Imi dau seama ca incrancenarea si campania asta are o miza cat se poate de serioasa, dar intr-un fel episodul ma si amuza. Pricep ca e un scandal, dar zau daca inteleg pe ce s-ar putea baza, la modul rezonabil. Daca inteleg bine, la o expozitie de street-art organizata la New York artisti romani au expus un calut de jucarie cu o svastica pe crupa. Bun, dincolo de vechimea simbolului, sa crezi ca simpla reprezentare a unei svastici e o pledoarie pentru nazism are la fel de multa noima ca a pretinde ca romanele Agathei Christie sunt pledoarii pentru crima, scrie Doc, pe blogul lui.
Ca sa nu spunem ca e greu de crezut ca exista o idiosincrasie la subiectul si simbolurile naziste din partea unor persoane care, de exemplu, n-au avut probleme sa-l laude pe Ion Antonescu. Si atunci, ce ramane? Ramane valoarea artistica a exponatului. Asupra ei nu ma pot pronunta, caci nu sunt critic de arta. Ocazie cu care constat ca, in randul comentatorilor politici, am devenit o exceptie.
Spuneti si voi daca nu e amuzant. Oameni care pana acum n-aveau decat o tema obsesionala, presedintele Basescu si tot ce are legatura cu el, acum au … eh, au aceeasi tema obsesionala dar exprimata in alt fel. Caci motivul real (rezonabil nu poate sa fie) al acestei conversii profesionale sui-generis este fapul ca expozitia cu pricina era organizata de Institutul Cultural Roman, care e condus de o persoana vinovata de a se fi exprimat in favoarea presedintelui. Sa-i zicem, "efectul educativ Basescu".
Citeste restul articolului si comenteaza pe Inventarul stricaciunilor politice.
