A scos la repezeala din palarie ideea modificarii Constitutiei ca sa mai dreaga busuiocul dupa ce deputatii PSD tocmai votasera pentru imunitate in cazurile Mitrea si Nastase. Asta e prima varianta. Ori Mircea Geoana, impins de adversarii lui Traian Basescu, forteaza scoaterea presedintelui de sub scutul imunitatii, la pachet cu alti demnitari, profitand de indignarea opinei publice provocata, culmea, tot de partidul sau. Cinic, dar practic, si-o fi zis Geoana&Co. S-ar putea sa fie si una si alta: prostia la inceput, straluminarea pe parcurs. Ar fi si varianta trei: modificarea Constitutiei va fi pe agenda alegerilor din toamna iar PSD, intr-un moment cam prostanac ales, a luat si el startul.

Varianta radicala anuntata de Mircea Geoana, care include eliminarea imunitatii prezidentiale, tradeaza adevaratele intentii ale PSD. Atacand imunitatea presedintelui, partidul cu cea mai mare concentratie de cercetati penal deschide un front de lupta cu bataie lunga. PSD, sprijinit de PC, PRM si eventual PNL, viseaza sa-si confectioneze o arma legala cu care sa-l tarasca pe Traian Basescu in mocirla penalilor. Efectul ar fi vulnerabilizarea functiei prezidentiale, fragilizarea marelui adversar, delegitimarea sa si, in final, neutralizarea discursului sau reformist, anticoruptie etc.

PSD doreste ca seful statului sa poata fi cercetat penal pe durata mandatului la fel ca oricare alt cetatean? In acest caz ar marca, pe plan mondial, o premiera in materie constitutionala. Specialistii va pot explica mai bine de ce nu se poate pune semnul egal intre imunitatea demintarilor si imunitatea presedintelui.

Nu e clar daca PSD va merge mai departe cu modificarea Constitutiei la capitolul presedinte. Va dori sa extinda motivele pentru care seful statului ar putea fi suspendat? Cel mai probabil, da. Altfel, ridicarea imunitatii in cazul presedintelui nu va avea finalitate, eficienta politica.

Constitutia in vigoare prevede ca presedintele poate fi suspendat din functie (art. 95 si 96) doar in doua situatii: daca este gasit vinovat de incalcarea Constitutiei sau daca este pus sub acuzare pentru inalta tradare. PSD ar putea extinde motivele suspendarii presedintelui astfel incat sa includa punerea sub acuzare intr-un simplu dosar penal. Ar putea argumenta ca, in prezent, ministrii pusi sub acuzare pot fi suspendati de seful statului, cum s-a intamplat in cazul Athanasiu de pilda, asa ca de ce n-ar pati si presedintele la fel, daca va fi pus sub acuzare intr-un dosar penal? Mihaileanu, de pilda.

Or, daca si Basescu ar putea fi suspendat mai usor, PSD isi imagineaza un Traian Basescu adus frumusel la mana 322, care l-ar putea urca si cobora de la Cotroceni dupa bunul plac. Mai trebuie rezolvata problema unui procuror docil la DNA sau Parchetul General, dar la asta se lucreaza intens. Acesta este sensul schimbarii lui Morar si sensul altor modificari legislative anuntate de PSD, potrivit carora seful DNA va trebui numit de CSM, nu de ministrul justitiei. In treacat fie spus, propunerea PSD sfideaza asteptarile Uniunii Europene care vrea stabilitate institutionala si legala in ce priveste numirea sefului anti-coruptie.

Vom afla insa detaliile planului anti-Basescu saptamana viitoare, cand PSD ar urma sa finalizeze proiectul de lege privind modificarea Constitutiei. Tot in treacat fie spus, din comisia juristilor PSD care isi vor bate capul cu imunitatea demnitarilor ar putea face parte Insusi Marele Imun, Adrian Nastase, alaturi de Victor Ponta, Valer Dorneanu etc, ceea ce ar impinge la extrem cinismul PSD.

Bun, veti spune, si ce-i cu toata zbaterea asta constitutionala? Ce castiga adversarii lui Basescu daca vor reusi, in final, sa-l lase fara armura imunitatii? Simplu: un presedinte la mana Parlamentului, la cheremul 322, la discretia celor carora Traian Basescu le-a declarat razboi total. In visurile sale de razbunare, Nastase asa si-l imagineaza pe Basescu: plimbat la DNA, cercetat, audiat, rechizitorii scapate in presa etc. Toate acestea ar urma sa i se intample in 2009, cand seful statului va intra teoretic in campanie electorala pentru al doilea mandat. Daca planul anti-Basescu va reusi, e neclar care vor fi efectele politice. Adica: PSD va reusi sa-l victimizeze, la fel ca in 2004 cand a fortat dosarul Flota, sau il va compromite?

In tot cazul, grija PSD fata de eliminarea imunitatii de pe toate palierele puterii nu pare nascuta dintr-o pornire autentic reformista, ci din eterna obsesie: izolarea lui Basescu printr-o lovitura de stat cu aparente constitutionale, asa cum s-a incercat si in mai 2007.

Marea pierdere va fi insa alta: un proiect de societate important, cum este revizuirea ori chiar schimbarea din temelii a Constitutiei, la care lucreaza de saptamani bune o echipa de specialisti independenti la solicitarea sefului statului, va fi parazitat si, probabil, compromis de ceea ce va fi prezentat drept razboi politic. Cu asta, vom rata din nou modernizarea institutionala a Romaniei.