor vota, probabil, doar democrat-liberalii. Nu are rost sa mai spun de impactul pe care il va avea gestul la Comisia Europeana. Dar pe cine mai intereseaza asta?

Nastase, singuratatea oii negre

Premeditat sau nu, votul pentru Seres si Pacuraru il lasa pe Nastase in offside, pozitie din care cu greu va iesi. Are toate sansele sa fie singurul parlamentar cu NUP dat de colegii de suferinta, acum, ca grupul persecutatilor politici s-a destramat. Va deveni oaia neagra si in aceasta postura va fi aruncat haitei flaminde a electoratului.

Sa nu uitam ca pe numele lui Nastase mai exista doua cereri de aviz de urmarire penala, care vor fi discutate in toamna.

Sansa lui Nastase ar fi sa se puna de buna voie si nesilit de nimeni la dispozitia procurorilor si sa urmeze exemplul lui Mitrea. Dupa episodul Seres si Pacuraru, victimizarea lui Nastase va deveni mai ridicola ca niciodata si sansele lui de a prinde un loc de parlamentar se reduc cu fiecare noua baricadare sub fustele colegilor si al discursurilor pe blogg.